Antonescu și Departamentul de Stat

Oligarhia politico-financiară de la București are nevoie, pentru a se menține netulburată la putere, pe de o parte, de energie importată din Rusia la preț ceva mai mic, pe de alta, de un control redus din partea instituțiilor europene.

Când președintele interimar, Crin An­to­nescu, declară, la finele unui interviu, că, în cazul unor alegeri prezidențiale, se te­me mai puțin de eventuali contra­can­di­dați, precum Mihai Răzvan Ungureanu sau Sorin Opres­cu, decât de „De­par­ta­men­tul de Stat“ (al SUA), de­cla­rația anun­ță nu numai un mod de gândire, ci și un ve­ritabil nou program po­litic.

Cum atitudinea foarte cri­tică a Occidentului (Uni­u­nea Europeană și SUA) fa­ță de pozițiile și acțiunile gu­vernării USL nu mai poa­te fi explicată (decât poate pentru „idioții utili“, vor­ba lui Lenin) prin, chi­pu­ri­le, dezinformările prac­ti­ca­te de Băsescu, Monica Ma­covei, Cristian Preda și „ocul^­ta“ ICR, noua pu­tere a fost nevoită să facă un pas mai departe. Cu asta, ea și-a mărturisit în fapt o filosofie politică pe care, până acum, s-a străduit s-o as­cun­dă: Occidentul (re­pre­zentat simbolic de Mark Gitenstein, Phi­lip Gordon, Bar­roso sau Viviane Reding) este nu atât rău informat, cât „partizan“. De ce? Fiindcă, ni se explică, Băsescu ar fi fost (și ar putea fi în continuare) un actor comod și obe­dient pe scena europeană și euroatlantică, desigur în defavoarea in­te­reselor Ro­mâ­niei. Există aici un anumit adevăr pe care e bine să-l evidențiem.

Ni se spune astfel, abia mascat, că, din pers­pectiva noii puteri, interesele Ro­mâ­niei nu mai sunt nici alinierea fidelă la politica americană în zonă, nici, pe de altă parte, susținerea planului de integrare avan­sată europeană, susținut de Ger­ma­nia, și care presupune, în esență, un con­trol riguros european al bugetelor na­ționale. Într-adevăr, preşedintele Băsescu a fost un fidel aliat al Statelor Unite, ac­ceptând trimiterea de soldați români în Irak și Afganistan și intervenind prompt, atunci când Guvernul Tăriceanu, brusc, a încercat să retragă trupele din Irak. Bi­ne­înțeles, „scutul“ de la De­veselu intră și el în acest bilanț pozitiv pentru Bă­sescu. As­e­menea gesturi nu se uită pe plan di­plo­matic, așa cum nici „jocul dublu“ al libe­ralilor nu a fost, cu siguranță, uitat. Pe de altă parte, Traian Băsescu a sus­ținut întotdeauna că o po­litică a deficitelor bugetare mici și ținute bine sub con­trol (ceea ce presupune, desigur, redu­ce­rea drastică a cheltuielilor statului) este absolut necesară nu numai pentru depă­șirea crizei, dar și pentru o dezvoltare să­nătoasă a României. De aici și politica de austeritate aplicată în anii din urmă. Or, aceasta este tocmai politica propusă de Germania pentru integrare fiscală și bu­ge­tară în contextul crizei datoriilor, politică criticată mai vocal sau mai măsurat de „flancul sudic“ al UE. Aceeași politică a stârnit la noi criticile liberale mai ales, ca­re au susținut în repetate rânduri că o po­litică a deficitelor mari ar fi în avantajul României – fără să explice desigur de un­de ar proveni în contextul de azi îm­pru­muturile. E evident, din toate acestea, un motiv puternic (chiar dacă nu unicul) pentru ce Angela Merkel l-a susținut pe Bă­sescu și de ce Germania va continua să critice puterea USL.

În esență, USL dorește mai mult „spațiu de manevră“: pe de o parte, în interiorul Alianței atlantice, probabil cu gândul de a obține o atitudine mai prietenoasă și mai confortabilă economic din partea Rusiei față de România; pe de altă parte, în in­teriorul UE, contribuind alături de alți „europsceptici“ la blocarea sau amânarea planurilor germane de integrare accen­tuată. Trebuie notat, în această pers­pec­tivă, nu numai atitudinea foarte favorabilă USL a Vocii Rusiei, dar și tăcerea aproape completă a Franței lui Hollande, precum și a altor guverne, precum cel italian sau spaniol, cu siguranță interesate, din pri­cina numărului mare de rezidenți români din țările respective, de situația politică din România. Această tăcere, fără a fi de­sigur o consimțire la ilegalitățile USL, poa­te constitui totuși o încurajare pentru po­litica antigermană a USL, venită din par­tea unor țări influente din UE, unele însă cu enorme probleme bugetare.

Într-adevăr, oligarhia politico-financiară de la București are nevoie, pentru a se men­ține netulburată la putere, pe de o parte, de energie importată din Rusia la preț ceva mai mic, pe de alta, de un con­trol redus din partea instituțiilor euro­pene, atât din punctul de vedere al con­trolului bugetar, cât și din acela al luptei anticorupție și al justiției în general. Pe scurt, actuala guvernare nu dorește ri­goa­re nici în bugete, nici în legi, nici în jus­tiție. Antioccidentalismul și antia­me­ri­ca­nismul lui Antonescu și Ponta nu sunt simple gafe, enervări de circumstanță sau retorică politică, ci – am zice – chiar ca­u­ze ale suspendării: Băsescu trebuia eli­mi­nat din viața politică pentru că politica sa ex­ternă și internă tindea „să asfixieze“ eco­nomic și legal oligarhia.

Bineînțeles că nu Departamentul de Stat va decide rezultatul alegerilor pre­zi­den­țiale viitoare din România. Rezultatul – in­diferent dacă Traian Băsescu va reveni sau nu pentru un timp la Cotroceni – îl va de­cide, mă tem, chiar această oligarhie. Dar, fiindcă ea e nevoită, pentru a-și proteja interesele, să intre în coliziune cu interese importante ale celei mai mari puteri mon­diale și ale celei mai mari puteri europene, și încă în momente decisive, nici oligarhia, nici susținătorii ei politici nu pot spera la o viață tihnită. //