O tara fara universitati

Cate universitati sunt in Romania? Am publicat de curand un articol in care afir­mam ca in aceasta tara sunt circa 50 de "institutii de invatamant superior": institute si universitati. Pentru a ajunge la aceasta cifra eu folosisem datele oficiale. Dar este timpul sa aduc o corectie la ceea ce am scris atunci. Raspunsul corect este "zero".

Nu, nu este o exagerare retorica. O uni­versitate este un lucru anume, nu o cla­dire in fata careia este parcata limuzina rectorului. Faptul ca un ministru de­clara ca avem universitati nu inseamna automat ca ele exista in realitate. De alt­fel, noi traim intr-o tara unde numele nu sunt altceva decat niste etichete care tri­mit la ceea ce este riguros opusul lor. Avem judecatori care bat palma cu infractorii si fundatii private care supra­vie­tuiesc prin contracte de la guvern. Avem partide de stanga care se inghesuie la usa monarhiei si partide de dreapta care au preluat teme ale anarhistilor tier-mon­disti. Avem securisti patrioti si parlamen­tari care nu au luat cuvantul niciodata in plen. Exista un fetisism al numelor perpetuat de autoritatile din aceasta tara. Pentru ele, e suficient sa dai un nume pen­tru ca o entitate sa existe. O adu­na­tura de mahalale fara canalizare sau iluminat public e declarata "oras", iar o sosea cu gropi e botezata "autostrada".

Despre universitati, noi ne-am obis­nuit sa credem ca sunt locuri unde - de bine sau de rau, nu discut asta acum - omul dobandeste o diploma, o calificare universitara. Altfel spus, ca universitatile sunt locuri unde, in esenta, profesorii pre­dau studentilor. Un fel de liceu mai avan­sat, daca doriti.

In realitate, lucrurile stau foarte diferit. Iar pentru a intelege ce anume este o universitate, am sa va rog sa rabdati un mic interludiu istoric.

Primele universitati apar candva prin secolul XIII, in Italia, Franta si Anglia. Oficial, prima este intemeiata de fapt in 1080, la Bologna, dar in Europa putem vorbi de universitati organizate riguros abia dupa ce vor aparea si universitatile din Padova, Paris si Oxford. Ce sunt acestea? Ele sunt de fapt niste "colegii". Asa cum le arata si numele, ele sunt niste adunari colegiale, niste grupuri de in­vatati care se reunesc in vederea studiului (teologiei si artelor liberale, pe atunci). Primele asemenea "colegii" sunt cu greu de distins de manastiri. Unele au pastrat pana tarziu semnele originii lor monahale. Majoritatea colegiilor din Oxford si Cambridge au si acum nume de sfinti. Robele pe care le vedeti la ceremoniile senatelor sau chiar titlurile academice actuale descind din straiele scolastice.

Ce distinge aceste colegii de orice alta forma de invatamant este, asadar, natura lor. Ele sunt adunari independente de invatati, o forma de viata in comun a savantilor.

Important, acum, e sa vedem ca uni­ver­sitatile nu au aparut ca institutii care sa ofere diplome. Ele erau forme de organizare cu totul diferite. Aveau regulile lor proprii de organizare, care adesea le-au dus in conflict cu autoritatea regala, burgheza sau chiar bisericeasca. Aveau structurile lor, separate. Spre exemplu, multe aveau - si au inca - posta sau politie proprie. Universitatea Oxford are si acum un corp propriu de slujbasi, proctors, care au atributii de mentinere a ordinii. In campusurile mai mari din America, puteti vedea chiar si linii proprii de autobuz sau de microbuz. Universitatile aveau numeroase privilegii, unele de negandit pentru muritorii de rand, cum ar fi libertatea de a dezbate subiecte sau carti interzise. Multe, daca nu toate, aveau capela sau biserica proprie. Una are chiar ora proprie: ceasul "catedralei" Colegiului Christ Church din Oxford nu arata ora oficiala, a meridianului Greenwich, ci pe aceea locala, decalata cu doua minute. Universitatile aveau si pamanturile lor sau posesiunile lor, adesea considerabile (sa nu uitam ca o colectie de carti valora, pe atunci, o avere). Nu o data, universitatile erau izo­late de lumea oraselor normale, in ade­varate citadele universitare, cum era colectia de colegii de la Cambridge sau Universitatea St. Andrews, din Scotia.

Desigur ca multe lucruri s-au schimbat de atunci. Dar ceea ce nu s-a schimbat, in cazul universitatilor veritabile, este acest element, central: universitatea este, in primul rand, o adunare de sa­vanti care se autoguverneaza.

Observati diferenta capitala. Noi credem ca universitatea este facuta in primul rand pentru studenti, pentru ca acestia sa primeasca o invatatura. Desigur, e important si acest lucru. Dar o universitate veritabila nu incepe de aici.

Aceasta este o caracteristica vizibila si in universitatile respectabile de azi. Noi vorbim de "facultate", intelegand prin aceasta o cladire anume, unde intra studentii. In limba engleza insa - care preia, spre deosebire de limba romana -, uzajul latinei si francezei medievale, faculty este de fapt corpul profesoral. Cladirea cu birouri se cheama department. In unele colegii engleze, cand intri, portarul te intreaba si acum, daca suspecteaza ca esti turist: "Are you a member of the House, Sir?". Pentru acesti oameni, importanta nu este cla­direa sau firma de la intrare, ci apar­te­nenta la un grup anume, al invatatilor sau al celor luati sub protectia acestora. Sunt oameni care iau masa in comun, uneori in ceremonii elaborate (la Massey College, in Canada, am avut ocazia sa asist la transformarea cinei, pentru cateva minute, intr-un fel de tribunal disciplinar ad-hoc, necesar reprimarii unui student), si formeaza un corp care are simtul onoarei si datoriei.

intreaga organizare a universitatii reflecta aceasta natura. Studentii sunt importanti, dar nu sunt absolut necesari. Exista colegii care nu au nici un student, cum ar fi All Souls, din Oxford. Ceea ce nu poate lipsi, insa, e o puternica etica a profesiei si un accent pus pe cercetare, pe descoperirea si depozitarea ade­varului savant.

Or, acestea sunt lucruri care lipsesc aproape cu desavarsire in asa-numitele "universitati" din aceasta tara. Despre etica in spatiul universitar, aici chiar nu avem nimic in comun cu universitatile normale. Acolo, plagiatul e unul din cele mai grave pacate imaginabile, in vreme ce la noi, plagiatori dovediti, cum ar fi fostul ministru Beuran, se vad avansati in ierarhie. Acolo, exista prevederi ferme impotriva nepotismului, in vreme ce la noi ministerul se face, de cativa ani, ca nu aude apelurile Forumului Academic Roman. Acolo, o universitate este im­portanta mai ales pentru ca are cele necesare cercetarii (biblioteci, centre, laboratoare, cercetatori cu publicatii in reviste acceptate de comunitatea lor), in vreme ce la noi majoritatea profesorilor nici macar nu au un birou cu un scaun si o masa.

intr-adevar, guvernarea educatiei, in aceasta tara, este facuta de oameni care nu au vazut niciodata o universitate normala. Ei cred ca, daca umbla la buget si la cateva regulamente, asta tine loc de reforma.

Dar nu tine. La noi, ceea ce trebuie schim­bata este insasi conceptia despre universitate. Ea trebuie recladita din temelii, incepand cu statutul corpului didactic si cu institutiile sale fundamentale. Cum este posibil, intreb, ca profesorii sa nu primeasca bani pentru a cumpara carti si reviste sau pentru a se abona la bazele de date electronice? Cum e posibil ca bibliotecile universitare sau centrele de cercetare sa nu aiba decat un rol decorativ? Sau ca plata profesorilor sa fie facuta aproape exclusiv pe criteriul orelor predate? in lipsa unor schim­bari fundamentale, universitatile noastre vor continua sa faca pseudo-stiinta. in unele specialitati, cum ar fi filozofia, in 2005 nici un cadru didactic din Romania nu a publicat nimic in revistele cotate ISI. Cu alte cuvinte, in aceste domenii, in­treaga noastra productie intelectuala re­cunoscuta international a fost sub nivelul unui departament de provincie din Missouri.

Ceea ce trebuie sa inceteze, mai cu seama, este conceptia despre universitate ca o fabrica de diplome. Profesorii sunt in Universitate pentru a servi stiinta, nu pe parinti sau pe domnul prim-ministru. Daca ei pot face un bine si altora, acest lucru este foarte bun. Dar ei trebuie sa inceapa prin a isi face bine lor si lo­cului pe care se presupune ca il slujesc. in acel moment vom avea si noi uni­versitati. Pana atunci, doar o firma la in­trare.