De același autor
Săptămâna trecută, Traian Băsescu și-a confirmat reputația de tactician politic redutabil, capabil să răstoarne brusc în avantajul său o situație defavorabilă și să apară, pentru un moment cel puțin, învingător asupra unor adversari derutați și divizați.
Nu putem ști sigur dacă, așa cum a declarat el, planul schimbării lui Emil Boc cu Mihai Răzvan Ungureanu va fi fost conceput încă din decembrie, adică dinaintea protestelor de stradă. Dar chiar presupunând că planul a fost măcar definitivat mai târziu, el a fost strălucit și a fost executat perfect. E adevărat, a beneficiat de un secret total și de complicitatea fidelului Emil Boc.
Lunea trecută, imediat după despărțirea de delegația FMI, premierul Boc anunța demisia guvernului. Imediat era numit un premier interimar în persoana ministrului Justiției, d-l Predoiu. D-nii Ponta și Antonescu se felicitau, dar cereau din nou (mai ales d-l Antonescu) alegeri anticipate. Marți aveau loc consultările de la Cotroceni. Aceeași insistență pentru alegeri anticipate. Seara era prezentat Mihai Răzvan Ungureanu drept premier desemnat. Miercuri, spre a tăia din scurt orice discuții în PDL privitoare la cine rămâne și cine iese, președintele partidului, Emil Boc, aducea de la Cotroceni sentința: pleacă toți. Probabil că Boc a adus și o listă cu noile nume, tinerii partidului. Orice obiecție a încetat. Joi, guvernul trecea prin parlament înaintea unei săli de unde lipsea opoziția aproape în totalitate. Și tot joi, discursul lui Victor Ponta, critic, dar în mod „constructiv“ la adresa noului guvern și a noului prim-ministru, a stârnit aprecierea pedeliștilor și furia aproape necontrolată a lui Crin Antonescu și a celor de la Antena 3. Joi seara, noul prim-ministru depunea jurământul, iar vineri aveau loc schimbările de ștafetă la ministere. Sâmbătă, noul prim-ministru vizita județele afectate de zăpadă. (Indirect, zăpada a dovedit cât de prostească era cererea de alegeri anticipate – ceea ce înseamnă o lungă perioadă de provizorat – într-o țară ca România, unde administrațiile nu se urnesc cu adevărat decât la comandă și știu numai de frica „șefului“.)
Care sunt mizele acestei schimbări nu e greu de văzut. Dar întrebarea care se pune este dacă Traian Băsescu a prevăzut posibilitatea ca numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu să contribuie la ruperea aparentului consens din USL. Foarte posibil. Anumite enervări din partea PSD față de PNL erau vizibile de mai multă vreme. „Imaturul“ domn Ponta – foarte vehement și „revoluționar“ cândva – devenise mai prudent și mai „matur“ în ultimul timp. Refuzase să participe la organizarea unei demonstrații în București, de exemplu. În fața retoricii nesfârșite a partenerului său de Uniune, Ponta prefera să vorbească puțin, dar cu mai mult sens. Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu a dat ocazia scoaterii pe tapet a unor divergențe și rivalități mai vechi. Cât de departe vor duce aceste divergențe vom vedea.
Acum, toată lumea se întreabă: ce va putea face acest guvern în doar 9 luni? Mai întâi, e bine să fie atent la ce să nu facă: să nu deschidă punga mai ales cu măriri de pensii și salarii. Să nu aloce fonduri primăriilor dezechilibrând bugetul. Să nu facă promisiuni deșarte în campania electorală. Apoi, să vorbească coerent, pe o singură voce. Noii minștri, preferabil, să apară mai rar la televizor, iar atunci să vorbească cu sens și într-un limbaj „omenesc“. Să administreze cel puțin corect treburile, continuând reformele începute și să nu amâne deciziile importante. Să nu se lase dominați de clientela partidelor din coaliție. În această privinţă mai ales, Mihai Răzvan Ungureanu are un rol decisiv. Trebuie spus însă că aici, ca și în alte părți, esențială va fi imaginea: pentru ca Guvernul Ungureanu să devină un succes, e esențial ceea ce va părea că face mai mult chiar decât ceea ce va face în realitate.
Dacă va proceda astfel, sunt șanse ca avantajul tactic obținut de președinte săptămâna trecută să stea la originea unei reveniri a PDL din declinul în care se află în ultimul timp.
