Inca o revolutie ratata

Andrei Cornea 20.11.2006

De același autor

Revolutia dosarelor nu s-a produs. S-a pregatit, ne-a pus pe jaratic, ne-a facut pe unii sa reîncepem sa speram, pe altii - sa reîncepem sa ne temem. Apoi însa, a fasait si s-a stins. Mai rau - a devenit ri­dicola.

Auspiciile pareau a fi fost favorabile. Dosare au fost: multe. Au fost predate peste un milion si ju­ma­ta­te de dosare catre CNSAS. Rivalitatea dintre pre­se­dinte si premier parea a fi fost în acest caz de bun augur: fiecare se silea sa demonstreze ca e mai anticomunist si mai anti-Securitate decat ce­la­lalt. Legea de functionare a CNSAS si de decon­spi­ra­re a Securitatii a ramas însa neclara, iar ame­lio­ra­rile au întarziat. Rivalitatile politice au minat în cele din urma functionarea CNSAS, iar conferintele de presa date pe scari de unii membri ai Colegiului în cau­tare de vana publicitate au facut de ras institutia. Dar ceea ce e mult mai grav e ca, înainte de a da ver­dicte, acest organism s-a dovedit incapabil de a pastra confidentialitatea ceruta de lege. Presa a început sa vanture nume de oameni politici pe post de fosti colaboratori înca mult înainte ca CNSAS sa se pronunte. “Sursele” (un sinonim pentru com­bi­na­tii de falsuri si adevaruri nedovedite sau nedo­ve­di­bile) au intoxicat viata publica. Treptat, cu spri­jinul neprecupetit al vanatorilor de stiri bomba, totul a devenit un circ.

Un circ populat de cativa clovni de serviciu, pre­cum Cozmin Gusa, a carui problema fundamentala, deopotriva morala si logica, este urmatoarea: daca tot ceea ce spune e adevarat, înseamna ca are re­la­tii extrem de stranse cu “baietii cu ochi albastri”, ceea ce e compromitator; daca nu are asemenea re­latii, ceea ce spune sunt minciuni - ceea ce este iarasi compromitator. Dar, de fapt, ce mai este compromitator? Probabil ca aproape nimic. Cat de­spre Liviu Turcu - ce sa spunem? Compromite el CNSAS prin faptul ca-si ofera serviciile acestuia, asa cum a sustinut C.T. Popescu? Sau ofera “o un­di­ta” institutiei, cu care sa se poata prinde “pestele” - asa cum a sustinut Dinescu? Cine e cel mai apt sa-i dea de gol pe securisti decat un securist di­si­dent? - s-ar putea spune. Dar cum se poate avea în­credere într-un spion, fie si pocait? Pana una-alta, sporesc listele neoficiale cu informatori, cola­bo­ratori sau ofiteri acoperiti. Cat despre lista ofi­cia­la - aceasta a ramas extrem de subtire: Dan Voi­culescu, ceea ce - e drept - i-a barat acestuia calea de a deveni viceprim-ministru, dar nu a scos partidul sau santajist de la putere. Si Mona Mus­ca.

Aici e, de fapt, si marele esec al întregii ope­ra­tiuni: Mona Musca. Un moment ne-am inflamat unii dintre noi, crezand ca avem un caz care va zgudui constiinta adormita a natiei. Ne-am pripit. Faptul ca, dupa luni de sfortari, CNSAS nu a reusit sa des­co­pere un alt caz notoriu de colaborare cu Se­cu­ri­ta­tea “ca politie politica” e un scandal. Legal, deci­zia dubla a CNSAS de condamnare a Monei Musca e discutabila. Politic: seamana a mizerie facuta de Tariceanu, care a vrut sa scape de un rival pe­ri­cu­los. Moral - e inadmisibila, caci nu poate exista ju­de­cata etica corecta fara o scara a vinovatiilor si a responsabilitatilor si fara aplicarea efectiva a prin­ci­piului respectiv. Or, exact o scara cu mai mul­te trepte nu ni s-a dat voie sa avem - si, presupun, nu chiar întamplator. Atunci cand în cazul Rodica Stanoiu nici probele grafologice nu te conving, cand în cazul judecatoarei Bejinariu o faci din alba neagra si invers, pana ce albul si negrul ajung sa semene ca doi gemeni, cand te abtii în cazul Vadim, în cazul Hrebenciuc, în cazul unor arhierei BOR etc., etc. - ce trebuie noi sa întelegem pe mai de­par­te? Ca Mona Musca (care, desigur, a colaborat si a ascuns acest lucru) este arhisecurista nea­mu­lui? Marea si unica? Restul parlamentului e vir­gi­nal? Viitorii senatori si deputati, ministri etc. au re­zistat eroic presiunilor Securitatii, numai asis­ten­ta universitara Mona Musca a cedat în chip las? Cine oare mai crede o asemenea prostie, în afara con­silierilor primului ministru, presupun, care si-au propus sa purifice partidul, pe care, în curand, s-ar putea sa-l piarda pe acest aspru drum?

Totusi a mai fost ceva: Monei Musca i-au tinut com­panie - pe drept, pe nedrept - cativa “repre­zen­tanti ai societatii civile”, denuntati de o organizatie a denuntului organizat - Civic Media, organizatie razboinica, iesita nu din coapsa lui Zeus precum Atena, ci din aceea a vechiului securist autodeclarat Sorin Rosca Stanescu. Rationamentul a fost simplu si a prins destul de bine: oricum, intelectualii au fost si sunt suspecti cu totii. Iar cei care au peste treizeci si cinci de ani cu siguranta ca au colaborat ei cumva - ne spun si alte persoane amabile (pre­cum Gabriel Andreescu) -, fiindca altminteri cum de au publicat sub regimul comunist? Cum de au avut burse în strainatate? Cum de au si plecat? (Ba chiar s-au si întors - ca nebunii!) E clar ca au co­­la­bo­rat ei cumva. Iar daca nu se gasesc dovezi de co­laborare înseamna ca dovezile au fost as­cun­se sau distruse - ceea ce constituie dovada su­pre­ma. In laturi, deci!

Prin urmare: liste neoficiale pe principiul “sap­ta­­ma­na si lista”, scurgeri din “surse” de informatii, zvo­nistica, discreditarea neîncetata a CNSAS si a principiilor deconspirarii Securitatii, Mona Musca, Carol Sebastian, Sorin Antohi - marii turnatori do­ve­­diti, iar toti ceilalti - parlamentari, ministri, pre­se­dinti, ierarhi, baroni de presa si locali, academicieni - oameni onorabili, de curaj, buni romani, patrioti. Cat despre fostii ofiteri de Securitate - discretie mare în presa de mare tiraj sau la televiziuni. Cum ar putea fi altfel, cand multi au devenit oameni de afa­­ceri prosperi cu interese în media?

Asadar, bilantul acestei “revolutii” ratate ar fi:

La castiguri - poate unele informatii despre felul cum functiona Securitatea, de folosit mai ales de catre istorici. Multe informatii nesigure, de abia ur­­mand sa fie verificate.

La pierderi: gustul amar al înca unei înfrangeri si al unei mari discreditari.

La “ce-i de facut?” - cateva lectii de bun-simt si rationalitate, cum ar fi aceea ca nu e permis a cul­pabiliza legal si practic o categorie - aceea a tur­­natorilor - fara culpabilizarea corespunzatoare sub toate aspectele a categoriei corelative - a ofi­te­­ri­lor. Sau aceea ca legea trebuie sa permita ver­dic­te nuantate si grade de culpabilitate. Dar între ce ar fi bine si ce s-a dovedit ca e cu putinta azi e o distanta pe care nu stim s-o parcurgem.

La cauze: “eterna si fascinanta” Securitate. Sau “eterna si fascinanta” Romanie. Sau invers. De­ci­deti dumneavoastra!

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22