De același autor
Revolutia dosarelor nu s-a produs. S-a pregatit, ne-a pus pe jaratic, ne-a facut pe unii sa reîncepem sa speram, pe altii - sa reîncepem sa ne temem. Apoi însa, a fasait si s-a stins. Mai rau - a devenit ridicola.
Auspiciile pareau a fi fost favorabile. Dosare au fost: multe. Au fost predate peste un milion si jumatate de dosare catre CNSAS. Rivalitatea dintre presedinte si premier parea a fi fost în acest caz de bun augur: fiecare se silea sa demonstreze ca e mai anticomunist si mai anti-Securitate decat celalalt. Legea de functionare a CNSAS si de deconspirare a Securitatii a ramas însa neclara, iar ameliorarile au întarziat. Rivalitatile politice au minat în cele din urma functionarea CNSAS, iar conferintele de presa date pe scari de unii membri ai Colegiului în cautare de vana publicitate au facut de ras institutia. Dar ceea ce e mult mai grav e ca, înainte de a da verdicte, acest organism s-a dovedit incapabil de a pastra confidentialitatea ceruta de lege. Presa a început sa vanture nume de oameni politici pe post de fosti colaboratori înca mult înainte ca CNSAS sa se pronunte. “Sursele” (un sinonim pentru combinatii de falsuri si adevaruri nedovedite sau nedovedibile) au intoxicat viata publica. Treptat, cu sprijinul neprecupetit al vanatorilor de stiri bomba, totul a devenit un circ.
Un circ populat de cativa clovni de serviciu, precum Cozmin Gusa, a carui problema fundamentala, deopotriva morala si logica, este urmatoarea: daca tot ceea ce spune e adevarat, înseamna ca are relatii extrem de stranse cu “baietii cu ochi albastri”, ceea ce e compromitator; daca nu are asemenea relatii, ceea ce spune sunt minciuni - ceea ce este iarasi compromitator. Dar, de fapt, ce mai este compromitator? Probabil ca aproape nimic. Cat despre Liviu Turcu - ce sa spunem? Compromite el CNSAS prin faptul ca-si ofera serviciile acestuia, asa cum a sustinut C.T. Popescu? Sau ofera “o undita” institutiei, cu care sa se poata prinde “pestele” - asa cum a sustinut Dinescu? Cine e cel mai apt sa-i dea de gol pe securisti decat un securist disident? - s-ar putea spune. Dar cum se poate avea încredere într-un spion, fie si pocait? Pana una-alta, sporesc listele neoficiale cu informatori, colaboratori sau ofiteri acoperiti. Cat despre lista oficiala - aceasta a ramas extrem de subtire: Dan Voiculescu, ceea ce - e drept - i-a barat acestuia calea de a deveni viceprim-ministru, dar nu a scos partidul sau santajist de la putere. Si Mona Musca.
Aici e, de fapt, si marele esec al întregii operatiuni: Mona Musca. Un moment ne-am inflamat unii dintre noi, crezand ca avem un caz care va zgudui constiinta adormita a natiei. Ne-am pripit. Faptul ca, dupa luni de sfortari, CNSAS nu a reusit sa descopere un alt caz notoriu de colaborare cu Securitatea “ca politie politica” e un scandal. Legal, decizia dubla a CNSAS de condamnare a Monei Musca e discutabila. Politic: seamana a mizerie facuta de Tariceanu, care a vrut sa scape de un rival periculos. Moral - e inadmisibila, caci nu poate exista judecata etica corecta fara o scara a vinovatiilor si a responsabilitatilor si fara aplicarea efectiva a principiului respectiv. Or, exact o scara cu mai multe trepte nu ni s-a dat voie sa avem - si, presupun, nu chiar întamplator. Atunci cand în cazul Rodica Stanoiu nici probele grafologice nu te conving, cand în cazul judecatoarei Bejinariu o faci din alba neagra si invers, pana ce albul si negrul ajung sa semene ca doi gemeni, cand te abtii în cazul Vadim, în cazul Hrebenciuc, în cazul unor arhierei BOR etc., etc. - ce trebuie noi sa întelegem pe mai departe? Ca Mona Musca (care, desigur, a colaborat si a ascuns acest lucru) este arhisecurista neamului? Marea si unica? Restul parlamentului e virginal? Viitorii senatori si deputati, ministri etc. au rezistat eroic presiunilor Securitatii, numai asistenta universitara Mona Musca a cedat în chip las? Cine oare mai crede o asemenea prostie, în afara consilierilor primului ministru, presupun, care si-au propus sa purifice partidul, pe care, în curand, s-ar putea sa-l piarda pe acest aspru drum?
Totusi a mai fost ceva: Monei Musca i-au tinut companie - pe drept, pe nedrept - cativa “reprezentanti ai societatii civile”, denuntati de o organizatie a denuntului organizat - Civic Media, organizatie razboinica, iesita nu din coapsa lui Zeus precum Atena, ci din aceea a vechiului securist autodeclarat Sorin Rosca Stanescu. Rationamentul a fost simplu si a prins destul de bine: oricum, intelectualii au fost si sunt suspecti cu totii. Iar cei care au peste treizeci si cinci de ani cu siguranta ca au colaborat ei cumva - ne spun si alte persoane amabile (precum Gabriel Andreescu) -, fiindca altminteri cum de au publicat sub regimul comunist? Cum de au avut burse în strainatate? Cum de au si plecat? (Ba chiar s-au si întors - ca nebunii!) E clar ca au colaborat ei cumva. Iar daca nu se gasesc dovezi de colaborare înseamna ca dovezile au fost ascunse sau distruse - ceea ce constituie dovada suprema. In laturi, deci!
Prin urmare: liste neoficiale pe principiul “saptamana si lista”, scurgeri din “surse” de informatii, zvonistica, discreditarea neîncetata a CNSAS si a principiilor deconspirarii Securitatii, Mona Musca, Carol Sebastian, Sorin Antohi - marii turnatori dovediti, iar toti ceilalti - parlamentari, ministri, presedinti, ierarhi, baroni de presa si locali, academicieni - oameni onorabili, de curaj, buni romani, patrioti. Cat despre fostii ofiteri de Securitate - discretie mare în presa de mare tiraj sau la televiziuni. Cum ar putea fi altfel, cand multi au devenit oameni de afaceri prosperi cu interese în media?
Asadar, bilantul acestei “revolutii” ratate ar fi:
La castiguri - poate unele informatii despre felul cum functiona Securitatea, de folosit mai ales de catre istorici. Multe informatii nesigure, de abia urmand sa fie verificate.
La pierderi: gustul amar al înca unei înfrangeri si al unei mari discreditari.
La “ce-i de facut?” - cateva lectii de bun-simt si rationalitate, cum ar fi aceea ca nu e permis a culpabiliza legal si practic o categorie - aceea a turnatorilor - fara culpabilizarea corespunzatoare sub toate aspectele a categoriei corelative - a ofiterilor. Sau aceea ca legea trebuie sa permita verdicte nuantate si grade de culpabilitate. Dar între ce ar fi bine si ce s-a dovedit ca e cu putinta azi e o distanta pe care nu stim s-o parcurgem.
La cauze: “eterna si fascinanta” Securitate. Sau “eterna si fascinanta” Romanie. Sau invers. Decideti dumneavoastra!
