Orașul și cetatea

Cât despre politicieni, pare o lege a firii în a-i acuza pentru toate relele. Dar ei nu sunt decât noi înșine în oglinda societății. Iar aceasta reflectă monstruos propriile noastre defecte.

Andrei Cornea 14.05.2024

De același autor

Spune Tucidide, în Războiul peloponesiac, că, dacă oamenii din viitor (viitorul lui) ar putea privi Atena și Sparta golite de oameni, și-ar face o idee greșită despre puterea, în realitate relativ egală, a celor două state. Sparta, oraș mic, fără monumente, cu populația locuind răspândită în mediul rural, ar părea de două ori mai slabă politic și militar decât era, în vreme ce același privitor ar judeca Atena, metropolă plină de monumente și construcții publice remarcabile, ca fiind de două ori mai puternică. Ce ne învață această observație pătrunzătoare? Că între oraș și cetate (polis, cum o numeau grecii) există o deosebire importantă și care se păstrează chiar și mult după dispariția cetăților-stat de tip antic. Când spunem „oraș”, ne gândim de obicei mai mult la case, străzi, piețe, poduri, bulevarde, muzee, monumente. (Mai adăugați în cazul nostru mallurile.) Îi opunem „țara”, adică zona rurală. Avem în vedere, într-o mare măsură, precum se gândea Tucidide, spațiul de locuire, golit de oameni. Dar înainte de a exista orașul cu clădiri și străzi, există „cetatea”: adică o comunitate – mai mare sau mai mică de oameni. Cum trăiesc ei, ce doresc, ce visează, ce așteaptă, toate acestea înseamnă „cetatea”. „Orașul”, chiar și așa, e nu numai un loc clădit, ci e și un „stil” de locuire în comun. Iar „Cetatea”, în mod paralel, înseamnă nu numai un număr de ființe omenești, ci și o comunitate creatoare de stil de viață. „Cetatea” presupune, așadar, o comunitate. Dar oare sunt, sau mai sunt, orașele noastre „cetăți”, și nu doar simple aglomerări umane? Uneori da, sau încă da, mai ales cele nu foarte mari, mai ales cele din Transilvania, unde spiritul occidental urban s-a implantat de sute de ani și rezistă, pe alocuri, ba chiar, în unele locuri (Oradea, Timișoara și altele) a prins o nouă viață. Cu toate acestea în multe locuri, și mai ales în București, comunitatea sau, dacă vreți, „cetatea” pare să fie tot mai mult o amintire. Comunismul, cu doctrina lui brutală de urbanizare, a contribuit mult la aceasta. Lucrurile se știu. O populație rurală, destul de primitivă în mentalități și fel de viață, a fost transplantată brusc la bloc, fără a avea răgazul să se adapteze. Copiii sau nepoții acesteia sunt astăzi citadini și orășeni, fără a fi apucat să devină cu adevărat „cetățeni”. Rupți de micile lor comunități rurale, acei oameni nu au reușit să integreze „cetatea”, nici aceasta nu i-a integrat. Ea le-a rămas străină, un loc al nimănui, care poate fi pângărit și insultat după voie, fără remușcări sau ezitări.

Spațiul public, creat de-a lungul timpului printr-un efort comun, nu există decât în mică măsură pentru acești oameni care nu au păstrat din tradiția rurală decât spiritul de clan, devenit în noile condiții mentalitate de gașcă. „Tranziția” a desăvârșit procesul creării de citadini necetățeni. Ajutați să-și uite responsabilitățile față de „cetate”, sau trecându-le pe seama unor autorități corupte și ineficiente, citadinii noștri au la îndemână numai înjurătura drept mijloc de revoltă. Altminteri, ei aleargă bezmetic, se ciocnesc, se izbesc fără milă în autobuze și tramvaie, se suduie. Consideră automobilul drept mijlocul principal de afirmare a forței și prestanței și circulă cu el, în așa fel, încât tot cartierul să le cunoască și să se teamă. Probabil că o mare parte din problemele noastre politice generale – neîncrederea reciprocă, spiritul de clan, neglijarea intereselor generale, dificultatea cooperării, furia demolatoare, invidia în loc de emulație, orgoliul în loc de ambiție – se explică și prin pierderea (parțială sau totală) a „cetății” în lumea românească. Lipsa de interes și de participare a unei mari părți a populației la politic și la procesele electorale locale mai ales nu formează decât pandantul politic al neglijenței individuale față de mediul înconjurător și față de interesele și sentimentele celorlalți. Cineva care evacuează pe geamurile deschise ale apartamentului sau ale mașinii o muzică asurzitoare e un om care locuiește în oraș, dar nu și în cetate. Și atunci, dacă este an electoral, de ce s-ar duce el să voteze? Și pentru cine? Cât despre politicieni, pare o lege a firii în a-i acuza pentru toate relele. Dar ei nu sunt decât noi înșine în oglinda societății. Iar aceasta reflectă monstruos propriile noastre defecte. De fapt, mai mult decât orice, ea reflectă un gol: o „cetate” ce n-a existat niciodată sau (cvasi) pierdută. //

(publicat în 2009, tot în 22)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22