De același autor
Sunt foste republici sovietice în care teritorii mai întinse decât Moldova sunt capturate de grupări criminale. Sau de elite rezultate din simbioza dintre lumea criminală, vechiul KGB și nomenklatura sovietică. Componenta criminală a acestor elite este foarte pronunțată, determinând felul în care iau deciziile, comportamentul lor politic, de afaceri etc.
E o literatură bogată despre subiect. Deci, nu există nici un dubiu asupra naturii regimului instaurat de Plahotniuc. Susținătorii oligarhului ar fi trebuit să știe de la bun început pe cine sprijină și care vor fi consecințele acțiunii lor.
Principalul sponsor al lui Plahotniuc a fost România. Ar fi rămas în istoria crimei organizate din fostul Imperiu sovietic ca un relativ obscur traficant. Însă Guvernul Adrian Năstase l-a numit în fruntea celei mai mari sucursale a Petrom, cea din Moldova, iar Ion Iliescu i l-a prezentat lui Vladimir Voronin, cu ocazia vizitei făcute de președintele moldovean la București, în toamna 2002. Căderea comuniștilor în primăvara 2009, alianțele pentru integrare europeană, toate se fac cu participarea lui Plahotniuc. El e unul dintre cei trei-patru oligarhi moldoveni care sunt orientați spre Vest, de vreme ce banii vin din Occident.
Scena politică de la Chișinău era și ea echilibrată, Mihai Ghimpu, Marian Lupu și Vlad Filat fiind mai vizibili. Însă singurul care putea concura cu Plahotniuc era premierul Filat, pentru care scandalul „Pădurea domnească“, izbucnit la începutul anului 2013, a reprezentat începutul sfârșitului. Justiția a fost instrumentul principal de consolidare a puterii lui Plahotniuc, a luat sub control procurorul general, Ministerul de Justiție, instanțele de judecată.
Criza din 2015, generată de „furtul miliardului“, în mod paradoxal a consolidat poziția lui Plahotniuc, care a reușit să-l arunce în închisoare pe Filat. Și, totuși, Plahotniuc n-a izbutit să ajungă premier, cum și-ar fi dorit. Chiar atunci a picat Victor Ponta, cu care oligarhul avea o relație deosebit de călduroasă. Așa de bună că, la ultima vizită la Chișinău, în august 2015, imediat după aterizare, Ponta s-a dus la celebrul Hotel Nobil, sediul lui Plahotniuc, lăsându-l cu ochii în televizor pe premierul moldovean, care-și aștepta omologul la sediul guvernului. Poate că ieșirea intempestivă din scenă a lui Ponta explică de ce Plahotniuc n-a reușit să ajungă premier la Chișinău, deși părea să aibă toate atuurile.
În fruntea guvernului a venit Pavel Filip, fostul coleg de facultate al oligarhului, căruia i s-au deschis și porțile de la Cotroceni, și ușile de la Palatul Victoria. În vremea asta, liderii noii opoziții proeuropene, Maia Sandu și Andrei Năstase, erau mai bine primiți în Vest, autoritățile de la București refuzând să-i vadă. În ciuda intervențiilor repetate prin familia politică a popularilor europeni, președintele Iohannis nu i-a primit niciodată. Cel puțin în relația cu Republica Moldova a fost o deplină continuitate cu perioada Ponta-Corlățean, favorizată și de prezența la Cotroceni în calitate de consilier de politică externă a lui Bogdan Aurescu, care ținuse la MAE dosarul Republica Moldova din 2009.
Momentul de cotitură s-a consumat în vara 2018, când Plahotniuc a decis să anuleze alegerile pentru Primăria Capitalei Chișinău, câștigate de Andrei Năstase. SUA și UE au reacționat. S-au adoptat rezoluții critice la adresa regimului, s-au blocat ajutoarele financiare. Bucureștiul a rămas același avocat dedicat lui Plahotniuc, încât, la 6 decembrie 2018, România (alături de Ungaria) a blocat la Bruxelles o mențiune critică în concluziile Consiliului de Afaceri Externe.
E greu de explicat de ce România a mizat exclusiv pe Plahotniuc. Cel mai probabil, oligarhul are atât de multă influență pe Dâmbovița, încât politica României față de Republica Moldova era controlată de Plahotniuc.
Și despărțirea de Plahotniuc este grea și încă nu s-a consumat. E pentru prima dată după anexarea Crimeei, că SUA, UE și Rusia sunt de aceeași parte, optând pentru o alianță politică care-l exclude pe oligarh, în vreme ce România s-a izolat alături de Plahotniuc.
Vizita de ultimă oră a unei delegații conduse de Bogdan Aurescu la Chișinău a venit la două zile după un comunicat MAE (însușit și de Președinție) ce anunța schimbarea poziției României. Alături de consilierul prezidențial, din delegație au mai făcut parte secretarul de stat D. Neculăescu și ambasadorul D. Ioniță, toți trei considerați susținători ai lui Plahotniuc, continuatori ai paradigmei Ponta-Corlățean.
Chiar dacă delegația României n-a jucat vreun rol în deznodământul crizei, pentru stima de sine a diplomaților români și, mai mult, pentru electoratul din România, care va trebui să-și aleagă în curând președintele, Aurescu a punctat din nou decisiv, la imagine. O mai făcuse și cu 10 luni înainte de alegerile prezidențiale din 2009. Deci, Klaus Iohannis are motive să-i fie recunoscător, în fond, de peste Prut vin tot mai multe voturi, cu fiecare scrutin. Aurescu a reușit să desprindă de pe fruntea lui Iohannis imaginea lui Plahotniuc, un politician atât de detestat.
Însă pe cei familiarizați cu evoluția relațiilor dintre București și Chișinău mișcarea de ultim moment a lui Iohannis nu-i poate păcăli. România e într-o bună măsură responsabilă de marasmul în care Plathoniuc a aruncat Republica Moldova.
