De același autor
Maria* a muncit în Italia din 2003 şi până de curând. A lucrat aproape un an într-un restaurant, iar apoi, vreme de doi ani, într-o croitorie. A muncit la negru, fiind nevoită să se ascundă permanent de carabinieri. A cunoscut în diferite chipuri umilinţa discriminării: ca angajat, ca român, ca femeie. A fost prinsă în mai multe rânduri şi i s-a dat aviz de întoarcere acasă. A fost reţinută în arest pentru două săptămâni şi apoi trimisă în ţară, dar, imediat după aderarea la UE, i s-a anulat interdicţia de muncă în Italia. A revenit şi şi-a găsit de lucru la un restaurant. A lucrat cu contract de muncă, având un salariu de 1.200 de euro. În 2008, s-a întors în ţară. Doreşte să revină în Italia, însă criza o împiedică să îşi găsească de lucru.
Când au plecat la lucru în Germania, în 2006, Ana şi Dorin erau proaspăt căsătoriţi. Au lucrat legal. În doi ani au ajuns să câştige câte 900 de euro, lucrând de dimineaţa până seara târziu, fără zile libere. S-au specializat în vânzarea de produse de cofetărie de lux. Din cauza crizei, şi-au pierdut locurile de muncă şi s-au întors acasă. Au avut mai multe tentative eşuate de a se întoarce.
Beneficiind de o bursă de studii, Matei a plecat în Germania în 2004. Studiile din ţară i-au permis ca timp de mai mulţi ani să îşi găsească diferite slujbe în cadrul unor instituţii culturale germane. Recesiunea l-a obligat să se întoarcă acasă. Mihai este student şi un contract de lucru de o vară i-a oferit ocazia de a lucra în SUA. Timp de trei luni, de dimineaţa până seara şi fără zile libere, a spălat vase şi a făcut curăţenie într-o pizzerie.
Precum Maria, Ana, Dorin, Matei şi Mihai, mulţi dintre cei pe care criza i-a adus acasă ar face orice să se poată întoarce la lucru pe pieţele din Vest. Au muncit din greu, dar munca le-a fost respectată şi au fost plătiţi suficient de motivant pentru a-şi dori să îşi poată relua vechile slujbe. Maria a căpătat experienţă în domeniul restaurantelor. A trecut de prima tinereţe, dar ştie că mai poate munci ani buni în străinătate înainte de a se întoarce definitiv acasă. „Ne-a fost foarte greu când ne-am întors acasă“, mărturisesc, la rândul lor, Ana şi Dorin. Mulţi angajatori profită de criză impunându-le lucrătorilor condiţii abuzive. În plus, „cei întorşi nu sunt bine văzuţi de firmele româneşti“, declară Dorin.
Au cunoscut unele dintre cele mai competitive pieţe ale muncii şi au înţeles, fiecare în felul său, cum funcţionează o piaţă liberă şi ce energii pot pune în mişcare libera concurenţă, capitalul uman şi respectul faţă de munca bine făcută. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu pare dispus să îşi asume în ţară riscul de a iniţia o mică afacere în domeniul în care au căpătat experienţă. Niciunul dintre ei nu întrevede aici oportunităţile atât de evidente dincolo. „Nu credem că în România am putea demara o afacere în domeniul nostru de specialitate, deoarece aici nu există o piaţă pentru astfel de produse“, declară Ana şi Dorin. Matei şi Mihai sunt la fel de sceptici, considerând că nu îşi pot folosi în ţară experienţa câştigată în perioada de lucru în străinătate.
„M-am gândit să îmi deschid o pizzerie, dar nu am nici capital şi nici relaţiile necesare. Cei mai mulţi dintre patronii de restaurante din oraşul meu au un întreg angrenaj în spate care îi susţine“, afirmă Mihai.
„La jumătatea anului 2009, românii reprezentau cel de-al doilea grup de întreprinzători străini din Italia, cu 28.580 de titulari de firme. Ne aflăm în faţa unei opţiuni de afaceri crescânde a cetăţenilor români, care în anul 2007 au lansat peste 9.000 de firme, record ce s-a repetat şi în anul 2008“, se arată în raportul Românii din Italia între respingere şi acceptare, publicat în luna martie a acestui an, realizat de Confederaţia Caritas România şi Caritas Italiana.
Tot mai multe studii şi rapoarte realizate în ultimii ani în ţările occidentale pun în evidenţă contribuţiile semnificative aduse de imigranţi în domeniul antreprenoriatului, precum şi beneficiile economice şi sociale considerabile, generate de activităţile antreprenoriale ale imigranţilor care iniţiază afaceri în ţările de adopţie. În tot acest timp, în aceşti aproape doi ani de recesiune, mulţi dintre românii plecaţi la lucru în străinătate se întorc în ţară, după ce şi-au pierdut locurile de muncă. Un capital uriaş de energie, tinereţe şi idei, poftă de a munci şi experienţă, bani, abilităţi antreprenoriale şi disponibilitate de asumare a riscurilor. Un capital uriaş pe care-l putem pune la treabă, oferindu-i oportunităţi şi stimulente pentru crearea de proiecte antreprenoriale, sau pe care îl putem ignora, transformându-l într-o problemă socială. //
Numele folosite în acest articol sunt fictive.
