De același autor
Un răspuns obsesiv în ultimul timp: „comunismul a fost o idee bună, rău aplicată“. Şi un procent obsesiv de conaţionali care îl dau: 45%. Cel puţin aşa spun anumite sondaje de opinie. De fapt, sociologii care au pus întrebarea cu pricina ar trebui poate să-i întrebe pe respectivii încă ceva: oare sunt dispuşi să accepte o nouă încercare de aplicare a acestei „idei bune“? Sau se mulţumesc cu vechile şi neizbutitele aplicări?
Până atunci, sociologii ar putea să-i mai întrebe pe oameni şi multe altele, ţinând tot de aceeaşi logică – uneori falsă, dar uneori nu – a distincţiei dintre scopuri şi intenţii, pe de o parte, şi aplicarea lor în practică, pe de alta, mai ales în condiţiile româneşti.
Răspunsurile ar fi interesante şi, uneori, chiar previzibile. Am să anticipez de aceea. De pildă:
Este parlamentul o „idee bună, rău aplicată“? S-ar părea că da, dacă judecăm după ineficienţa acestei instituţii, după blocajele de la nivelul birourilor permanente şi al comisiilor de specialitate, după fraudele de la votarea unor legi şi aşa mai departe, după pensiile şi sporurile pe care şi le-au votat parlamentarii înşişi, după chiulul sau boicotul de la votarea unor legi importante. Căci, altminteri, nimeni aproape nu va nega că a avea un parlament liber şi pluralist care să adopte legi este „o idee bună“.
Este CSM o „idee bună, rău aplicată“? Greu de contestat că independenţa justiţiei – cerută ani la rând deopotrivă de societatea civilă şi de organismele europene – nu ar fi avut toate atributele unei „idei bune“. Şi ce a ieşit? Un organism care apără privilegiile magistraţilor şi în care au pătruns personaje contestate şi contestabile!
Este capitalismul o „idee bună, rău aplicată“? Cine ar putea nega că avuţia marilor naţiuni occidentale n-a fost produsă de capitalism? Dar la noi aplicarea se cheamă „capitalismul de cumetrie“, bazat pe cârdăşia patronilor cu înalţi funcţionari de stat pe care îi corup, obţinând contracte profitabile pentru ei şi oneroase pentru buget. Nu prea seamănă cu o aplicare pozitivă!
Sau nu este la noi chiar presa liberă şi independentă o „idee bună, rău aplicată“? Cine n-ar accepta că libertatea presei n-ar fi ceva benefic şi că democraţia nu ar avea neapărat nevoie de acest „câine de pază“ vigilent? Dar noi avem parte, într-o foarte mare proporţie, de o aplicare malignă a acestei foarte bune idei: presa mogulilor, care a pervertit din plin atât ideea de independenţă, cât şi pe aceea de onestitate, echilibru şi decenţă, ba chiar, cum spunea Sebastian Lăzăroiu cândva, s-a ridicat împotriva democraţiei, pierzând la limită.
În ultimul timp, m-am întrebat dacă acelaşi tip de întrebare şi acelaşi tip de răspuns nu ar trebui formulate şi cu referinţă la partide precum PDL şi PNL. (Despre PSD nu am multe de spus: a fost o idee proastă din start.) PNL a trădat deja de ani buni principiile liberale, angajându-se, sub conducerea fostului premier Tăriceanu, într-o sarabandă de daruri populiste şi de cheltuieli bugetare necugetate, ceea ce a contribuit major la situaţia economică actuală. Apoi a trădat principiile democraţiei, aliindu-se cu PSD, pentru debarcarea fără motiv a preşedintelui – sau, mai exact, fiindcă preşedintele lăsase mână liberă DNA pentru anchetarea lui Dinu Patriciu. O veche bună idee – liberalismul – compromisă de oameni ca Antonescu, Orban, Haşotti etc.
Dar întrebarea se pune acum tot mai acut în privinţa partidului de guvenământ – a PDL. Cândva un partid coerent şi disciplinat, dispus să-şi asume lupta împotriva corupţiei şi reformele, acest partid, care a crescut disproporţionat, preluând aluviuni din toate pâraiele, pare să se afunde în incoerenţă, indisciplină şi mai ales corupţie. Cumpără voturi (aşa cum au arătat-o câteva înregistrări recente), votează în Comisia juridică a Camerei împotriva cererii DNA pentru percheziţia calculatoarelor d-nei Monica Iacob-Ridzi. Remanierea din toamnă a arătat că partidul nu are cadre competente, iar nepotismul şi clientelismul politic înfloresc aproape ca în grădina PSD. Singurul lucru care îl mai ţine adunat este criza economică şi lupta la baricadă împotriva opoziţiei. Reformează totuşi, cât reformează, fiindcă e mânat cu biciul de la spate de FMI, de preşedinte şi de situaţia gravă a ţării.
Dovada aplicării tot mai rele a „ideii bune“ a PDL este şi faptul că personalităţi altminteri stimabile, angajate în susţinerea unor proiecte importante, nu mai sunt capabile să reziste presiunilor politice. Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, a avizat schimbarea regulamentului concursului pentru ocuparea postului de director al Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, în aşa fel încât o „doamnă de la partid“, Mireille Rădoi, să poată candida şi câştiga concursul, în pofida faptului că nu a lucrat niciodată într-o bibliotecă. A ceda presiunii politice, mai ales într-un moment când ai nevoie de maximă credibilitate pentru a trece noua Lege a educaţiei, mi se pare un compromis jenant într-o carieră ministerială promiţătoare până în acel moment.
Se mai aud, ce-i drept, unele voci critice: Monica Macovei, Cristian Preda, Radu F. Alexandru, uneori, mai sotto voce, Sulfina Barbu. Se mai reaminteşte astfel că partidul şi-a propus să lupte împotriva corupţiei şi să modernizeze statul, ceea ce nu rimează nici cu cumpărarea de voturi, nici cu susţinerea unor primari urmăriţi de DNA, precum Gheorghe Falcă şi Antonie Solomon. Dar aceste voci sunt puţine şi, chiar dacă primesc, din când în când, încurajarea preşedintelui Băsescu, este evident că nu vor avea puterea să schimbe partidul.
Şi atunci? Poate, aşa cum a lăsat să se înţeleagă Monica Macovei, ar fi cazul de reluat de la început „ideea bună“ şi de alcătuit un nou partid de centru-dreapta. Altfel zis, de aplicat, în sfârşit, bine şi cu consecvenţă ideea bună. Plan utopic – se va răspunde îndată de către oamenii „deştepţi“. Un partid important, mai ales în România, nu poate funcţiona decât cu „pragmatism“ – adică să cumpere voturi, să traficheze influenţă, să astupe vocile critice, să închidă ochii la corupţia din rândul propriilor membri etc. Altfel spus, ni se sugerează că în România nu am avea de ales decât între diferite idei, toate bune, eventual toate rău aplicate. Alegere generoasă, nimic de zis!
În ceea ce mă priveşte, cred că ar trebui făcut ceva decisiv în acest sens – al bunei aplicări a unora dintre ideile bune. Altminteri, sociologii de peste câţiva ani vor descoperi scandalizaţi că oamenii cred, în chip naiv, dar nu şi inexplicabil, că „democraţia a fost o idee bună, dar rău aplicată“! //
Taguri:
