Un cap în gura Maiestăţii Sale Regele Mihai

Andreea Pora 23.06.2011

De același autor

Traian Băsescu a comis o mitocănie impardonabilă, unul dintre cele mai josnice şi gratuite atacuri politice din cariera sa. Ar trebui să-şi ceară scuze. A afirma că abdicarea regelui Mihai este un "act de trădare a intereselor naţionale" şi a te arunca apoi, cu vitejia dată doar de abisul necunoaşterii istoriei şi lipsei lecturilor elementare, în declaraţii de genul "ăsta (maresalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război - şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?" te face să te întrebi ce oare l-o fi mânat în luptă pe preşedinte intr-o chestiune controversata. Căci, de regulă, Băsescu nu face gesturi gratuite, fără miză politică. Sau, când le face, ele au ca raţiune vreo frustrare, vreo poliţă pe care nu uită s-o platească. Cred că este cazul de faţă. Relaţiile dintre preşedinte şi Casa Regală sunt încordate nu de ieri de azi, iar afronturile au fost reciproce, ele culminând cu implicarea Principelui Duda în campania electorală din 2009. Dar dacă preşedintele crede că regele s-a aflat în spatele acelei decizii, trebuia, in extremis, să-şi poarte disputa în actualitate şi nu în istorie, pe care, oricum, n-o stăpâneşte.

Astfel spus, Traian Băsescu, a prins momentul şi, ca să folosesc un limbaj apropiat de cel prezidenţial, "i-a tras un cap în gură regelui". Unul care i-a lăsat muţi pe mulţi, pentru că nu trebuie să fii monarhist ca să te indigneze un astfel de gest. Meschinăria din afirmaţiile prezidenţiale ("unora le dăm averi") este cu atât mai revoltătoare, cu cât regele nu a primit înapoi de la statul român decât ceea ce i-a aparţinut prin moştenirea lăsată de Regele Carol I, şi asta după ani lungi de umilinţe şi hărţuieli din partea aceluiaşi stat. Este o subscriere la un discurs de tip vadimisto-iliescist din negura anilor imediat post-revoluţionari, estompat, din fericire, în ultima perioadă. Ne aduce aminte de perioada în care regele era împiedicat de Ion Iliescu (faţa de care preşedintele s-a arătat mult mai respectuos) să intre în ţară şi de campania de defăimare sistematică. Spre supărarea unora regele continuă să fie un simbol într-o ţară în care, iată, noroiul este materia preferată.

Recursul la istorie nu-şi are rostul, pentru că preşedintelui nu-i va folosi la nimic să afle acum, tardiv, despre condiţiile interne şi internaţionale ale abdicării sau despre rolul jucat de mareşalul Antonescu, mult mai mult decât un "prim ministru". Nu-i vor folosi dezbaterile, argumentele celor care sustin ca singura alternativa a regelui era aceea de a deveni martir. Îi vor folosi însă, poate îi dau consilierii sau istoricii care au elaborat raportul pentru condamnarea comunismului, câteva cărţi despre viaţa regilor Ferdinand şi Carol I şi a reginelor României. De acolo ar putea afla ce înseamnă "dragoste de ţară", onoare, dedicaţie, curaj, delicateţe în relaţiile cu oamenii şi, nu în ultimul rând, câte ceva despre suferinţa şi umilinţele îndurate de Maiestea Sa Regele Mihai. Şi mai ales despre capacitatea de a trece regal peste mizeriile cotidiene. De a te ridica deasupra.



P.S. Citeva precizari



Atit comentariile de pe site, cit si reactiile celor de la Antena 3 (emisiunea Oanei Stancu), care au titrat "Pora l-a parasit pe Basescu" si "Intelectualii parasesc corabila" impun niste clarificari.




1. Pentru Antena 3. Singura "corabie" pe care am stat si, sint convinsa, au stat intotdeauna si intelectualii vizati este cea a principiilor si ideilor. Nu am nicio aspteptare din partea celor de la Antena 3 de a intelege un lucru simplu: sustinerea principiilor si nu a oamenilor. Cind oamenii gresesc, in cazul de fata presedintele Traian Basescu, i-am criticat, acum si in trecut, si voi continua sa o fac. Asa cum, atunci cind gesturile lor vin in sensul convingerilor mele le voi sustine. Deci, afirmatii de genul "parasitul corabiei" sint neavenite si demonstreaza, inca o data, putina intelegere, partizanatul si lipsa profesionalismului unor jurnalisti in orizontul carora pluteste o singura "corabie": cea a patronului Voiculescu si a intereselor sale politice si de afaceri.




2. Referitor la comentarii. O chestiune, iata, controversata si atit de sensibila nu poate fi tratata in modul brutal si lipsit de nuante facut de presedinte. Ma indoiesc ca domnia sa este posesorul "Adevarului", asa cum sustin multi comentatori, doar istoricii, dezbaterile si o lectura atenta a cartilor te poate apropia de acesta. Lipsa de nuante, de contextualizare si emiterea de judecati pripite si resentimentare, tribut al evolutiei relatiilor cu Casa Regala (personal, m-am pronuntat apasat impotriva candidaturii Principelui Duda si a confiscarii mesajului monarhic de catre acesta, precum si impotriva inexplicabile apropieri de Ion Iliescu si de o anumita zona politica), nu sint in concordanta nici cu functia prezidentiala, nici asumarea Raportului Tismaneanu.


Asa cum, cred ca brusca apetenta monarhica a unor personaje politice sau a unor jurnalisti din categoria detractorilor consecventi si vehementi ai Regelui, ca si limbajul acestora la adresa presedintelui sint doar o alta etapa in razboiul pe care il poarta impotriva acestuia. Nu convingerile ii mina in lupta, ceea ce este la fel de dezagreabil ca si afirmatiile lui Traian Basescu. Iata unde se ajunge atunci cind nu-ti poti stapini "sinceritatile" si, asa cum spuneam, nu te poti ridica deasupra.

Citeste si despre: casa regala, Regele Mihai, Traian Basescu, Antonescu, .

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22