Realități paralele

Fără îndoială că are dreptate doctorul Musta de la Timișoara când spune că, săptămânile și lunile acestea, românii trăiesc în realități paralele: unii se înghesuie nepăsători pe plaje, refuză orice măsură de protecție, tratează coronavirusul ca pe o entitate neglijabilă, când nu de-a dreptul inexistentă, sunt convinși că pe ei și pe ai lor nu-i poate îmbolnăvi nimic și așa mai departe. Ceilalți privesc îngrijorați la cifrele mereu în creștere ale pandemiei în România, sunt conștienți că sistemul medical începe să nu mai facă față, că locurile Covid la ATI sunt excedate în multe centre. Între timp, autoritățile medicale, o parte a presei și unele personalități chiar, precum Andreea Esca, fac eforturi disperate de a astupa fisura aceasta dintre cele două Românii. Cu ce succes? Mă tem că nu foarte mare. Cel mult, ei îi vor convinge pe unii nehotărâți că lucrurile nu stau prea bine, dar majoritatea „necredincioșilor” vor rămâne tare pe poziții și își vor justifica refuzul de a vedea realitatea prin intermediul unor inepuizabile teorii conspirative. Și – s-o recunoaștem – au unele justificări chiar în unele spuse și fapte ale politicienilor noștri.

Scindarea societății românești are o mare legătură, cred eu, cu scindarea sa politică și chiar culturală – deși liniile de demarcație nu cred că se suprapun exact. Asta nu neapărat în sensul că aceia care susțin guvernarea Iohannis-Orban iau cu toții în serios pericolul, iar cei care n-o susțin au decis în totalitate să fie covido-sceptici. Totuși, o anumită aproximativă corespondență e plauzibilă. Scindarea, mai ales, are legătură, cu siguranță, cu lipsa de unitate a clasei politice care împarte azi puterea în România. Te-ai fi așteptat ca într-o chestiune pur științifică și tehnică, cum este o epidemie, PNL, PSD, USR, ALDE etc. să aibă o poziție comună, să-și îndemne explicit și clar suporterii să asculte de recomandările igienico-sanitare ale guvernului și ale medicilor. Asta nu s-a întâmplat și nici nu sunt semne că ar urma să se întâmple.

Pe de o parte, PSD și aliații au susținut deschis anumite teorii conspiraționiste, au încercat, cu ajutorul CCR și al Avocatului Poporului, să priveze guvernul de o legislație adecvată și când, în fine, au adoptat-o, au făcut-o suficient de târziu, pentru ca între timp progresia virusului să devină aproape de neoprit. Iar PNL a părut că nu înțelege la timp această tactică și n-a făcut aproape nimic pentru a o contracara (nici măcar pregătirea din timp a unui proiect de lege „beton”). Dar chiar în interiorul guvernului există diferențe de abordare și contradicții aparente, mai ales produse în ultimul timp prin intervențiile nefericite ale ministrului de interne, care pare că nu-l mai suportă pe subordonatul său, Raed Arafat, și atunci îl contrazice în mod ridicol. Dar problema e mai gravă: nici chiar acum, deși are legea la dispoziție, poliția subordonată domnului Vela nu pare să acționeze masiv și continuu pentru descurajarea celor care nu poartă măști în spații închise publice și nu păstrează distanțarea sau încurajează, precum patronii de terase și baruri, aglomerarea clienților. Câteva sate și un orășel din Timiș au fost puse în carantină, dar e destul de evident că guvernul nu vrea cu niciun chip să pară prea „dur”. Continuă să mizeze pe „recomandări” și să apeleze la responsabilitate și la simțul civic. Sună frumos. Dar într-o țară ca România, extrem de divizată și sub acest aspect, nu-i suficient. Ba e chiar contraproductiv: oamenii își pot spune că, de vreme ce cifrele prezentate ale pandemiei sunt acum, în iulie, mult mai rele decât erau în aprilie, ar fi fost logic să avem și acum, dacă nu blocaj total, ca atunci, măcar măsuri locale mai severe și sancțiuni mai extinse. Or, de vreme ce acestea sunt puține și „blânde”, unii vor trage concluzia că, de fapt, e ceva în neregulă cu cifrele. Cu cifrele e, de fapt, în regulă, cu politicienii nu e!

Ceea ce rămâne clar e că politicienii comunică puțin, contradictoriu și ineficient. Cei din „opoziție” se mulțumesc să critice, când nu răspândesc fake news -uri. Cei de la „putere” se contrazic prin vorbe sau fapte și nu par în acest moment să știe (sau să spună) ce se va întâmpla, de exemplu, cu alegerile locale sau cu deschiderea anului școlar. Mi se pare evident că atât alegerile, cât și deschiderea vor trebui amânate, dar de ce guvernul n-o spune deja și nu dă o soluție? Întrebare retorică: din motive populiste. De fapt, politicienii n-au curajul să explice populației prin voci unite și de autoritate că vom mai trăi sub pandemie cel puțin un an, dacă nu chiar doi – asta, în speranța că vaccinurile la care acum se lucrează frenetic pe plan mondial vor fi eficiente. Și că, în aceste condiții de „război de uzură”, singura modalitate de a menține sistemul medical, economia, precum și o parte din viața socială o reprezintă respectarea de către o cât mai mare parte a populației a celor trei măsuri – foarte simple, de altminteri: masca, distanțarea și spălatul des al mâinilor. Doar că aceste ezitări, contradicții și întârzieri în a prezenta clar situația sugerează conspiraționiștilor că, de fapt, puterea vrea „să ne aburească” și că mare parte din „narațiunea Covid-19” este ficțiune.

Mi se pare gravă, în această ordine de idei, recăderea în mutism a președintelui Iohannis. El rămâne politicianul cu cea mai mare cotă de încredere și cred că prezența sa activă în media în martie și aprilie a fost benefică. Nu-i înțeleg tactica de a lăsa aproape totul pe umerii mult prea înguști ai Guvernului Orban și de a nu interveni public în aceste momente și grele, și decisive. Nu înțeleg de ce, în continuare, refuză să facă conferințe de presă. Această tăcere le convine covido-scepticilor, care pot să-și închipuie lesne că președintele nu prea are argumente și că, de fapt, nici el nu prea crede în epidemie, preferând să se ocupe cu altceva. Niciodată spiritul civic și încrederea rezonabilă în autorități n-au fost mai importante decât acum. Și niciodată nu ne-au lipsit mai mult. //