MAGA văzută din South Park

Dacă nu sunteți familiarizați cu South Park, trebuie să știți că este un fenomen cultural major. Lansat în 1997 și ajuns la peste 300 de episoade, serialul (destinat adulților) a evoluat de la umorul scatologic și gagurile provocatoare la o satirizare a temelor sociale și politice americane. În centrul poveștii se află patru copii de 8–10 ani din „South Park”, un oraș fictiv din Colorado. Fiecare criză culturală sau politică ajunge, într-o formă sau alta, în South Park, iar copiii ajung accidental în mijlocul poveștilor.

Pentru că vorbim de critici politice, e important să menționăm câte ceva despre viziunea creatorilor serialului, Matt Stone și Trey Parker. De-a lungul anilor, cei doi au ironizat atât dreapta, cât și stânga americană, insistând să refuze etichetele ideologice. Într-un interviu din 2010 au admis că ironizează mai mult „stânga” (americană), dar în mare parte ca o reacție de frondă – pentru că toți restul ironizau republicanii. O analiză mai recentă susține că serialul atacă extremele (indiferent de culoarea politică) și că episoadele sunt făcute după ce li s-a părut creatorilor „cel mai ridicol în zilele dinainte”.

Tocmai de aceea, direcția sezoanelor recente către Administrația Trump și ideologia MAGA este semnificativă. Nu mai este vorba doar despre caricaturizarea punctuală a unei personalități sau trend social, nici despre un exercițiu de „shock value”, ci despre ceva structural. Serialul sugerează că radicalismul nu mai este o exagerare episodică, ci un climat, că politica nu mai funcționează ca dezbatere, ci ca spectacol permanent al indignării și că religia, conspirația și social media nu sunt simple teme satirice, ci piese centrale ale unei noi culturi politice.

Astfel, South Park nu mai exagerează realitatea pentru efect comic, ci documentează o mutație: transformarea unei mișcări politice într-un ecosistem cultural în care furia, victimizarea și „clout-ul” cântăresc mai mult decât coerența sau adevărul.

 Puterea ca rețea de corupție și loialități

 Principala caracteristică a Administrației Trump este normalizarea corupției prin egalitatea între instituție și persoana (și familia) președintelui. Predilecția lui Trump pentru premii și cadouri este ilustrată prin diferite personalități așezate la coadă, amintind de peșcheșul practicat de Înalta Poartă Otomană.

Oamenii din Administrație sunt aleși în principal după criteriul loialității, atât față de ideologie (deși aici există flexibilitate prin dublu standard), cât în special față de „liderul suprem”. Pam Bondi, aflată în aceste zile în atenția publică după prestația ridicolă de la audierea din Congresul SUA, apare în serial cu o problemă – nasul ei continuă să se păteze cu ceva maro. JD Vance face orice să-și susțină liderul, dedicându-se trup și suflet (la propriu) și visând să fie el succesorul, ca într-o dinastie politică. Șeful FCC este dornic și el să servească la curte, chiar dacă trece dintr-un accident în altul.

Ca să poată funcționa, regimul trebuie să instituționalizeze standardul dublu. Orice ar fi inacceptabil pentru opoziție devine tolerabil în numele măreției Americii, de la cenzură și lawfare (presiune politică prin procese) sau abuzuri asupra cetățenilor. Națiunea „creștină” din serial sărbătorește faptul că Trump va avea un copil cu Satan, iar arcul narativ privind avortul pe care Trump și l-ar dori este unul dintre firele care leagă întreaga poveste.

 Autoritarianism performativ și control media

 O a doua temă propusă de South Park este autoritarismul performativ. Pe de o parte, viziunea trebuie impusă cu forța „elementelor huliganice” și „forțelor ostile” (apud Ceaușescu), adică toți cei care nu susțin retorica MAGA și nu laudă conducătorul.

Din cauza asta vedem eforturile de a trimite Garda Națională și ICE în mod special în orașe conduse de democrați, deși țintele alese nu sunt în topul problemelor, nici legat de criminalitate, nici de imigrație. Momentan, eforturile nu au dat roade, mecanismele democratice încă rezistă.

Problema principală legată de gestiunea imigrației este amestecul de incompetență și agresivitate. Acestea sunt transmise de la vârf, dar reflectate și la nivel operațional, de exemplu în procedurile de angajare și pregătire ale agenților ICE. Impactul asupra economiei este în mod evident insuficient analizat, iar imaginile cu agresivitatea agenților (care a dus la uciderea fără motiv a unor cetățeni americani) au făcut înconjurul lumii.

În serial, temele sunt ironizate când Randy (tatăl unuia dintre copii) își pierde „mexicanii” care lucrau la ferma lui de canabis, dar și de consilierul școlar care se angajează prea ușor la ICE (căci cine mai are nevoie de consiliere școlară, în minunata lume nouă?).

În afară de folosirea uneltelor executive pentru motive politice, administrația nu mai guvernează, este concentrată pe PR, clout (vizibilitate în social media) și controlul narațiunii.

Garda Națională ajunge în South Park deodată cu ICE, iar cei doi șefi (Hegseth și Noem) se lansează într-o „bătălie” de produs content live. Între timp, unii dintre copii devin masterdebaters, adică fac podcasturi pe teme conservatoare, o aluzie la Charlie Kirk, Steve Bannon, Carlson Tucker, Joe Rogan și alții. În realitate, ca și în serial, aceste podcasturi fac activism și performance mascat în dezbatere și analiză.

Media tradițională, pe de altă parte, este utilă ca „spălătorie” pentru ideile MAGA. Orice discurs din partea Administrației este lăudat de Fox News (în realitate și în South Park), oricât de absurd. Presa neafiliată este, în schimb, supusă unor presiuni care merg de la amenințări cu procese la utilizarea instituțiilor (în acest caz, FCC). Serialul își ironizează propriii finanțatori, în special Paramount+, pentru că cedează ușor în fața presiunilor Administrației. Orașul South Park îi plătește lui Trump să nu-i dea în judecată, la fel ca Paramount. De altfel, miza din spatele plății este mai degrabă achiziția Paramount de către Skydance (în valoare de 8 miliarde), care a primit undă verde după înțelegerea cu Trump, ceea ce face ca banii să fie practic o mită mascată, legând astfel situația de tema corupției generalizate.

Prin mixul de podcasteri activiști, presă afiliată și presiuni, media devine parte din mecanismul de autoprezervare a regimului, eliminând ideea de control democratic.

 Politica resentimentului și destabilizarea realității

 South Park ilustrează foarte bine politica de tip resentiment (en. grievance politics) și importanța falsificării realității pentru a păstra furia activă, asigurând astfel susținerea pentru politicile Administrației.

MAGA este simultan dominantă și persecutată, iar serialul declară că „wok is dead”, într-o serie de gaguri formate pe jocul de cuvinte între wok și woke, gaguri care ironizează atât politica de tarife a lui Trump, cât și lupta imaginară a conservatorilor cu woke-ismul. Unul dintre copii este foarte supărat că woke is dead și el rămâne fără hobbyul de a provoca liberalii.

Tot sub această temă, putem considera transformările sociale aduse de AI, de la impactul deep fake în discursul public la creșterea dependenței oamenilor de unelte precum ChatGPT.

Tot acest amestec destabilizează orice încercare de comunicare între „tabere”, câtă vreme acestea nu împărtășesc aceeași înțelegere a realității, iar paranoia devine pur și simplu o stare existențială comună și o metodă politică.

 Religia ca infrastructură ideologică

 Despre instrumentalizarea religiei în sprijinul ideologiei și puterii politice s-a mai scris, însă South Park merge un pas mai departe. MAGA nu doar că folosește creștinismul și infrastructura acestuia, dar ajunge și să-l transforme radical.

Isus însuși, personaj recurent în serial, devine de nerecunoscut, mai degrabă similar arhetipului redneck decât personajului biblic. Femeile MAGA practică și ele un creștinism performativ (una cântă pentru pensionari), în timp ce-și conturează o identitate uniformizată, atât ca aspect fizic, dar mai ales emoțional/spiritual, promovând de exemplu obediența față de bărbat, ca valoare supremă.

Religia devine astfel infrastructură pentru cultura resentimentului, un cod de apartenență, dar și un instrument de disciplinare socială și de justificare a ordinii ierarhice. Doar spiritualitatea lipsește.

 Economia atenției ca liant

 În lectura pe care o propun, temele nu funcționează separat, ci ca un circuit închis, al cărui motor este ceea ce numim attention economy. Indignarea produce engagement, iar engagementul produce capital politic. Politica resentimentară și victimizarea majorității sunt necesare pentru alimentarea continuă a mecanismului. Acest tip de politică este legitimată prin transformarea religiei în marcaj identitar și justificare morală pentru ierarhie și excludere, și promovată instituțional printr-o rețea de loialități, conflicte de interese și media obedientă.

Intervențiile coercitive, scandalurile și intimidarea presei nu sunt doar acte de putere, ci produc conținut viral, care reîncarcă algoritmic ciclul indignării. Astfel, South Park sugerează existența unui ecosistem autoreproductiv, în care corupția, religia militantă, coercitivitatea și media controlată nu sunt accidente, ci componente interdependente ale unei politici optimizate pentru vizibilitate și polarizare.