Oameni de paie

„Absolutiștii libertății de exprimare” au dispărut, înlocuiți brusc de cetățeni preocupați de glumele nepotrivite ale unor „oameni lipsiți de talent”. Declamația lui Musk din 2022 – „comedia este acum legală pe Twitter” - sună astăzi ca începutul unui banc: „Comunismul este foarte bun, toată lumea are câți cartofi poftește! Dar mie nu îmi plac cartofii… Ei, o să-ți placă, tovarășe, o să-ți placă”.

 Radicali de stânga

 Ideea că pericolul major care pândește lumea occidentală ar fi „stânga radicală” este pe cât de ridicolă, pe atât de utilă. Extrema dreaptă, instalată confortabil la putere în SUA, are nevoie de un inamic puternic ca să-și poată înfăptui contrareforma. Nu este ceva nou, la fel a apărut Soros, dar era nevoie de ceva mai puternic.

Așa a apărut „stânga radicală”, „ANTIFA”, satanele cu planuri malefice, dar inefabile sau mai degrabă suficient de vagi, încât să permită oricui să-și proiecteze propriile frici direct în centrul lor. Dacă ești bărbat alb, crezi că „stânga radicală” vrea să te rușinezi de propria existență și să lași locul tău (jobul, casa, afacerea) unei persoane de culoare sau unei femei. Dacă ești creștin, crezi că „stânga radicală” urmează să distrugă creștinismul, aducând imigranți musulmani.

Să fiu înțeles - există probleme în mișcarea progresistă (din SUA), despre unele dintre ele am mai scris: presiuni spre umor corect politic, „spații sigure” în universități, concentrarea pe politici identitare fără miză, precum ideea celor 50 de genuri ș.a.m.d.

AOC sau Bernie Sanders nu sunt stânga radicală, chiar dacă susțin idei care nu-s pe placul MAGA. Stânga radicală există în realitate, dar este limitată, fragmentată și, în general, locală: grupuri online care promovează ideologii inspirate din marxism-leninism sau maoism; grupuri sindicale ce susțin o abordare mai agresivă în domeniul drepturilor angajaților; curente care promovau definanțarea poliției (au pierdut teren recent); grupuri radicale de activiști pentru mediu; grupuri antifasciste, unele organizând proteste în timpul manifestațiilor extremei drepte.

Nu există însă o mișcare unitară, coordonată și bine finanțată, cum pretind Trump și ai lui. ANTIFA nu poate fi organizație teroristă, pentru că nu există ca organizație, ci o mișcare descentralizată. Pentru Administrația Trump, vag este bine; de acum pot desemna pe oricine ca membru ANTIFA, dacă nu se conformează capriciilor liderului.

 Violență politică

 „Stânga radicală” este deci, parțial, un inamic inventat pentru a permite extremei drepte să pară că are de cine să ne salveze. Totuși, grupuri disparate de radicali de stânga există, ca și violență de stânga.

M. Reinoehl, autodeclarat ANTIFA, a împușcat un activist de extremă dreaptă în 2020; M. Johnson a ucis cinci polițiști în 2016; J. Hodgkinson a rănit mai mulți lideri republicani în 2017. Toate aceste acțiuni sunt reprobabile și au fost criticate imediat și fără echivoc de liderii democrați din SUA.

Dar violența de extremă dreaptă? Neonazistul W. Page a ucis șase oameni în 2012; D. Roof a ucis nouă oameni în 2015; R. Bowers a ucis 11, în 2018; P. Crusius a ucis 23 de oameni în 2019; P. Gendron a ucis 10 oameni în 2022. Putem aminti despre V. Boelter, care, recent, a ucis doi politicieni democrați și a rănit alți doi, operând cu o listă cu 70 de ținte. Putem aminti și despre atacul asupra lui Paul Pelosi comis de un cetățean convins că Nancy Pelosi este malefică și era hotărât să o răpească și să o forțeze, prin tortură, să spună adevărul despre planurile ei oribile.

Violența politică și terorismul domestic sunt concepte complexe, însă, indiferent de definiții și criterii, studiile făcute în ultimii ani arată că violența de extremă dreaptă este mult mai frecventă și mai gravă decât toate celelalte. De exemplu, studiul publicat recent de Economist¹; sau această analiză² din 2023; sau un studiu academic³ din 2021; sau această meta-analiză⁴ recentă. Până și Departamentul de Justiție al SUA avea un raport similar pe pagina sa. Avea, pentru că a fost șters recent, din cauză că ar fi contrazis narațiunea pe care Administrația încearcă să o impună. Să cităm totuși din rezumatul raportului, disponibil în arhive:

„Extremismul violent naționalist militant, rasist [n.a. – termenul folosit este white supremacist] a crescut în SUA. De fapt, numărul atacurilor din partea extremei drepte continuă să depășească toate celelalte tipuri de terorism și extremism violent domestic. Din 1990, extremiștii de extremă dreapta au comis mult mai multe ucideri motivate ideologic decât stânga radicală sau extremiștii islamiști, incluzând 227 de incidente care au generat peste 520 de decese. În aceeași perioadă, extremiștii de stânga au comis 42 de atacuri motivate ideologic, care au generat 78 de decese. O analiză de risc condusă recent de Departamentul de Siguranță Națională arată că extremismul violent domestic este o amenințare serioasă și a subliniat probabilitatea ca stresori legați de pandemia de COVID-19, vechi resentimente legate de imigrație și narațiuni despre fraudă electorală vor continua să ofere justificări pentru acțiuni violente”.

 O retorică a violenței

 În mijlocul eforturilor MAGA de a crea un inamic util care să justifice creșterea puterii și controlului pe care îl exercită Administrația, se găsește și ideea „retoricii violente” a „stângii radicale”, care include orice nu convine extremei drepte, inclusiv critici coerente la adresa politicilor promovate.

Maximul de victimizare este centrat pe acuzațiile că cel mai grav posibil este să fie acuzată mișcarea MAGA de extremism sau fascism. Sigur, nu trebuie să ne mire că Trump însuși a numit democrații fasciști, dublul standard este la el acasă în inima MAGA.

Doar că apropierea de fascism a măsurilor și retoricii MAGA este un subiect serios, studiat de cercetători, analizat în media. Concluziile, în mare parte, spun că nu e chiar fascism, ci „populism autoritarist cu elemente fasciste”; naționalismul etnocentric, instrumentalizarea religiei, războiul cu media și cultul personalității sunt caracteristici ale fascismului.

Retorica MAGA este mai agresivă decât cea de stânga și, foarte important, este susținută de la vârf (ceea ce în tabăra opusă nu există). Democrații din SUA sunt frecvent acuzați că sunt literalmente „demoni” care au planuri malefice. Să ne amintim de Pizzagate și QAnon, care vorbesc despre cabale sataniste în care se consumă sângele copiilor (și extremistul de dreapta care a dat buzna înarmat într-o pizzerie să „salveze copiii” din beci). Pelosi a fost numită efectiv Satana, alimentând ura care a dus la atacul asupra familiei sale.

Acuzația de „satanism” este doar parțial metaforică, o parte din nucleul MAGA fiind creștini fundamentaliști care cred literal în prezența sau influența Diavolului versus a lui Dumnezeu (care, de exemplu, l-a salvat pe Trump de asasinat). Toate conspirațiile din jurul mișcării sunt menite să construiască un framing în care lupta politică este, de fapt, una între Bine (MAGA) și Rău (democrați), de al cărei rezultat depinde însăși salvarea Americii și a lumii.

 Dublu standard

 Deși violența este întâlnită în special la extrema dreaptă, Trump și acoliții sunt hotărâți să inverseze realitatea. De aici și insistența de a lipi asasinarea lui Charlie Kirk de un radical de stânga, deși se pare că autoritățile s-au împotmolit în aceste eforturi.

Dublul standard este grotesc. Trump îl face martir pe Kirk, dar în cazul atacului asupra familiei Pelosi a amplificat ironii și teorii ale conspirației, iar la asasinarea democratei Melissa Hortman a postat un mesaj sec și a trecut mai departe.

Pentru MAGA, libertatea de exprimare este absolută, cu excepția cazului când jurnaliștii verifică ce spune Trump sau pun întrebări incomode, când comedianții „fără talent” glumesc pe seama lor sau când școlile oferă cărți care îndrăznesc să aibă personaje LGBTQ. Implicarea statului în societate e rea, cu excepția cazului când se urmărește impunerea creștinismului sau interzicerea avortului; implicarea în economie e rea, cu excepția cazului când o face Trump - a se vedea deal-ul făcut cu Intel.

Asta funcționează și pentru că este susținută de influenceri preocupați să pară „echilibrați” și „echidistanți”, ce redescoperă bothsideismul - ideea falsă că două părți opuse, dar dezechilibrate ar fi în fapt similare.

Până și la noi a ajuns această tendință de a echivala „extremismul woke” cu „extremismul conservator”. Doar că mișcarea MAGA nu mai poate fi descrisă ca o mișcare conservatoare, iar „extremismul woke” nu există mai departe de câteva grupuri preocupate să inventeze genuri și „spații sigure” pentru studenți. „Woke” nici nu înseamnă nimic concret, fiind doar un termen generic prin care extrema dreaptă desemnează tot ce nu le place, fie că vorbim despre drepturile minorităților, politici de sănătate sau mediu etc.

Cu alte cuvinte, extrema dreaptă, animată de minciună, ego și frustrare, inventează un inamic convenabil, vag, dar necesar - „stânga radicală” pentru a-și trece măsurile ce seamănă cu fascismul, deși n-au ajuns chiar acolo. Oameni de paie (fără miez) inventând oameni de paie (argumente false).

Unde ne îndreptăm? Spațiu civic tot mai restrâns, drepturi limitate și exportul ideologiei spre Europa. Sper să nu fie cazul, dar versurile de final ale poemului lui T.S. Elliot răsună tot mai puternic: „Așa se sfârșește lumea / Nu cu un tunet, ci cu un scâncet”.