Joaca de-a unirea

Pentru unii, interesul național este ca Republica Moldova să fie integrată în spațiul occidental cât mai repede, iar pentru alții interesul național este ca Republica Moldova să se unească cu România.

În ultimii ani, președintele Traian Băsescu a folosit prilejul școlilor de vară destinate ro­mânilor din afara granițelor pentru decla­ra­ții privind Republica Moldova. Anul acesta n-a fost o excepție. Totuși, președintele n-a spus lucruri noi. El a repetat declarații mai vechi, a nuanțat alte afirmații ale domniei sa­le. Chiar și așa, ultimele declarații ale d-lui Băsescu vin după vizita la Chișinău, du­pă alte interviuri comentate, la rândul lor, în fel și chip.

Avalanșa de declarații i-a făcut pe mulți co­mentatori de la București și Chișinău să vor­bească despre contururile unui mare pro­iect unionist, al cărui fir roșu ar trece prin viitoarea cetățenie moldovenească a d-lui Bă^­sescu și prin aducerea în fruntea proas­pă­tului partid proprezidențial a unui tânăr po­litician care s-a născut în Ucraina sovietică, sudul Basarabiei istorice. Până și unii di­plo­mați străini acreditați în cele două capitale au început să se întrebe serios despre exis­tența unui astfel de plan. Interesul acestora ar trebui să pună pe gânduri atât România, cât și Republica Moldova.

Cu o agendă internațională atât de încăr­cată, plină de evenimente dramatice care se produc în diverse colțuri ale lumii, cu o cri­ză economică prelungită care generează ten­siuni sociale, unele cancelarii ar putea să nu mai aibă timp și energie pentru nuanțe, expediate de regulă în subsolul depeșelor di­plomatice, și să înțeleagă ad litteram afir­mațiile făcute la București sau Chișinău. Un pretext pentru amânarea sine die a sem­nării documentelor ce vor fi parafate la Vil­nius, cu ocazia summit-ului Parteneriatului Estic, va fi oricând îmbrățișat de un guvern european, depășit de problemele pe care i le pune criza. Și astfel de guverne nu sunt pu­ține. Din memoria instituțională a multor cancelarii n-a dispărut cu totul tema „Ro­mânia, stat cripto-anexionist“.

Practic, aici se confruntă două agende. Cea de politică internă românească și cea euro­peană, a Republicii Moldova. Încă înainte ca Republica Moldova să devină inde­pen­den­tă, evoluțiile politice de la Chișinău au fost utilizate electoral în România. Miza a cres­cut în ultimii ani când, în condițiile scorului strâns de la prezidențiale, orice vot a devenit foarte important. În ciuda tradi­țio­nalei prezențe scăzute la vot, raportat la numărul celor care și-au redobândit cetă­țe­nia română, în Republica Moldova se strâng câteva mii de voturi. Cele mai multe voturi le adună președintele Băsescu. E rezultatul atenției constante acordate de pre­șe­dinte Republicii Moldova. Ur­mă­toa­rele două exerciții electorale, euro­par­lamentare și prezidențiale, vor men­ține treaz interesul Bucureștiului pentru electoratul din stânga Pru­tu­lui. Asta înseamnă că riscul unor scurt­circuite diplomatice, în 2013-2014, ge­ne­rate de diverse declarații elec­to­rale, va rămâne ridicat. Unii vor spu­ne că merită, că orice vot adus este important. În logică electorală in­ter­nă, poate că au dreptate.

Însă interesul național ar trebui să dicteze acum o abordare ceva mai ra­țională. Dar care-i interesul național? Dacă pentru unii interesul național este ca Republica Moldova să fie in­tegrată în spațiul occidental cât mai repede, pentru alții interesul național este ca Republica Moldova să se uneas­că cu România. Însă un context favorabil unirii poate apărea doar în condițiile unei crize majore la Chi­șinău, care să nu poată fi rezolvată decât prin renunțarea de către elita politică moldovenească la statalitate, cum s-a întâmplat în primăvara 1918. Ceea ce este puțin probabil să se întâmple în viitorul previzibil.

Orice analiză în cheie realistă pleacă de la axioma că interesul național es­te ca România să aibă un vecin pros­per, stabil, predictibil la granița sa es­tică. Iar acest proiect e pe cale de a se realiza. Este șansa istorică a Chi­și­năului se a se apropia decisiv de Oc­cident prin parafarea și semnarea cât mai curând a unor acorduri cu UE. Eli­ta politică de la Chișinău, care mul­tă vreme a manevrat între Est și Vest, obținând dividente și dintr-o parte, și din alta, pare decisă să mear­gă spre Bruxelles. Este o ocazie is­to­rică, pe care, însă, Republica Mol­do­va o poate rata. Contextul este favo­rabil grație faptului că vecinul estic, Ucraina, se apropie atent, dar ferm, de UE. Bascularea spre Vest a Re­pu­blicii Moldova, înainte de a fi un act de voință politică la Chișinău, va fi un fapt de geografie politică, cum a fost și la 1918, când independența vre­melnică a Ucrainei, combinată cu amenințarea haosului bolșevic, au împins Basarabia spre Occident.

În acest context tensionat, fluturarea proiectului unionist din rațiuni elec­torale interne pune sub semnul în­trebării soliditatea angajamentului Ro­mâniei de susținător al apropierii Republicii Moldova de UE. Re­pre­zen­tanți ai clasei politice de la București trebuie să iasă din ambiguitatea în care se află: pentru uz intern, mesaj unionist, pentru extern, pentru par­tenerii din UE și NATO – susținerea integrării europene, pentru urechile moldovenilor – mesaj în funcție de interlocutor.

Continuarea acestor discursuri pa­ra­lele va întreține confuzia și va genera și pe mai departe pagube. Bucureștiul consumă resurse financiare ali­men­tând dezbateri pe teme identitare ca­re divizează societatea din Republica Moldova. În felul acesta, riscă să os­tilizeze o mare parte din elita politică de la Chișinău, care ar putea percepe România drept cea mai mare ame­nințare la adresa statalității Repu­bli­cii Moldova. Ar fi o dovadă de nai­vitate dacă, la București, cineva și-ar închipui că o întreagă elită moldo­ve­nească ar renunța la statalitate mâ­nată de sentimente și emoții. Sau că o națiune civică moldovenească nu poate funcționa fără aprobarea ofi­cialilor români. Mai mult decât atât, Bucureștiul își va submina întreaga politică regională dacă prin declarații neînțelepte va alimenta suspiciunea că are o agendă ascunsă, că este un partener nesincer, impredictibil. Ro­mânia, aflată la marginea unei falii geo­politice, va deconta incapacitatea de a înțelege contextul internațional, precum și situația din fostul spațiu sovietic, atât la Bruxelles, la nivel de UE și NATO, slăbindu-și puterea de a influența deciziile care se iau acolo, cât și în relațiile bilaterale, la Wa­shing­ton, Londra și Berlin. Practic, Ro­­mânia va deveni cel mai important ali­at al celor care vor să blocheze apro­­pierea Republicii Moldova de Occi­dent, un fel de „idiot util“ al ce­lor ca­re visează la Uniunea Euro-Asi­atică. //