Ziua Victoriei la Moscova. Istoria și semnificația paradei militare din Piața Roșie

9 Mai a fost o aniversare sovietică, extinsă la tot blocul socialist est-european, și a rămas una rusească, până astăzi. Este data la care a fost semnată capitularea Germaniei naziste. Occidentalii aniversează capitularea Ger­ma­niei la 8 Mai, nu pentru că au ceva împotriva Rusiei, ci pentru că tratatul de capitulare necondiționată a fost semnat la 8 mai 1945, la ora 22.43. Din cauza diferenței de fus orar, la Moscova era ora 00.43 a zilei de 9 mai.

În aceeași zi, 9 Mai, în estul continentului se sărbătorește Ziua Victoriei, iar în vestul și centrul lui, se aniversează Ziua Europei. Nu pentru că europenii ar fi rusofobi, cum ar putea crede unii, ci pentru că, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez de Externe, a citit Declarația care avea să-i poarte numele, prin care a pus bazele Europei unite. La doar cinci ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Franța și Germania au decis să-și pună producția de oțel și cărbune sub o autoritate comună, pentru a împiedica izbucnirea altor războaie în Europa. Această declarație a dus la crearea, un an mai târziu, a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, care a pus bazele a ceea ce avea să devină, peste câteva decenii, Uniunea Europeană.

Istoria paradei de 9 Mai de la Moscova este mai complicată decât pare la prima vedere. Stalin a semnat decretul prin care declara 9 Mai drept sărbătoare națională, chiar în dimineața zilei de 9 mai, care devenea zi nelucrătoare și era denumită Ziua Victoriei. Anunțul a fost făcut la radio de celebrul crainic Iuri Levitan, iar zeci de mii de oameni au inundat spontan centrul Moscovei. Seara a avut loc cel mai mare salut de artilerie din istoria URSS, 30 de salve au fost trase de 1.000 de tunuri, iar Stalin a apărut pe balconul de la Mausoleul lui Lenin, din Piața Roșie.

Prima paradă militară a fost organizată pe 24 iunie 1945 și conține scena cu cei 200 de soldați sovietici care aruncă la pământ, în fața lui Stalin, stindardele naziste capturate. Capitularea Germaniei a fost sărbătorită în URSS trei ani la rând, 1945–1947, ca zi nelucrătoare. După care a fost retrogradată prin decretul de la 23 decembrie 1947 și a redevenit o zi de lucru obișnuită, fără paradă, fără ceremonii oficiale. Abia după îndepărtarea lui Nikita Hrușciov, noul secretar general, Leonid Brejnev, a reinstaurat 9 Mai ca sărbătoare națională și zi nelucrătoare. Câteva săptămâni mai târziu după publicarea ukazului, la 9 Mai 1965, a avut loc prima paradă militară în Piața Roșie. Era nu doar Ziua Victoriei, ci și ziua veteranilor, a participanților la război, care-și purtau cu mândrie decorațiile militare și umpleau străzile cu ecoul cântecelor patriotice de atunci. În vremea lui Leonid Ilici, Ziua Victoriei a fost încorporată în ideologia de stat, devenind o piesă în cultul „marelui trecut”, care bloca orice tentativă de schimbare și reformă. Cu alte cuvinte, 9 Mai era un instrument al politicii înghețului, al stagnării patronate de Brejnev.

Până la decesul Uniunii Sovietice, principala sărbătoare din calendarul oficial a rămas 7 Noiembrie. 9 Mai a fost o aniversare secundară. Abia în 1995, Boris Elțîn, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la capitularea Germaniei naziste, a declarat Ziua Victoriei sărbătoare națională în Federația Rusă, care – conform decretului – se marchează cu paradă militară. De atunci și până astăzi, tot ceremonialul era construit în jurul paradei militare din Piața Roșie. Nu doar rațiuni electorale l-au împins pe Elțîn la asta. 9 Mai devenea un moment important în simbolistica noii Rusii, care revendica pentru sine victoria sovietică din cel de-Al Doilea Război Mondial și contribuia la legitimarea noului regim, și care devenea succesorul organic al fostei URSS. Pe fondul crizei politice și economice din acei ani, Ziua Victoriei aducea aminte de un moment de referință, de victoria comună a Rusiei și a Aliaților occidentali.

Acum un sfert de veac, la începutul mandatului lui Vladimir Putin, Kremlinul a pus accent pe unitatea diferitelor forțe politice, pe moștenirea istorică comună, pe depășirea diviziunilor dintre sovietic și postsovietic. Vechiul imn sovietic a fost recuperat, iar principalele simboluri sovietice coexistau cu tricolorul rus. Însă din al doilea mandat al lui Putin, 9 Mai capătă trăsăturile unui cult, devine un fel de religie a unei Rusii care vrea să joace un rol mai important în destinul Europei și al lumii, să redevină „mare putere”, statut pierdut odată cu prăbușirea URSS.

La 9 Mai 2012 a avut loc pentru prima dată, la Tomsk, un marș cu portretele rudelor care au luptat pe front, organizat de jurnaliștii locali, care avea să dea naștere unei veritabile mișcări intitulate „Regimentul Nemuritor”. La început era, de fapt, o contramanifestație, în contextul protestelor care au avut loc împotriva falsificării alegerilor parlamentare și apoi prezidențiale și a revenirii la Kremlin a lui Putin. Însă puterea a confiscat această mișcare civică, care punea accentul pe memoria familială și făcea legătura dintre generații. Miza era mult mai mare decât ar putea părea la prima vedere. Narațiunea liberală și democratică interpreta Victoria ca pe o realizare a poporului, a oamenilor simpli care au plătit tribut de sânge pentru asta, în ciuda mașinăriei totalitare staliniste. Pe când narațiunea promovată de autorități era că, dimpotrivă, statul sovietic, cu instituțiile lui cele mai represive, a făcut posibilă această Victorie. Dintr-un protest vag anti-Putin, Kremlinul a transformat „Regimentul Nemuritor” în elementul central al noului cult, dominat de producția de masă și distribuirea panourilor și a portretelor, care nu au nicio legătură cu rudele reale ale participanților la marș, într-un ritual patronat de stat.

După anexarea Crimeei, pe fondul conflictului crescând cu Occidentul, parada militară din Piața Roșie s-a transformat într-un simbol al puterii Rusiei. A unei puteri care a salvat de fascism o Europă neputincioasă, care și-a pierdut identitatea istorică și care nu e capabilă nici măcar de recunoștință. Evoluția ulterioară a aniversării Zilei Victoriei a urmat cursul transformării autoritare a regimului, fiind completată de elemente de sacralizare și legislație represivă. În Codul Penal s-a introdus un articol care incriminează negarea crimelor nazismului stabilite prin Procesul de la Nuremberg, precum și „răspândirea informațiilor false despre activitatea URSS în anii celui de-Al Doilea Război Mondial”. Lupta pentru controlul scrierii istoriei a intrat în faza decisivă, care opunea versiunea oficială, patriotică, unei interpretări incorecte, „ostile”, produsă de istoricii occidentali. Numărul celor sancționați de instanțele rusești pe acest articol a fost de circa 30, până la declanșarea agresiunii pe scară largă împotriva Ucrainei, iar în anii 2023–2024, a crescut la puțin peste 50 de persoane. Represiunea în jurul Zilei Victoriei confirmă monopolul statului asupra interpretării istoriei și tendința de a îndepărta și sancționa orice narațiune liberală a eroismului realizat în afara statului sau în ciuda acestuia, de oameni simpli, necontrolați politic.

Ziua Victoriei a devenit o sărbătoare „sacră”, chiar „sfântă” pentru ruși, iar retorica oficială este împrumutată din vocabularul religios. După urcarea pe scaunul patriarhal a lui Kirill în 2009, Biserica Rusă a început să promoveze o interpretare a celui de-Al Doilea Război Mondial bazată pe conceptul de martiriu, cu ritualuri complexe, o sinteză a slujbelor bisericești și a paradelor militare. Este un mixt de spiritualitate ortodoxă și simbolistică militară. Scopul, de a pregăti societatea și a justifica războiul împotriva Ucrainei. Acest război a fost interpretat ca o continuare a celui de-Al Doilea Război Mondial, un război împotriva fascismului, care poate căpăta formele liberalismului european sau dorinței ucrainenilor de independență.

Ziua Victoriei este o sărbătoare doi în unu’. A devenit și cea mai importantă sărbătoare din Rusia, mai importantă chiar decât ziua națională și, totodată, religioasă, preluând potențialul spiritual și emoțional al Paștelui și Anului Nou privat și familial. Acest fenomen a fost consemnat sociologic după 2015, când Ziua Victoriei fură din popularitatea Anului Nou, care pentru cetățenii postsovietici rămâne substitutul Crăciunului.

 ***

Pentru prima dată în istoria recentă a Rusiei, Ziua Victoriei s-ar putea aniversa fără paradă militară în Piața Roșie. Nu e clar de ce. Mai multe versiuni circulă. Că tehnica militară ar fi concentrată în Ucraina, deci n-ar avea ce să mai trimită la paradă. Că militarii ar fi scandalizați dacă, în loc să plece pe front, tehnica s-ar duce la Moscova, la paradă. Sau că dronele ucrainene ar putea ataca Piața Roșie în timpul paradei militare de parcă fără tehnică de luptă la defilare n-o pot ataca. Potrivit altei versiuni, de dată mai recentă, serviciile secrete se tem că armata ar putea organiza un complot împotriva lui Putin și vor să evite un scenariu de tip Cairo 1981, când președintele Anwar Sadat, aflat la tribună, a fost împușcat de militarii care defilau. Acest ultim scenariu pare confirmat de un raport al unui serviciu secret dintr-o țară UE, care surprinde tensiuni între diverse structuri și instituții militarizate din Rusia. Care au crescut, în contextul eșecurilor militare evidente din ultimele luni și al degradării situației economice și a finanțelor Rusiei.