Coen Stork, un portret neconvenţional

Coen Stork a primit Premiul Grupului pentru Dialog Social pe anul 1998 pentru „promovarea constantă a unei corecte imagini a României în lume şi pentru sprijinul deosebit acordat consolidării societăţii civile în România“. Publicăm în continuare Laudatio rostit de Andrei Oişteanu cu acel prilej.

Andrei Oisteanu 31.10.2017

De același autor

 

Este greu să introduci personalitatea com­plexă a lui Coen Stork – „cel mai iubit din­tre ambasadori“, cum inspirat 1-a nu­mit Gabriel Andreescu - în cămaşa de for­ţă a unui anost curriculum vitae. Fostul ambasador al Olandei în România a intrat în folclorul urban. De-a lungul anilor, le­gende şi anecdote s-au povestit pe seama lui. Câteva dintre ele pot spune mai multe despre adevărata personalitate a lui Coen Stork decât o listă - altfel lungă şi bogată - de profesii, activităţi şi misiuni diplo­ma­tice în lumea largă.

 

Din relatările unor securişti, reiese că am­basadorul Coen Stork s-ar fi aflat în Piaţa Universităţii pe 21 sau 22 decembrie 1989. Diplomatul olandez i-ar fi îndemnat pe ma­nifestanţi să reziste în faţa forţelor de or­dine şi să telefoneze la Ambasada Olan­dei în caz că au necazuri. Se spune, de asemenea, că el l-ar fi anunţat pe Mircea Di­nescu - aflat sub supravegherea Se­cu­rităţii - de fuga dictatorului. Nu ştiu dacă aceste informaţi sunt corecte sau este vorba de o legendă apocrifă, dar chiar şi aşa fiind, ea arată modul cum era receptat Coen Stork în epocă. Dacă ar fi adevărat, acest fapt ar arunca în aer toate pro­to­coa­lele şi uzanţele internaţionale privind com­portamentul diplomaţilor.

 

Despre 14-15 iunie 1990, când minerii înar­maţi cu bâte făceau legea în Bucureşti, se povesteşte următoarea legendă. Se zice că şeful securităţii Ambasadei SUA la Bu­cu­reşti i-ar fi comunicat prin telefon di­plo­matului american să nu părăsească se­diul ambasadei, iar în caz de necesitate să folosească automobilul blindat. Vorbind la telefon în dreptul ferestrei, ambasadorul ame­rican i-ar fi replicat: „Bine, dar toc­mai îl văd pe geam pe ambasadorul Olan­dei, îndreptându-se pe bicicletă spre cen­tru. Crezi că şi-a luat bicicleta blin­da­tă?!“. Nu este important acum dacă aceas­tă convorbire a avut sau nu loc. Şi în acest caz, este mai semnificativ faptul că o ast­fel de legendă s-a putut naşte.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/Coen-Stork-02.jpg

Andrei Oişteanu şi Coen Stork la Grupul pentru Dialog Social în ianuarie 2008

 

În primăvara anului 1993, Coen Stork şi-a încheiat misiunea diplomatică la Bu­cu­reşti. Dat fiind ataşamentul său faţă de Ro­mânia şi cultura ei, mai mulţi intelectuali s-au gândit să trimită o scrisoare deschisă Ministerului român de Externe prin care să ceară ca domnul Stork să fie numit am­ba­sador al României la Haga. Era bi­ne­în­ţeles o glumă, dar una plină de tâlc. Ul­te­rior, în acelaşi an, el a fost propus, de că­tre o importantă organizaţie europeană, să „monitorizeze“ România în ceea ce pri­veşte respectarea drepturilor omului. Mi­nisterul român de Externe avea dreptul să se pronunţe în privinţa persoanei pro­pu­se şi eventual să o recuze. Răspunsul mi­nis­te­rului a fost limpede: „Oricine, în afară de Coen Stork“. Reprezentanţii re­gi­mului Ili­escu ştiau de cine trebuie să se ferească. Un om incomod şi bine informat precum Coen Stork nu putea fi manipulat şi de­zin­format astfel încât să redacteze re­ferate neutre sau complezente. Erau lu­cruri pe care le ştia mai bine chiar decât unii dem­nitari ai ministerului.

 

Coen Stork a pierdut acel post, la care ţi­nea foarte mult şi pe care îl merita din plin. Deşi ofensat şi nedreptăţit, Coen Stork nu a abandonat totuşi. De atunci, nu a încetat să reprezinte în România diferite organizaţii internaţionale preocupate de respectarea drepturilor diverselor grupuri de minoritari, marginali sau excluşi: mi­no­rităţi naţionale, homosexuali, handicapaţi, puşcăriaşi etc. În ultimul timp, s-a ocupat mai ales de îmbunătăţirea legislaţiei şi a con­diţiilor de detenţie în penitenciarele din România. Condiţii care rămăseseră cum­­va la nivelul secolului al XIX-lea. La mul­ti­plele şi gravele probleme cu care este con­fruntată societatea românească, în tran­ziţie de la un regim mort la unul care nu s-a născut încă, cine să mai aibă timp şi min­te pentru hoţii şi vardiştii din pe­ni­ten­ciarele noastre?! Dacă domnul Coen Stork n-ar fi existat, ar fi trebuit inventat.

 

De regulă, alţi demnitari străini vin la noi pen­tru câteva zile, trag la Hotel Hilton sau Intercontinental, se deplasează cu Mer­ce­de­­sul prin centrul Bucureştiului, se în­tâl­nesc cu autorităţi române în saloane ele­gante şi, după câteva cocktail-uri, plea­că mul­ţu­miţi din România. Coen Stork ia la rând în­chisorile româneşti, de la Midia la Gher­la, stă de vorbă cu gardienii şi de­lin­c­ven­ţii, gustă mâncarea, inspectează in­fir­me­riile, propune schimbarea regu­la­men­telor în domeniu şi, mai ales, solicită res­pec­ta­rea lor. Anecdota spune că, datorită grijii lui Coen Stork, mulţi dintre puşcă­ri­a­şii ro­mâni beneficiază în închisoare de con­diţii ceva mai bune (căldură, trei mese pe zi, în­grijire medicală) chiar decât la ei acasă.

 

Cred că România are mare noroc să aibă un prieten de calitatea umană a lui Coen Stork. Un noroc pe care nu-l vom preţui niciodată îndeajuns. Noi nu putem decât să-i oferim un premiu prestigios, un plic cu un conţinut modest (pe care fiscul îl va înjumătăţi) împreună cu toată preţuirea şi prie­tenia noastră. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22