De același autor
Cazul Cătălin Voicu este un manual al înaltei corupţii din care nu lipseşte niciun ingredient, nicio piesă: elita magistraţilor, oameni de afaceri dubioşi care învârt contracte de milioane, politicieni, interlopi, mită, trafic de influenţă, servicii secrete.
Potrivit procurorilor, senatorul PSD este o interfaţă între afaceriştii cu dosare penale, magistraţii plătiţi să le muşamalizeze şi confraţii politicieni care oferă, pentru bani, fie protecţie, fie funcţii în stat. Este un dosar în care roiesc doar rechinii, una dintre cele mai complexe cauze şi care va fi un test pentru justiţie şi clasa politică. Ambele vor avea ocazia să dea un semnal că sunt dispuse, după 20 de ani de reforme eşuate, să funcţioneze după regulile unui stat de drept, şi nu ale unuia mafiot. Sau, din contră.
Politicienii, în frunte cu PSD, vor trebui să răspundă în primul rând la întrebarea cum este posibil ca un personaj al cărui loc pare a fi mai degrabă la avizierul Poliţiei decât în Senat să ajungă membru de partid, să i se dea demnităţi în stat şi locuri pe liste. În funcţie de concluzia trasă, partidele (PSD nu este singurul în interiorul căruia foşgăie specimene de tipul Voicu) ar trebui fie să se revizuiască profund şi să pună criterii clare de accedere în lumea politicii şi a demnitarilor, fie să continue pe linia partidului adăpost şi rampă de lansare pentru afaceri oneroase, infractori şi clientelă. Un prim răspuns posibil este excluderea din partid a unora, ca Voicu sau Solomon.
Ca să dau doar ultimele două exemple. Un altul, avizarea arestării senatorului şi, mai departe, modificarea legii care conferă protecţie parlamentarilor ce intră în conflict cu legea. Mesajele de până acum nu sunt tocmai încurajatoare: PSD nu dă vreun semn că s-ar delimita de Cătălin Voicu, deşi împotriva acestuia s-a demarat urmărirea penală, şi încearcă să tergiverseze avizarea arestării. Mircea Geoană, asupra căruia planează suspiciuni de implicare în dosar, dacă este să citim cu atenţie comunicatul procurorilor, s-a antepronunţat asupra „grabei de a-l aresta“ (ca şi cum nu judecătorii, ci senatorii ar dispune această măsură) şi a încuiat „la secret“ dosarul.
Geoană, cu ajutorul colegilor din PSD şi PNL din Comisia juridică şi Biroul Permanent, unde cele două partide deţin majoritatea, ar putea trage de timp după sistemul practicat în dosarul Adrian Năstase, de exemplu. Regulamentul nu impune Comisiei juridice un termen de soluţionare şi nici Biroului Permanent unul de trecere pe ordinea de zi. Se va vedea cu această ocazie dacă cererea PD-L de schimbare a lui Geoană de la şefia Senatului este chiar nejustificată şi dacă însuşi PD-L nu va vota împotriva unor astfel de „precedente periculoase“, laitmotivul acestor zile. În plus, parlamentarii ar trebui să se gândească serios, pentru că tot se va purcede la modificarea Constituţiei, să renunţe la avizul pentru arestarea şi percheziţia unui confrate, ţinând cont că acesta nu este decât o barieră în calea justiţiei. Ce valoare juridică mai are o arestare sau percheziţie (care mizează pe elementul surprizei), dacă avizul durează luni sau săptămâni, timp în care învinuitul poate ascunde probe şi intimida martori?
La rândul ei, justiţia va da un examen greu. În dosar sunt implicaţi doi judecători de la Înalta Curte, Costiniu şi Jipa, iar potrivit unor informaţii, firul merge şi mai sus în ierarhie, la judecătorii care se ocupă cu „aranjarea“ distribuţiei aleatorii a dosarelor către completele mituite. Complicităţile incredibile care macină elita magistraturii, adică zona care se presupune că ar trebui să fie deasupra oricăror suspiciuni de integritate şi profesionalism, ridică întrebarea justificată: ce se întâmplă la instanţele inferioare? Oare nu cumva faptul că în România procesele bat recordul duratei, că sentinţele lezează uneori evidenţa şi bunul-simţ sau că în dosare celebre, precum cele ale lui Năstase, Eugen Bădălan, George Copos, Gheorghe Falcă, Şerban Mihăilescu sau Miron Mitrea, judecătorii încă n-au reuşit, de ani de zile, să intre pe fond şi s-au întrecut în a le trimite la Curte Constituţională, nu se înscrie în acelaşi mecanism al corupţiei?
Cazul Voicu se va judeca la Înalta Curte, deci exact acolo unde se presupune că a avut loc mituirea, şi doar decizii cu celeritate şi bine argumentate vor mai repara din onoarea pierdută a magistraturii. Ca să nu mai discutăm de situaţia celor doi judecători amestecaţi în afacere, a căror exonerare sau menţinere în sistem, evident în cazul în care acuzele procurorilor sunt fondate şi susţinute de probe şi de o bună respectare a procedurilor, nu ar fi decât punctul final al decredibilizării.
Nu ar trebui uitat nici interesul cu care Comisia Europeană va urmări desfăşurarea, dar mai ales deznodământul acestui caz de manual. Dosarul Cătălin Voicu este însă doar vârful aisbergului. Consilieri locali, primari, şefi de deconcentrate, directori de tot felul, cumnaţi, fini, veri, prieteni şi clienţi ai „băieţilor deştepţi“ cu carnet de partid alcătuiesc o adevărată clasă penală a politicii. //
Cuvinte cheie: Catalin Voicu, senator, procuror, Solomon, George Copos
