Nicușor trebuie să se răstească odată!

Politicienii noștri au de rezolvat cu adevărat un fel de cvadratură a cercului și nici matematicianul Nicușor Dan n-a intervenit deocamdată să le ofere o soluție. (Ca matematician știe că, de fapt, cvadratura cercului e irezolvabilă, dar ca om politic ar putea căuta o soluție aproximativă.) Trebuie să găsească o politică suficient de aspră și austeră pentru a astupa gaura din buget – pe care tot ei, în aceleași formații, au produs-o de-a lungul ultimilor ani. Cum să procedeze, fără a exaspera un electorat și așa supărat pe ei și foarte divizat? S-au făcut liste lungi cu propuneri. Nicușor a ascultat, a luat notițe, are răbdare. Printre altele, s-a propus:

• Să taie de la stat – pensii speciale, sinecuri etc. Nu permite CCR, pe de o parte, și trebuie să se taie pe ei înșiși, pe de alta. Sinucidere și, oricum, e prea puțin.

• Să mai taie din posturile de bugetari. Sunt prea multe, statul e prea „gras”. Protestează sindicatele, se nasc nemulțumiri mari în anumite părți ale societății.

• Taxa de solidaritate. Protestează PNL în numele clasei de mijloc. Și apoi, care să fie pragul de unde să fie impusă?

• Taxarea pensiilor mai mari de 3.000-4.000 de lei. Sare ca ars PSD. Se supără mulți pensionari, cărora de-abia li s-a mărit pensia. Se știrbește încrederea. Pare nedrept.

• Cel mai bine ar fi să se majoreze TVA. Măcar e echitabil, spun unii. Suferă toți – de la mic la mare. Da, dar suferă și economia, susțin mediile de afaceri; ceea ce înseamnă recesiune probabilă. Oricum, nu scăpăm de recesiune, spun alții.

• O taxă minimă pe fiecare tranzacție bancară. Huo! „Venezuela” scrie pe noi! Se opun băncile și BNR. Virăm iarăși cu toții pe cash! Dezastru!

• Să crească impozitul pe venit, pe proprietate etc. Insuficient.

Și tot așa, sunt zeci de propuneri; politicienii o țin de două săptămâni făcând liste. Consens între cele patru partide – zero. Deși trebuie acționat repede, căci creditorii nu mai vor nici să aștepte, nici să creadă în promisiuni. Vor acum ceva concret și rapid.

Nicușor ascultă, ia notițe, are răbdare.

La asta se adaugă și dilema cealaltă: cine să aibă satârul tăierilor și cleștele impozitelor? Cine să fie noul prim-ministru? Bolojan – are măcar autoritate și credibilitate. Dar PSD nu-l vrea. Atunci Grindeanu, „Ordonanța 13” – piei, Satană! Altcineva, de la PSD? Nu se înghesuie nimeni. Să fie prin rotație – adică cum a mai fost, adică rău! Unul să cârpească, altul să destrame. Nu merge. Să fie un tehnocrat! S-a auzit și un nume! Două! Adică iarăși ce a mai fost și s-a dovedit păgubos în vremuri grele. Experții nu pot guverna în numele politicienilor. De ce? Mai întâi, fiindcă soluțiile – oricare ar fi ele – nu sunt numai tehnice, ci în mare măsură politice, implicând avantaje pentru unii și dezavantaje pentru alții. Apoi, politicienii au fost aleși și își pun mandatele în joc, nu tehnocrații. În fine, e o chestiune de autoritate. Sigur, s-ar putea spune că, de fapt, printr-un tehnocrat, cel care va conduce efectiv guvernul și va decide asupra măsurilor impopulare, va fi președintele însuși. În acest moment, are mare autoritate și ar putea să și-o pună în joc pentru a forma un asemenea guvern. Întrebarea care se pune este dacă nu va fi, la un moment dat, nu prea târziu, sabotat de partide, care vor căuta să-și recâștige popularitatea în detrimentul președintelui și al omului lui. Oricum o iei, cineva se opune, cineva zice că e de rău, cineva pune condiții, inacceptabile altora.

Nicușor ascultă, ia notițe, are multă-multă răbdare.

Și totuși, cumva trebuie acționat. Timpul și deficitele nu iartă. Dacă o negociere serioasă cere timp, a negocia numai pentru a trage de timp (așa cum pare să facă mai ales PSD) nu e acceptabil.

Președintele e dator, așadar, să vorbească. Tare și clar. Trebuie să decidă ce-i de făcut numind un premier, care să încerce formarea unui guvern. Este singurul om politic cu credibilitate încă și care a fost votat de peste 6 milioane de cetățeni. După părerea mea, cel mai bine ar fi să-l nominalizeze pe Ilie Bolojan, chiar cu riscul unui guvern minoritar. Există desigur și soluția mult mai riscantă să numească un tehnocrat, prin intermediul căruia să conducă el însuși guvernul la luarea unor decizii delicate. Dar indiferent ce va face – și presupun că va acționa cântărind bine lucrurile –, e momentul să acționeze. A ascultat destul. Și bune, și inepții. A tăcut destul. A constatat în mod repetat impasul, tergiversarea, neasumarea, chiar iresponsabilitatea. A venit momentul să se rostească; ba chiar, am zice noi, să se și răstească!