De același autor
Paul Lambrino este fiul lui Carol Mircea Lambrino, care, la randul sau, este fiul Regelui Carol al II-lea, rezultat in urma casatoriei acestuia cu Zizi Lambrino. O casatorie nerecunoscuta oficial. Regele Mihai este, deci, frate vitreg cu Carol Mircea Lambrino si unchiul fiului acestuia, Paul.
In ultimele luni, Paul Lambrino (însotit sau nu de sotia sa, Lia) încearca sa agite spiritele, trecand pe la diverse institutii mass-media nefrecventabile (de tip OTV) si acuzandu-l pe Regele Mihai ca ar fi instaurat si condus un regim nazist si antisemit în Romania anilor 1940-1944. Miza evidenta a scandalului sunt cele 30 de milioane de euro, suma pe care Casa Regala ar urma sa o primeasca de la statul roman ca despagubire pentru bunurile (mai ales pentru domeniul Peles) confiscate de comunisti în urma actului de la 30 decembrie 1947. Nici mass-media, nici clasa politica din Romania nu s-au inflamat. Vazand ca nu poate fi profet în tara lui, Paul Lambrino a gasit cu cale sa-si verse veninul în Israel, o tara cu sensibilitati deosebite în privinta destinului evreilor în timpul Holocaustului. Cu alte cuvinte, el cauta sa se faca auzit în Romania prin Israel, nepasandu-i de faptul ca demersul sau ar putea afecta foarte bunele relatii diplomatice dintre cele doua tari.
Lambrino, între un personaj ridicol si un aventurier periculos
Nu voi intra acum în probleme de jurisdictie referitoare la masa succesorala sau la titlurile regale. Nu ma pricep si, în acest moment, nu ma intereseaza. Dar nu pot sa nu observ faptul ca Paul Lambrino, obisnuit sa speculeze (sau sa inventeze) chichite juridice, a început sa speculeze (sau sa inventeze) chichite istorice si politice. Una este sa spui ca Regele Mihai nu a facut tot ce ar fi putut pentru a ameliora soarta evreilor din Romania sub dictatura lui Antonescu si alta este sa afirmi fara probe ca el “a încurajat si aprobat deportarea si uciderea evreilor romani”, avand “de profitat enorm atat din punct de vedere politic, cat si financiar”. Una este sa spui ca, în epoca, în spatele figurii simbolice a regelui, devenita practic decorativa, s-au comis nedreptati si atrocitati cutremuratoare si alta este sa-l consideri criminal de razboi si sa ceri sa fie adus acum, ca maresalul Antonescu în 1946, în fata plutonului de executie. Prin astfel de afirmatii, discursul lui Paul Lambrino capata luciri psihotice.
Dintr-un personaj aparent inofensiv, penduland între pitoresc si ridicol, un fel de Ostap Bender cu pretentii princiare, Paul Lambrino a devenit brusc un aventurier periculos si debusolat, imoral si fara scrupule, în stare sa sacrifice orice pentru un interes personal prost mascat de discursuri umanitare. El a început sa se joace cu probleme majore, care tin de istoria nationala, de destinul tragic si traumele psihice ale unei comunitati etnice si, implicit, de relatiile Romaniei cu Israelul. Astfel, dupa o vizita a lui Paul Lambrino la Knesset, mai multi parlamentari israelieni neinformati s-au scandalizat la aflarea celor sustinute de el. Influente organizatii internationale evreiesti din SUA, Franta si Israel s-au impacientat si ele. Ministrul israelian de Externe, Silvan Shalom, a declarat ca va ridica aceasta problema în discutiile pe care le va avea cu omologul sau roman, care urmeaza sa viziteze Israelul pe 4 iulie. Noroc ca Mihai Razvan Ungureanu este un istoric eminent, întamplator specializat pe istoria comunitatii evreiesti din Romania, asa ca nu va avea nici un fel de probleme sa demonteze afirmatiile scandaloase ale lui Paul Lambrino.
“Asii” din maneca domnului Lambrino
Jocul periculos practicat de domnul Lambrino nu pare a fi o miscare de sah (de tipul: nebunul da sah regelui), ci mai degraba o cacealma de joc de poker, într-un moment cand potul de pe masa a devenit foarte mare. Dar ce “asi” scoate din maneca Paul Lambrino? In ce consta “mormanul de documente ascunse” cu care vrea sa demonstreze lumii ca “(Regele) Mihai a creat statul nazist” în Romania? Exista într-adevar marturii vizuale din toamna anului 1940 care îl prezinta pe Regele Mihai, din pacate, salutand la o parada legionara cu salutul nazist. De asemenea, la 22 august 1941, Regele Mihai a semnat decretul prin care i s-a conferit rangul de maresal al Romaniei lui Ion Antonescu, care atunci conducea operatiunile de eliberare a Basarabiei si Bucovinei. Probabil însa ca piesa de rezistenta a lui Paul Lambrino este Decretul regal nr. 3151, semnat de Regele Mihai la 14 septembrie 1940, potrivit caruia “Statul roman devine Statul National Legionar”, “Miscarea Legionara este singura miscare recunoscuta în noul stat”, generalul Ion Antonescu este “conducatorul Statului Legionar”, iar Horia Sima “Conducatorul Miscarii Legionare”. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 214 bis, din 14 sept. 1940, la p. 5414. Scos din context, acest decret poate parea foarte incriminant pentru Regele Mihai. Paradoxal, decretul regal este semnat si de “Conducatorul Statului Roman”, generalul Ion Antonescu. Cu alte cuvinte, “Conducatorul Statului Roman” se autoproclama “Conducatorul Statului Legionar”. Situatia este însa doar aparent paradoxala. La acea data, într-o Romanie ciopartita si debusolata, toate prerogativele puterii erau deja în mainile lui Ion Antonescu, el fiind învestit “Conducator cu puteri depline al Statului Roman” prin Decretele regale nr. 3052 si 3053, ambele semnate de Carol al II-lea la 5 septembrie 1940, cu o zi înainte de abdicarea sa. Prerogativele regale transmise fiului sau Mihai, în varsta de 19 ani, se reduceau la atributiuni simbolice: baterea de moneda, conferirea de decoratii, gratieri, primiri de ambasadori, semnarea de tratate(1). Ion Antonescu a semnat tratatul cu Germania nazista, si nu Regele Mihai (care a aflat de intrarea Romaniei în razboi de la radio BBC), în schimb regele a fost cel care a denuntat tratatul la 23 august ‘44.
Casa Regala si comunitatea evreiasca
In ceea ce priveste faptul ca Regele Mihai ar fi semnat în epoca unele legi antievreiesti, afirmatia lui Paul Lambrino este inexacta. Evident, nu intra în discutie legislatia antievreiasca adoptata în perioada ianuarie 1938-septembrie 1940, înainte de venirea la tron a Regelui Mihai. Reglementarile antievreiesti din perioada septembrie 1940-august 1944 au fost impuse prin “decrete-legi”, emise si semnate de “Conducatorul Statului”, Ion Antonescu, si contrasemnate de ministri de resort sau prin “decizii” ministeriale, semnate de ministri. Aceste reglementari nu au fost nici macar contrasemnate de Regele Mihai. In schimb, primele legi de abrogare a legislatiei antievreiesti au fost initiate si semnate de Regele Mihai imediat dupa 23 august 1944: reinstaurarea drepturilor cetatenilor evrei conform Constitutiei din 1923, desfiintarea tuturor “lagarelor de internare” (“Toti internatii vor fi pusi în libertate imediat, fara nici o alta formalitate prealabila”), “desfiintarea Subsecretariatului de Stat al Romanizarii”, “desfiintarea tuturor masurilor discriminatorii luate din motive rasiale” etc. etc.
Un document mai putin cunoscut, din 30 octombrie 1942, este revelator în ceea ce priveste relatia Casei Regale cu evreii din Romania. Este vorba de un raport în germana, semnat de “consilierul pentru probleme evreiesti” pe langa ambasada Germaniei în Romania, ofiterul SS Gustav Richter, omul lui Eichman la Bucuresti. Raportul este realizat pe baza relatarilor unui ziarist elvetian privind deportarea în lagarele din Transnistria a evreilor din Bucuresti. Socat de tratamentul inuman la care erau suspusi evreii concentrati într-o scoala din str. Sf. Ion Nou în vederea deportarii peste Nistru (inclusiv prietenul sau, filologul Barbu Lazarescu), fizicianul roman Victor Gomoiu “a luat imediat legatura cu Regina mama (Elena), iar aceasta cu Regele Mihai”. “Mama i-a spus Regelui - se continua în raport - ca este o rusine ce se întampla cu oamenii în aceasta tara si ca ea nu mai poate suporta în continuare, cu atat mai mult cu cat Regele - fiul ei - si numele sau vor fi mereu legate în istoria Romaniei de crimele comise împotriva evreilor, iar domnia risca sa fie numita domnia lui «Mihai cel Groaznic». Ea i-ar fi pus foarte serios în vedere Regelui ca, daca deportarile nu sunt imediat sistate, va parasi tara. Drept urmare, Regele i-a telefonat numaidecat primului ministru, Mihai Antonescu, si în consecinta a avut loc un Consiliu de Ministri în urma caruia nu numai ca arestatii au fost eliberati, dar s-a dat si un comunicat al Presedintiei (Consiliului de Ministri). Dintre evreii deportati în ultimul timp, cateva sute au fost împuscati parte de germani, parte de romani”(2). Intr-adevar, eliberarea unui lot de evrei detinuti în str. Sf. Ion Nou s-a produs la 13 octombrie 1942, iar peste doua zile a fost dat publicitatii un comunicat privind limitarea deportarii evreilor (“expatrierii unor elemente”; vezi Universul, 15 octombrie 1942). Mihail Sebastian consemneaza si el aceste fapte în jurnalul sau(3).
In 1993, pe baza raportului lui Gustav Richter si a altor documente, Regina Elena a fost distinsa post mortem de Statul Israel cu titlul de “Drept al popoarelor”. Medalia “Yad Vashem” si diploma de onoare au fost remise Regelui Mihai la Geneva prin intermediul Marelui Rabin Alexandru Shafran. Dupa parerea mea, conform regulamentului de acordare a acestei nobile distinctii (în principiu, oricarui om care, fara sa fie recompensat, a salvat unul sau mai multi evrei de la moarte sau deportare), documentul de mai sus ar fi justificat acordarea titlului respectiv si Regelui Mihai.
Note:
1. Evreii din Romania între anii 1940-1944. Legislatia antievreiasca, vol. I, alcatuit de Lya Benjamin, Ed. Hasefer, 1993, pp. 61-62.
2. Documents Concerning the Fate of Romanian Jewry During the Holocaust, edited by Jean Ancel, The Beate Klarsfeld Foundation, New York & Jerusalem, 1986, vol. IV, pp. 314-315.
3. Mihail Sebastian, Jurnal (1935-1944). Text îngrijit de Gabriela Omat, Prefata si note de Leon Volovici, Ed. Humanitas, 1996, p. 477.
Redam mai jos o prezentare a articolului Romanian prince: Expose my uncle as Nazi publicat pe 20 iunie 2005 de cotidianul israelian de limba engleza Jerusalem Post sub semnatura publicistului Sam Ser. De asemenea, publicam replica unui numar mare de istorici, sociologi si publicisti importanti, multi dintre ei fiind membri în Comisia Internationala pentru Studierea Holocaustului în Romania (Comisia “Wiesel”). Din pacate, aceasta replica nu a fost publicata de Jerusalem Post. Evocat adesea sau citat fragmentar în mass-media romane si israeliene, acest text (initiat de Michael Shafir) apare acum pentru prima data în întregime. (Andrei Oisteanu)
“Printul roman: denunt pe unchiul meu nazist”
In ziarul israelian The Jerusalem Post, din 20 iunie 2005, a fost scris de catre Sam Ser un articol, in care este prezentata o declaratie a Printului Paul (Paul Lambrino), declaratie denigratoare la adresa Regelui Mihai. Articolul se numeste Printul roman: denunt pe unchiul meu nazist.
Paul Lambrino declara ca ar avea documente care demonstreaza ca Regele Mihai “a fost un profitor in anii razboiului si in cei care au urmat”, ca ar fi un “criminal, complice al nazistilor”. Revista consemneaza ca Printul Paul, impreuna cu sotia sa, Lia, au cerut ajutorul oficialilor si al unor organizatii evreiesti din Israel pentru a-l denunta pe Rege drept criminal. In vizita facuta in Israel, Paul Lambrino si sotia sa au adus documente despre care sustin ca au fost pastrate in secret ani de zile. Printul si-a exprimat nemultumirea pentru faptul ca presa din Romania nu a fost receptiva la argumentele si documentele sale.
Articolul prezinta ingrijorarea lui Paul Lambrino, a carui unica speranta a ramas Israelul, cu ajutorul caruia spera ca Parlamentul roman sa fie impiedicat sa acorde Regelui o compensatie de 30 de milioane de euro pentru proprietatile sale. Cum argumenteaza printul reactia sa violenta la adresa Regelui Mihai? Potrivit spuselor sale, asa cum sunt redate in articol, Regele este creatorul statului nazist in Romania. “Pe durata celor patru ani a fost un stat nazist, evreii (din Romania) erau deportati, proprietatile le erau confiscate, nu aveau voie sa lucreze ca medici sau farmacisti, iar 350.000 dintre ei au murit”, declara printul. Articolul aduce precizari legate de faptul ca domnia Regelui Mihai se imparte in doua perioade: la sfarsitul anilor ‘20 (cand era copil) si intre 1940-1947, dupa ce Regele Carol a abdicat. In timpul celei de-a doua perioade, Romania s-a aflat sub dictatura militara a generalului Ion Antonescu. Din afirmatiile lui Paul Lambrino reiese ca, in urma incheierii unei aliante intre Antonescu si Hitler, Regele Mihai a facut o alianta cu Antonescu, aproband din umbra si incurajand deportarea si uciderea evreilor din Romania. Totusi, precizeaza ziarul, Mihai a contribuit la inlaturarea lui Antonescu, in 1944, hotarand trecerea de partea Aliatilor. Domnia sa a durat pana in 1947, cand a fost fortat sa abdice, de catre un guvern comunist.
Avand in vedere aceste “crime”, conform spuselor lui Paul Lambrino, Regele Mihai nu poate fi despagubit cu 30 de milioane de euro si 2.600 de acri de teren intravilan. Rasplata lui ar trebui sa fie moartea. “Antonescu a fost impuscat pentru crimele sale. Nu merita Mihai acelasi lucru?”, conchide Paul Lambrino. Pe langa pedeapsa cu moartea pentru unchiul sau, printul propune ca acesti bani (30 de milioane de euro) sa fie folositi pentru a recompensa proprietatile confiscate evreilor “de catre guvernul roman de orientare nazista din 1940”, nu proprietatile Regelui. Sau, o alta varianta, acesti bani sa fie folositi pentru infiintarea unui muzeu care sa prezinte ce a insemnat comunitatea evreiasca din Romania. “Asta ar insemna plata unei «datorii de onoare»“. Si pentru a putea fi platita aceasta datorie, printul a propus initierea unei actiuni judecatoresti in numele evreilor care au suferit de pe urma domniei Regelui Mihai.
Conform articolului, Paul Lambrino, deja ofuscat de luptele cu Regele pentru a i se recunoaste dreptul de mostenire a tronului, a fost starnit si mai tare de documentele pe care le-a adunat si care, conform spuselor sale, dovedesc vinovatia Regelui. “A profitat de pe urma razboiului si a fost un criminal”, a declarat Printul Paul. Si pentru a-l denunta pe Rege, printul cere sprijinul evreilor. “Este o ironie faptul ca familii europene au nevoie de ajutorul evreilor”, sustine autorul articolului, Sam Ser. (Anca Simitopol)
Replica la articolul din The Jerusalem Post
Catre editorul ziarului The Jerusalem Post, Ierusalim, Israel
Articolul cu titlul Printul roman: denunt pe unchiul meu nazist, publicat in The Jerusalem Post (20 iunie a.c.) contine mai multe inadvertente asupra carora am dori sa atragem atentia in mod public.
1. “(Regele) Mihai a creat statul nazist”. Statul de tip nazist nu a fost creat in Romania de Regele Mihai, care nu avea puterea de a face acest lucru, chiar daca si-ar fi dorit. Acesta a fost creatia generalului (mai apoi maresal) Ion Antonescu si a aliatilor sai, Garda de Fier, cu toate ca radacinile sale dateaza din timpul Regelui Carol al II-lea. Regele Carol este cel care, in 1938, a infiintat o dictatura de tip monarhic, sub care au inceput sa fie promulgate legi antievreiesti. Cand Regele Mihai a urcat pe tron, in 1940, el a devenit o marioneta, mostenind o situatie deja existenta cand tatal sau a fost fortat de Antonescu sa abdice. Regele Carol este cel care, sperand sa-si salveze tronul, a acceptat ca Antonescu sa devina “Conducator”, facand practic imposibila orice modalitate de opozitie fata de puterea in functie. Mai mult, Antonescu a suspendat orice urma de constitutionalism, “abrogand” deja nedemocratica Constitutie impusa de Carol al II-lea.
2. Nu cunoastem nici un document care sa ateste ca Regele Mihai ar fi profitat in vreun fel de pe urma persecutiilor din timpul razboiului, a deportarii si uciderii evreilor si/sau a romilor. Dimpotriva, suntem la curent cu existenta unor dovezi circumstantiale care demonstreaza ca fostul monarh a aratat compasiune pentru drama evreilor si a celorlalte minoritati persecutate si ca, actionand sub influenta mamei sale, Regina Elena (careia i-a fost acordat post-mortem titlul de Drept al popoarelor de catre Yad Vashem), a incercat sa amelioreze situatia celor persecutati. Daca d-l Paul Lambrino (alias “printul” Paul) are documente care dovedesc contrariul, sa le faca publice. Semnatura Regelui Mihai pe decrete nu poate constitui o astfel de dovada, intrucat el nu avea nici macar puterea de a refuza sa le semneze, aceasta prerogativa apartinand “Conducatorului”.
3. In timp ce exista indicatii cum ca, in tinerete si sub influenta tatalui sau (Regele Carol sperand sa isi subordoneze Miscarea legionara), printul mostenitor din acea vreme ar fi avut simpatii pentru organizatia fascista, raman faptele care atesta ca, inca din 1943, fostul monarh a incercat sa scoata tara din Axa si ca el a fost organizatorul loviturii de stat din 23 august 1944, care a dus la arestarea lui Antonescu si trecerea Romaniei de partea Aliatilor. Daca nu ar fi fost faptele sale curajoase, soarta multor evrei ar fi fost probabil similara cu cea a evreilor unguri, la sfarsitul anului 1944.
4. Nu exista nici o dovada potrivit careia “Mihai a facut o alianta cu Antonescu” si sunt o multime de dovezi care atesta ca Antonescu a sustinut ca “nu se va lasa condus de un copil”.
5. Pare cel putin ciudat, ca sa nu spunem altfel, ca d-l Lambrino se duce in Israel pentru a obtine sprijinul guvernului acestei tari in numele unei presupuse dreptati istorice, cand este cunoscut ca domnia sa intretine bune relatii cu liderul antisemit al Partidului Romania Mare, asa cum o dovedeste o scrisoare publicata de C.V. Tudor in saptamanalul sau Romania Mare. Asemeni d-lui C.V. Tudor, care, in 2003, a devenit brusc filosemit (vai! cu ajutorul unui vrajitor electoral israelian), inainte de a redeveni el insusi, asa cum era de asteptat, d-l Lambrino pare sa fie convins si el ca “Evreii fac si desfac orice, oriunde”.
6. Aceia dintre semnatari care au fost membri ai fostei Comisii Internationale de Studiere a Holocaustului in Romania pot atesta ca, in ciuda afirmatiei sale dintr-un interviu acordat cotidianului romanesc Jurnalul national, d-l Lambrino nu a apelat niciodata la Comisie pentru a verifica acuzele sale privind actiunile Regelui Mihai din timpul razboiului.
7. Consideram scandaloasa ideea din finalul articolului de a-l trimite pe fostul suveran in fata plutonului de executie aidoma lui Antonescu in 1946.
8. Consideram uimitor faptul ca o publicatie respectabila si de reputatie internationala, precum The Jerusalem Post, publica un articol la limita calomniei fara a-i verifica, mai intai, continutul apeland la specialisti ai perioadei respective, dintre care unii se afla chiar in Israel, sau fara a incerca sa obtina si reactia fostului suveran. The Jerusalem Post a oferit, vai, un exemplu nefericit pentru tanara presa democratica din Romania.
21 iunie 2005
Jean Ancel (istoric, Ierusalim), Lya Benjamin (Centrul de Studiere a Istoriei Evreilor din Romania, FCER, Bucuresti), Magdalena Boiangiu (jurnalist, Bucuresti), Maria Bucur (Indiana University), Irina Cajal (consilier, FCER, Bucuresti), Adrian Cioflanca (Institutul de Istorie “A.D. Xenopol”, Iasi), Andrei Cornea (Universitatea Bucuresti), Jonathan Eyal (Royal United Services for Defence Studies, Londra), Alexandru Florian (Universitatea “Dimitrie Cantemir”, Bucuresti), Mihai Dinu Gheorghiu (Centre de Sociologie Européenne, Paris), Radu Ioanid (istoric, Washington D.C.), Robert Levy (Academy of Jewish Religion, California), Mihaela Miroiu (SNSPA, Bucuresti), Victor Neumann (Universitatea de Vest, Timisoara), Andrei Oisteanu, (Universitatea Bucuresti), Andrei Pippidi (Universitatea Bucuresti), Andrew Popper (jurist, Londra), Doru Radosav (Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca), Maria Radosav (Universitatea “Babes-Bolyai”), Liviu Rotman (SNSPA, Bucuresti), Michael Shafir (Universitatea “Babes-Bolyai”), Dan Shafran (Biblioteca Regala, Stockholm), Mariuca Stanciu ( Universitatea Bucuresti), Vladimir Tismaneanu (University of Maryland), William Totok (jurnalist, Berlin), Raphael Vago (Universitatea Tel Aviv), Andrei Vandoros (Bordul Director, Tufts University, USA), Leon Volovici (Universitatea Ebraica, Ierusalim), Felicia Waldman (Universitatea Bucuresti)
