De același autor
Reducerile cu cheltuielile în stil contabilicesc, făcute de funcţionari din birou, vor afecta serios procesul educaţional.
Anunţul MEC că va reduce circa 15.000 de posturi din sistemul preuniversitar, începând cu 15 septembrie 2010, trebuie înţeles numai ca parte a măsurilor anticriză impuse de FMI, de micşorare a deficitului bugetar în ansamblu? Sau este reducerea şi parte a reformei sistemului educaţional românesc? Dacă răspunsul se va da numai sau predominant în termenii economiilor bugetare, rezultatele nu vor fi decât adâncirea crizei sistemului. Căci suplinitorii pe care ministerul vrea să-i dea afară nu lucrează fără rost, ci fiindcă nu există titulari pe posturile respective. Acelaşi lucru se poate spune şi despre pensionarii plătiţi cu ora. Apoi, comasarea unor clase sau desfiinţarea unor şcoli pentru a face reduceri bugetare nu va ameliora, ci va înrăutăţi condiţiile de învăţământ. De asemenea, mărirea normelor didactice – oricum greu de realizat în condiţiile ostilităţii sindicatelor – va produce profesori mai obosiţi, mai dezabuzaţi şi mai puţin capabili. În toate cazurile, copiii vor fi primii care vor suferi – ceea ce ministerul spune că vrea să evite cu orice preţ. Dar cum?
E limpede că reducerile cu cheltuielile în stil contabilicesc, făcute de funcţionari din birou, vor afecta serios procesul educaţional.
Presupun că lucrul acesta este bine înţeles şi de tânărul ministru, Daniel Funeriu, a cărui numire în fruntea ministerului pare a sugera că guvernul Boc şi preşedintele Băsescu doresc totuşi reformarea sistemului educaţional. În acest caz, măsurile de reducere a posturilor (şi implicit şi a personalului) trebuie neapărat conectate la un program major de restructurare curriculară a planurilor de învăţământ şi a programelor. Pe scurt, copiii trebuie să stea mai puţine ore la şcoală, materia să fie mai aerisită, dar mai interesantă, să se tocească mai puţin şi să se gândească mai mult. Nu-i simplu, dar nu-i imposibil. Şi, pornind de aici, s-ar putea să rezulte într-adevăr şi economii de norme şi posturi.
Există însă, în calea reformei, un obstacol major: noua Lege a educaţiei a fost, cum se ştie, respinsă de Curtea Constituţională, care nu numai că a barat anumite articole ale legii, dar a considerat neconstituţională procedura de adoptare a sa prin asumarea răspunderii. Legea va trebui rediscutată de la zero în parlament – ceea ce înseamnă luni de discuţii complicate şi, mă tem, de modificări profunde, care s-ar putea să reducă la foarte puţin conţinutul reformist al legii. Căci sunt mulţi inamici potenţiali ai legii printre parlamentari, iar guvernul are o majoritate extrem de strânsă. Or, fără noua lege, restructurarea sistemului educaţional pare greu, dacă nu imposibil de pus în aplicare. Aşa că s-ar putea să revenim în toamnă de unde am plecat: se vor tăia posturi, pentru a se face economii de criză, dar fără a se reforma sistemul. Rezultatul: un triplu eşec – social, politic şi educaţional. Doar contabilii se vor culca având conştiinţa datoriei împlinite. Cam puţin...
