De același autor
În politica internă, Putin a spulberat orice alternativă, fiind anunțat câștigător cu peste 87%, mult peste ce-și propusese chiar administrația prezidențială, ceea ce a marcat schimbarea tipului de regim politic, transformarea Rusiei dintr-un regim autoritar-electorat într-o veritabilă dictatură.
Frontul intern
Anul a început prost pentru firava opoziție politică. Candidatul anti-război, Ekaterina Dunțova, a fost blocat de Comisia Electorală Centrală, fără ca măcar să apuce să adune semnături. Locul ei a fost luat de Boris Nadejdin, care nu părea să pună probleme autorităților. Însă câteva declarații de susținere din partea lui Dunțova și a unor lideri ai opoziției civice din exil l-au transformat pe Nadejdin în vedeta alegerilor prezidențiale din acest an. Mai mult de nevoie decât de voie, Nadejdin s-a declarant și el candidat anti-război. Cozile cu sute de oameni pentru semnături în favoarea susținerii candidaturii sale, atât în Rusia, cât și în exil, au reprezentat veritabile mișcări de protest. Deși a strâns mai multe voturi decât i-ar fi fost necesare, poziționarea publică împotriva războiului a determinat Kremlinul să blocheze candidatura lui Nadejdin. Comisia Electorală Centrală a refuzat să-l înscrie, pretextând că peste 5% din semnături ar fi falsificate. Ultimul protest politic s-a consumat chiar în ultima zi a alegerilor, duminică, 17 martie 2024, când s-a desfășurat acțiunea „Amiaza fără Putin”. La miezul zilei, lumea se aduna și forma cozi în fața secțiilor de votare. Deși au circulat înregistrări numeroase cu oameni la coadă în diverse orașe din Rusia și mai ales din străinătate, este greu de apreciat în ce măsură acțiunea a fost un succes. După nervozitatea generată în tabăra puterii, unde procurorii s-au întrecut în amenințări la adresa participanților la acțiune, și judecând după declarațiile oficiale care vedeau în oamenii aflați la coadă o activitate „extremistă”, „amiaza fără Putin” a fost un protest reușit. De altfel, a fost ultimul în organizarea căruia, din închisoarea de la cercul polar, Aleksei Navalnîi a jucat un rol. Poate unul decisiv, pentru că el a optat pentru acest tip de protest.
Numai că Navalnîi n-a mai trăit până la alegerile prezidențiale. A murit în lagărul Lupul Polar, la 16 februarie 2024. Cu moartea lui Navalnîi se încheie epoca romantică din istoria opoziției civice din Rusia. La înmormântarea sa, desfășurată la 1 martie, s-au format cozi de kilometri. A fost o demonstrație impresionantă. Dar era doar o ceremonie religioasă, nu un protest politic. Era înmormântat nu doar Navalnîi, ci și opoziția civică din Rusia. Era înmormântată speranța într-un viitor democratic al Rusiei.
Majoritatea liderilor opoziției se află acum în exil. Au fugit acolo din primele zile ale războiului sau au ajuns în Occident, fiind schimbați cu diverși spioni ruși, pe care Putin ținea să-i aducă acasă. Influența liderilor din exil asupra evoluțiilor politice din țară este cu totul nesemnificativă în acest moment. Ultimele resurse de legitimitate și prestigiu liderii opoziției le-au epuizat în lupte intestine, în scandaluri și în răfuieli.
Frontul din Ucraina
Ofensiva rusească a început în toamna lui 2023, după eșecul contraofensivei din vară a armatei ucrainene și în același timp cu atentatul Hamas asupra Israelului. Anul 2024 a fost dificil pentru armata ucraineană. Avdiivka, după un asediu de 10 ani, a căzut în martie. A urmat ofensiva din regiunea Harkov, în mai, care a consemnat un succes modest al Rusiei, aproape 300 km² ocupați. Profitând de câteva greșeli ale ucrainenilor, rușii au dezvoltat ofensiva dinspre Avdiivka, iar în vară au început operațiunile în direcția Pokrovsk. Mai bine de jumătate de an s-a tot vorbit de asediul și cucerirea Pokrovsk, important nod logistic în Donețk, pe care însă rușii nici măcar n-au început să-l asedieze. Principala victorie a toamnei a fost ocuparea Vuhledar, în sudul Donețkului. Însă toate sunt victorii tactice, plătite scump de ruși, dar care nu pun în dificultate Ucraina.
Mai spectaculoasă a fost ofensiva ucraineană din Kursk, care a început la 6 august. În doar câteva zile, ucrainenii au ocupat peste 900 km², cu peste 100 de localități, majoritatea sate și cătune. În ciuda contraofensivei masive rusești începute la 7 septembrie, Ucraina mai controlează circa 400 km², în regiunea Kursk.
Pe frontul din Ucraina, armata rusă s-a aflat în ofensivă, a ocupat teritorii, undeva peste 4000 km², alte surse vorbesc de 3500 km². A impus ritmul pe front, a avansat lent, cu pierderi uriașe, dar s-a aflat tot anul într-o ofensivă a cărei intensitate a crescut în toamnă. A continuat să bombardeze – adevărat, cu succes tot mai puțin – infrastructura energetică a Ucrainei.
Frontul extern
Pe frontul din fostul spațiu sovietic, sunt semnale mixte. Rusia și-a consolidat poziția în Caucaz, prin câștigarea alegerilor parlamentare în Georgia de către partidul oligarhului Bidzina Ivanișvili. În Moldova încă speră să dea lovitura la alegerile parlamentare din această toamnă, după ce, în 2024, a trecut la mustață referendumul pentru UE, dar alegerile prezidențiale au fost câștigate de Maia Sandu.
Pe frontul din Europa de Vest, Rusia a reușit prin război hibrid să destabilizeze guverne, să provoace diverse crize politice, să tensioneze relațiile în societate. Nu mai spun că și materialul clientului a fost generos. În Parlamentul European există o falangă pro-rusă vocală, alegerile parlamentare din Franța au adâncit și mai tare criza în care se află unul dintre cele două motoare ale UE. Nici celălalt motor nu se simte prea bine, criza politică din Germania a dus la anticipate, iar acum așteptăm cu emoție seara de 23 februarie când o să aflăm rezultatele din Germania, unde un partid pro-rus s-a instalat confortabil pe locul doi în sondaje. În Europa Centrală pare că se formează un grup de state, Ungaria și Slovacia, se alătură acum și Austria, iar în zare se vede România, care propun o altă viziune asupra relației cu Putin.
Pe frontul din Orient, Rusia a suferit cea mai importantă înfrângere în 2024. Prăbușirea în 10 zile a regimului lui Bashar al-Assad în Siria, fără ca Rusia și Iran să-i poată veni în ajutor, e finalul lipsit de glorie al unei aventuri militare începute la finalul verii 2015. Soarta bazelor rusești din Latakia rămâne incertă, pierderea lor ar avea însă consecințe serioase pentru operațiunile mercenarilor ruși din Africa.
Establishmentul de la Moscova crede că a repurtat cea mai mare victorie în 2024 nu pe frontul din Ucraina, ci în alegerile americane. Speranțele pe care Putin și întreaga elită rusească și le pune în noua administrație Trump sunt uriașe, dar și dezamăgirea ar putea fi pe măsură.
Obiectivul războiului hibrid pe care-l poartă Rusia este să slăbească sprijinul Occidentului pentru Ucraina. Administrația Biden a fost cea care a organizat, după 24 februarie 2022, coaliția care a susținut eforturile eroice ale Ucrainei de a se apăra în fața invadatorilor ruși. Totodată, America este cea care a livrat armatei ucrainene cel mai consistent pachet de armament, muniție, ca să nu mai amintesc de colaborarea pe intelligence. Fără ajutorul american, soarta Ucrainei ar fi fost alta. Trump și republicanii au criticat administrația Biden pentru susținerea Ucrainei, l-au ridiculizat de câte ori au avut ocazia pe președintele Zelenski, au vorbit cu înțelegere și chiar cu simpatie despre Putin. În campanie, Trump a pus întreaga responsabilitate a războiului pe umerii lui Biden și a promis că în 24 de ore după alegeri va face pace. Între timp, a devenit ceva mai realist și oamenii din anturajul său vorbesc despre 100 de zile sau chiar mai mult, din momentul învestiturii, adică după 20 ianuarie. Așadar, până la finalul primăverii războiul se va fi încheiat și pacea va domni pe câmpiile Ucrainei. După astfel de declarații, Kremlinul se simte îndreptățit să spere la o schimbare a politicii americane față de Ucraina. Cu alte cuvinte, Putin speră ca ajutorul american pentru Ucraina
să scadă considerabil, iar Washingtonul să pună presiune pe Kiev pentru ca acesta
să accepte condițiile Moscovei.
Contează mai ales condițiile în care s-ar pune capăt războiului. Dacă prețul pentru pace este abandonarea Ucrainei, transformarea Europei Centrale într-o zonă gri, sau oferirea unui răgaz Rusiei pentru a-și reface potențialul militar și a relua războiul cu și mai multă vigoare, o astfel de pace nu este în avantajul României. Tot ce se întâmplă la granița de est a României analizez doar din perspectiva intereselor țării mele. O pace în condițiile lui Putin înseamnă adoptarea aranjamentului de securitate propus de Rusia prin cele două documente, drafturi de tratate cu NATO și cu SUA, publicate în decembrie 2021. Asta înseamnă retragerea infrastructurii NATO pe aliniamentul din 1997. Așadar, România, pe termen scurt, va intra într-o zonă gri, iar pe termen lung are toate șansele să reintre în sfera de influență a Rusiei. //
