Ochiul taifunului

Ce-i poți face unui om care crede cu putere în cauza sa? Degeaba îl acoperi cu noroi în emisiuni de televiziune. Rămâne neclintit.

Andrei Cornea 20.02.2018

De același autor

 

Lunga, foarte lunga conferință de presă de săp­tă­mâ­na trecută a d-nei Kövesi a fost lăudată, deși cu scrâșneli de dinți, până și de inamicii DNA și ai ei, fie și numai pentru stăpânirea de sine, pen­tru răbdarea infinită și politețea desăvârșită față de jurnaliștii, în cea mai mare parte a priori os­tili. Și nu-i puțin lucru. Motivul este că, dincolo de toate, LCK a impus tuturor – prieteni și duș­mani – prin ceva infinitesimal, dar care lipsește aproape cu desăvârșire oficialităților de la noi, în primul rând politicienilor, dar și altora, inclusiv multora dintre cei din justiție. Nu mă refer aici la calități evidente și native de comunicator ori la lecții de ultim moment (căci prea mult timp n-a avut) primite de la vreun spin doctor, deși nu ignor nici aceste aspecte. Și nu mă refer nici la un alt element, foarte important de altminteri, și ca­re e absent de atâtea ori din bagajul intelectual al acestor oficialități – competența profesională. În­tr-adevăr, de atâtea ori absența dramatică a com­pe­tenței, și nu numai a competenței profesionale, dar a oricărei competențe intelectuale – așa cum ve­dem în ultimul timp la doamna premier Dăncilă – a transformat orice luare de cuvânt (nici nu mai vorbim despre conferințe de presă) a acestor ofi­cialități într-un prilej de ridicol.

 

Mă refer la altceva. Fiindcă e clar că acest ceva a făcut diferența, enorma diferență, față de un Drag­nea, Dăncilă, Tăriceanu, Orban, Iohannis et alii. De fapt, e ceva care face diferența între oameni pur și simplu. Am în vedere credința într-o cau­ză căreia îi subordonezi nu doar activitatea, dar și viața.

 

Într-o lume dominată de cinici, de ipocriți, de impostori, o lume unde cei mai mulți dintre noi nu îndrăznim nici să mai avem iluzii, unde un scepticism obosit a devenit ultimul refugiu, d-na Kövesi e un om rar: unul care chiar crede în ceva – în justețea și importanța a ceea ce spune și face. Mai mult, are o cauză supraindividuală cu care se identifică și pe care o apără cu toată convingerea in­terioară. Și încă și mai mult: are o cauză pe care a transformat-o în misiune. Și fiindcă ea are cre­dința asta, ne face și pe noi să credem, deo­po­trivă, în cauză și în purtătoarea ei. Să fiu bine în­țeles: cred că această cauză - apărarea activităților DNA și, într-un sens mai larg, lupta anticorupție – e una justă. Dar chiar dacă n-ar fi sau ar fi numai parțial – așa cum sunt de fapt multe cauze publice în care s-au angajat oamenii de-a lungul timpului –, simpla existență a unei cauze în care ea crede cu tă­rie a făcut-o imens de convingătoare. Cineva poa­te greși în unele situații, poate chiar spune ne­a­devăruri; dar asta nu diminuează serios impactul vorbelor sale, dacă simțim – și e ceva infrarațional – că aceste vorbe țâșnesc din străfundurile ființei res­pective, că proiectează o convingere profundă, că proclamă fără rest interior justețea cauzei. Și e nor­mal, în fond: înconjurați cum suntem de in­certitudini, de atâtea aparențe mincinoase, nu ne putem folosi adesea nici de rațiune, nici de obicei, pentru a ști ce să facem și ce să credem. (Post fes­tum devenim, desigur, cu toții știutori, dar ce fo­los!) În aceste condiții, aproape singurul lucru care ne mai convinge, dincolo de interesul imediat, nu poate fi decât contactul cu cineva care dă sen­ti­mentul că este el însuși suprem convins de ceea ce spune.

 

De asta probabil este LCK și o „nucă“ atât de tare pen­tru politicienii noștri, mai ales cei de la putere. Ce-i poți face unui om care crede cu putere în cauza sa? Degeaba îl acoperi cu noroi în emisiuni de te­le­viziune. Rămâne neclintit. Nici măcar unele ade­vă­ruri critice – dacă sunt – nu-l întorc din drum. Pe astfel de oameni, care trăiesc în orizontul unei mi­siuni, loviturile – cu cât sunt mai injuste, cu atât mai mult – le cresc statura, le întăresc poziția și le multiplică admiratorii și adepții. Este exact ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp cu d-na Kövesi.

 

Politicienii puterii au constatat săptămâna trecută, cred, că se află în fața unei dileme teribile: dacă ră­mân cu LCK la DNA până în 2019, când îi expiră man­datul, vor continua – mulți dintre ei – să fie in­culpați și condamnați, fără șansa de a o convinge să „tureze“ mai puțin motorul DNA. Dacă însă reușesc să o demită și mai ales dacă o fac cu ajutorul preșe­din­telui, vor dezlănțui un taifun politic nimicitor pen­tru ei. Iar „ochiul“ taifunului – de miercurea tre­cu­tă începe s-o simtă toată lumea – se numește Laura Codruța Kövesi.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22