Unirea României cu Republica Moldova se întâmplă deja

Liderii politici ai primelor decenii din se­co­lul trecut au fost oricum, numai vizi­o­nari nu. Dramele pe care popoare și na­ți­uni întregi le trăiesc și astăzi, fie că vor­bim despre kurzi, pa­les­ti­ni­eni sau despre îndepărtatul de noi popor tibetan, sunt rezultatul unor tratate și de­cizii pe care le-au luat ma­rii lideri ai secolului tre­cut. De o manieră mai pu­țin violentă, poate, dar la fel de tragică în felul ei este și soarta pe care o tră­iesc încă etnii, popoare și națiuni și în unele zone din Europa de astăzi. Chiar dacă vorbim rar sau deloc despre ele, din ignoranță sau din­tr-un indus spirit de prezervare a statu-quo-ului și securității, aceste drame există și sunt răni adânci în istoria na­țiu­nilor noastre și, mai ales, în viața bu­ni­ci­lor și a străbunicilor noștri. Câți dintre noi nu am avut un bunic sau un străbunic care a luptat pe fronturile celui de-al doi­lea război mondial sau care, născut fiind în Basarabia, avea să trăiască, timp de aproa­pe 50 de ani sau chiar pentru tot res­tul vieții, departe de locurile natale și fără să poată să-și viziteze măcar o dată mo­r­mintele părinților și ale fraților?

Toate acestea sunt răni care nu pot fi șterse din memoria unui popor și a unei națiuni nici cu for­ța, nici prin campanii edu­ca­ționale discrete politic asumate. O înțelegem bine astăzi, când privim cum se raportează românii la subiectul unirii României cu Republica Moldova. Un son­daj din vara anului trecut arată că aproape 7 din 10 români se declară pentru unirea celor două țări, în condițiile în care doar în jur de 9 procente¹ din populația Ro­mâ­niei de astăzi a trăit vremea când acestea formau un singur stat, fiind născuți îna­inte 1944. Dacă, însă, sentimentul unio­nist rămâne unul foarte puternic de par­tea dreaptă a Prutului, de partea cealaltă lucrurile stau diferit: doar 17 procente din­tre cetățenii moldoveni ar vota pentru uni­re, în timp ce două treimi ar respinge-o².

Cu toate acestea, vedem că, de câțiva ani în­coace, subiectul și-a făcut loc pe agenda politică și publică. Adus pe tapet de fostul președinte Traian Băsescu, atât în dez­ba­terea publică, dar și prin inițiative diplo­ma­tice rămase în spatele ușilor închise, Re­publica Moldova este astăzi un capitol prio­ritar pe agenda externă a României. În­țelegem acest lucru și dacă privim la im­portanța pe care Uniunea Europeană i-o acordă. Republica Moldova primește cei mai mulți bani de la UE dintre toate țările din Vecinătatea Estică³. O țară mică, cu o po­pulație redusă numeric și, deci, cu o piață pe mă­su­ră, aproximativ 3,5 mi­lio­ane de locuitori⁴, aflată, în plus, într-o regiune cu ris­curi geopolitice mari, nu ar fi ocupat locul pe care îl ocupă astăzi pe agenda ex­ternă a Uniunii Europene, dacă nu ar fi fost eforturile insistente ale diplomației românești.

Cu susținere publică mai mare sau mai mi­că pe cele două maluri ale Prutului, unirea pare astăzi a fi în plin proces de înfăp­tui­re. În definitiv, ea se poate realiza fie brusc, aproape neașteptat, ceea ce este po­sibil în contexte geopolitice extreme, cel mai adesea conflagrații - o unire hard, fie lent, treptat și asumat - o unire soft. Dacă prima variantă se întâmplă, cel mai ade­sea, sub presiuni care țin de apanajul for­ței, amenințării și șantajului, unirea soft se face cu un consimțământ larg al po­po­rului și asumată de acesta. Ceea ce este va­labil și atunci când vorbim despre unirea de facto a unor țări sau teritorii, dar și des­pre organizațiile sub forma unor uniuni economice și politice.

Or, o unire soft, treptată și asumată de am­bele maluri ale Prutului, pare că se în­tâmplă deja. Elicopterele SMURD din Ro­mâ­nia salvează vieți pe teritoriul Repu­bli­cii Moldova cu o ușurință cu care, parcă, nu funcționează serviciile de urgență nici între două state membre ale Uniunii Eu­ro­pene. În plus, același SMURD a deschis de­ja trei centre de intervenție pe teritoriul Republicii Moldova, la Bălți, Cahul și Edi­neț, și altele sunt în curs de amenajare. Ce poate însemna asta, dacă nu un prim pas de unire a serviciilor de urgență din ce­le două țări? Avem, apoi, mai multe fa­cultăți ale Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași care au deschis filiale în Bălți, Republica Moldova, astfel încât un stu­dent moldovean să poată obține o di­plomă universitară românească, deși a stu­diat la el în țară. Nu mai vorbesc, apoi, des­pre miile de burse pe care statul ro­mân le acordă în fiecare an tinerilor mol­do­veni care vin și studiază în România atât în învățământ preuniversitar, cât și pentru studii de licență, master, re­zi­den­țiat și doctorat. Numai pentru anul școlar 2016-2017 sunt 5.650 de astfel de burse.

Să nu uităm politica României de acordare a cetățeniei române tu­turor cetățenilor moldoveni care au fost obligați să renunțe la ea de către regimul sovietic. Mulți privesc acest lucru în termenii unei uniri, dar, dincolo de orice, rămâne un act re­pa­ratoriu necesar. Nu mai puțin importante sunt donațiile de microbuze școlare, sal­vări și autoutilitare, pe care statul român le face în Republica Moldova cu o perio­di­citate mai mare decât transpare în spațiul public. La fel și programele de renovare de grădinițe, un lucru care, pe lângă ca­racterul umanitar, are și o interesantă sim­bolistică. Până în prezent, 832 de gră­di­ni­țe⁵ au fost renovate în Republica Moldova cu bani de la Guvernul României, un nu­măr destul de mare pentru o țară de talia Moldovei. Nu trebuie uitate nici alte multe lucrări de modernizare ale unor instituții culturale de dincolo de Prut, derulate cu fi­nanțare din partea statului român, un lu­cru despre care, din nou, se vorbește prea puțin în spațiul public. Să ne amintim, de ase­menea, și de ajutorul financiar oferit de România după inundațiile care au lovit Re­publica Moldova în 2010, când, între al­te­le, a fost finanțată reconstruirea a zeci de locuințe, practic o localitate întreagă, pen­tru persoanele care își pierduseră ca­sele.

Premierul Dacian Cioloș şi omologul său moldovean, Pavel Filip, în vizită la grădinița din satul Selemet, inclusă în programul de reabilitare și dotare a grădinițelor din Republica Moldova cu asistență tehnică și financiară din partea Guvernului României (25 august 2016)

Nu mai puțin importantă este prezența instituțiilor media românești în Republica Moldova. Pe lângă postul public Radio Chi­șinău, au fost deschise, de-a lungul tim­pu­lui, redacții ale unor unor instituții me­dia private, printre care Pro TV Chișinău, Kiss FM, Adevărul - Ediția de Moldova și Evenimentul zilei de Moldova. Avem apoi exemplul operatorului de telefonie mobilă din România Orange, care, la jumătatea aces­tui an, a lansat o opțiune specială cu ta­rife preferențiale de roaming pentru con­vorbirile efectuate din Republica Moldova pe numerele de telefon românești.

Dar există exemple și în sens in­vers. Anul acesta, imediat după anunțul Uniunii Eu­ropene de Radio și Televiziune - EBU, ca­re a retras drepturile de mem­bru pentru Televiziunea Română, piesa românească fi­ind astfel eliminată din com­pe­tiția Euro­vision 2016, societatea publică de radio și televiziune de dincolo de Prut, Teleradio-Moldova, a anunțat că oferă po­sibilitatea interpretului României să participe la com­petiția muzicală euro­pea­nă alături de con­curenta din Republica Mol­dova. Un gest cu o puternică încăr­că­tură, care vorbește de la sine, chiar dacă nu s-a materializat din cauza refuzului interpretului din Ro­mâ­nia. Să nu uităm nici participarea pre­ședintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, la ceremonia mi­litară de Ziua Na­țională a României, or­ga­ni­zată la București la 1 Decembrie 2013, un gest cu o puter­nică simbolistică ce nu poate fi trecută cu vederea.

Am parcurs, iată, doar câteva exemple, sunt multe altele, pro­babil, care scapă privirii pu­bli­ce. Exemple care arată că apro­pierea dintre România și Re­pu­blica Moldova este mai mare astăzi ca ori­când în ultimele șapte decenii și că se pe­trece în zonele menite, poate, să influ­en­țeze cel mai bine mentalitățile, la nivel cul­tural și în plan umanitar. Sunt, pro­ba­bil, singurele modalități prin care se pot contrabalansa astăzi efectele propagandei rusești atât din epoca sovietică, cât și din zi­lele noastre. Dacă o unire cu forța, așa cum a făcut Rusia de atâtea ori, iese din discuție, o unire soft este tot ceea ce poa­te face statul român astăzi în numele unei reparații istorice. Dacă, la capătul acestor eforturi, va veni și unirea de facto, aceasta va fi, la momentul respectiv, doar în ur­ma deciziei cetățenilor moldoveni, în con­di­țiile unui context geopolitic favorabil. Cândva, implacabil, istoria va da, poate, și acest răspuns. //

NOTE.

1. Institutul Național de Statistică - Populație și structura demografică, date la 1 ianuarie 2016.

2. Sondajul Barometrul Opiniei Publice - Aprilie 2016 - Institutul de Politici Publice - Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-AXA“, realizat în perioada 16 - 23 aprilie 2016, pag. 70.

3. Curtea de Conturi Europeană - Raport special Asistența acordată de UE pentru consolidarea administrației publice în Republica Moldova, pag. 5.

4. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova - Populația și procesele demografice.

5. Fără autor, Guvernul României a decis să continue finanțarea construcției și renovării grădinițelor din RM, www.deschide.md, 9 septembrie 2016.