De același autor
Cu gândul la imunitate
Cetățenii Republicii Moldova sunt hrăniți cu ideea de ”stabilitate” politică. Argumentul în favoarea stabilității este evident. Stabilitatea politică pentru Moldova înseamnă imunitate parlamentară pentru actualii și, posibil, pentru viitorii membri ai Parlamentului. Stabilitatea politică presupune doi ani de oportunități pentru restabilirea sprijinului cetățenilor, acolo unde partidele politice au pierdut mulți susținători.
Igor Dodon: profil de președinte pro-rus
În ajunul alegerilor, oponentul său principal (Marian Lupu, PDM - conform sondajelor) i-a făcut un cadou: retragerea din cursă. Pare a fi convins sută la sută că are toate șansele să obțină victoria din primul tur.
Pentru Igor Dodon un mandat liniștit în funcția de președinte înseamnă o oportunitate oferită pentru PSRM de a-și consolida poziția în Parlament. Mai mult, dacă această stabilitate ar putea coincide și cu minime succese în tot ceea ce înseamnă “democratizarea”, atunci ar beneficia și în continuare de susținerea Kremlinului la alegerile parlamentare din 2018. Cu Igor Dodon în calitate de președinte conservarea ”democratizării” ar putea fi asigurată. Problema lui Igor Dodon, însă, sunt resursele de care dispune PDM, controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc. Dodon nu este fără de păcate, iar justiția este controlată de partidul oponentului retras din cursă.
Dar liderul PSRM nu este singurul candidat care suferă de febră electorală. Fiecare are propriul interes pe care îl promovează insistent: fie în cadrul partidului, fie în afara acestuia, neglijând în mod intenționat să privească în Constituție și să revadă care sunt atribuțiile unui președinte în Republica Moldova. Într-un stat în care forma de guvernare rămâne cea de republică parlamentară contează cine este premier și administrează resursele, nu cum este ales cel carea are misiunea să tacă. În Moldova oricine poate fi învățat să tacă. Chiar și Igor Dodon.
Marian Lupu a fost trimis de partidul său (PDM) în cursa electorală nu pentru a obține victoria, ci mai degrabă pentru că PDM, care controlează o majoritate confecționată în Parlament de Plahotniuc, nu își permitea să nu aibă un candidat. Nivelul de popularitate, discursul bazat pe clișee pro-europene nu este credibil. Rolul lui Marian Lupu a fost acela de a crea impresia de concurență pentru Igor Dodon. Cum s-a lansat, așa și s-a retras din cursă.
Ciudatul caz al lui Iurie Leancă
Dintr-o speranță Iurie Leancă s-a transformat în studiu de caz despre cum să ratezi o carieră politică de succes. Avantajul pe care l-a avut în sondaje în anii precedenți a dispărut, iar bănuiala că ar exista un pact de coabitare cu PDM pare tot mai credibilă. Decizia de a se alătura coaliției de guvernare, aeroportul, furtul miliardului și alte tranzacții netransparente au condus într-un final la pierderea încrederii generate de negocierea regimului de vize sau a succesului pentru parafarea la Vilnius a Acordului de Asociere dintre UE și Moldova. Iurie Leancă are o echipă bună, încă mai beneficiază de susținere externă, dar strategia aleasă pentru această campanie electorală a fost una greșită. Mesajele denigratoare pe care le aruncă la adresa oponenților, care au făcut parte din cabinetul pe care l-a condus și care și-au câștigat respectul publicului prin reformele implementate într-un anumit domeniu (reforma educației, de exemplu) nu contribuie deloc la multiplicarea șanselor sale de a ajunge în turul doi. Campania electorală înseamnă concurență acerbă, inclusiv pentru sprijin extern. Iar faptul că Maia Sandu este tot mai populară în cancelariile europene, pare să-l deranjeze pe candidatul Iurie Leancă. Rămânerea în cursă ar putea să-i aducă un nou mandat de deputat în anul 2018. Măcar așa lumea îl va ține minte – un simplu deputat. În fotoliul de președinte este imposibil să ajungă.
Maia Sandu este singurul candidat care și-a făcut campanie cu o echipă de voluntari. A negociat dur cu Andrei Năstase să fie candidatul unic. Are șanse să ajungă în turul doi. Suferă de ”orgoliu”. A descoperit că este ambițioasă. Își cunoaște prețul, de aceea nu acceptă ușor susținere. Nici măcar de la alegătorii PDM. Acest lucru o va costa. Nu știe să piardă. Asta iarăși o va costa, mai ales în anul 2018.
Candidații ”independenți” și ”unioniști”
Candidații independenți sau unioniști în Moldova sunt categorii ”speciale”. Despre ei numai de bine. De ce? Pentru că șansele ca aceștia să reușească să adune corect numărul de semnături sau să învingă birocrația este atât de mic, încât din start alegătorii îi scot din ecuație. Și cum cel mai bine plasat în cursă candidat independent (Oleg Brega) deja a renunțat să mai lupte împotriva sistemului politic și a trecut Prutul să-și încerce forțele într-o altă cursă electorală, pretendenți precum Mihai Ghimpu (PL), Dmitri Ciubașenko (de la partidul lui Renato Usatîi), Roman Mihăeș Unionistul sau Artur Croitor, care confundă campania electorală cu un basm, nu fac altceva decât să mimeze o bătălie în numele democrației participative.
Angela Grămadă este preşedinte al think-tank-ului Experts for Security and Global Affairs (ESGA).
