De același autor
Pe 26 ianuarie s-au împlinit nouăzeci şi patru de ani de când s-a născut celebrul personaj Nicolae Ceauşescu care, şi mort, pare a nu se despărţi de poporul său drag. S-a organizat chiar şi o licitaţie cu tot felul de cadouri exotice primite de celebrul cuplu prezidenţial în urma vizitelor de lucru şi de stat. Dacă ne-am obişnuit cu bocetele unor nostalgici lângă mormintele celor doi din cimitirul Ghencea, nostalgici care îşi fac cruci, aduc sobor de preoţi (o culme a aberaţiei pentru cineva care a fost un mare duşman al credinţei ortodoxe) într-o încercare postumă de a le descoperi latura umană, democrat-creştină, un eveniment de o cu totul altă natură a avut loc într-unul din cluburile de fiţe din Capitală: o petrecere având ca tematică regimul comunist. Dată fiind speranţa patronului de a face un profit cât mai mare, umplând localul, la clubăreala, au fost invitaţi foşti pionieri ai Patriei. Ţinuta obligatorie era chiar cea de pionier, normal.
Animatoarele aproape adolescente au adoptat hainele pioniereşti, transformate, spre a fi cât mai sexy-trendy: dacă s-au găsit cămăşi albe la care au fost ataşate celebrele cravate roşii, fustele negre, plisate erau însă scandalos de scurte, lăsând să se întrevadă pulpa până sus-sus (Lenuţa ar fi făcut cu siguranţă infarct dacă ar fi văzut o astfel de scandaloasă desacralizare). Nici vorbă de celebrele sarafane-sac de cartofi bleumarin cu matricola obligatoriu la vedere! În mod evident, tinerele intervievate habar nu aveau despre ceea ce a însemnat regimul comunist pentru poporul român, pentru părinţii, bunicii şi (cu atât mai puţin probabil) pentru străbunicii lor, fiind născute după 1989. Beneficiind de tot ceea ce a adus bun anul 1989 şi, mai ales, de libertate. Chiar şi libertatea de a clubări în voie. Ne întrebam melancolici dacă respectivele tinere au văzut filmele noii cinematografii româneşti care s-a aplecat cu atenţie asupra acestui trecut apropiat, destul de problematic. Probabil că nu au urmărit nici măcar celebrul 4,3,2 film care abordează o tematică ce le-ar fi putut stârni interesul căci, ne întrebăm, dacă acele tinere, mai mult sau mai puţin frumoase, ar fi fost la fel de dispuse a îmbrăca uniforma comunistă dacă ar fi ştiut că în acele vremuri minunate până şi viaţa sexuală era strict reglementată de Ceauşescu, neexistând nici prezervative şi nici anticoncepţionale).
Deranjantă a fost apariţia în cadrul reportajului a proprietarului localului care a explicat de ce a ales aceasta tematică, ba mai mult, întreprinzător, făcuse rost şi de un steag roşu al P.C.R. pe care-l exhiba cu mândrie proletară. Unul dintre participanţii în vârstă la petrecere se mândrea că el a fost făcut pionier tocmai la închisoarea unde fusese închis nea Nicu. Îi uitase numele (da, era vorba despre Doftana) Probabil încerca să-şi valorizeze la maximum şansele de a agăţa vreuna din pseudo-pionierele sexy. S-a dansat pe muzica unei formaţii puţin cunoscute (cel puţin de noi) Marfar. Întrebaţi, doi-trei dintre membrii trupei au declarat că habar nu au despre ceea ce a fost atunci fiind născuţi după, „întrebaţi-l pe George (nume fictiv), el e mai bătrân, poate ştie cum a fost atunci”. Toboşarul, vizibil băut şi obosit, întrebat, a rostit o sentinţă extraordinara pentru haosul mintal al unei mari părţi a populaţiei României „Atunci era şi foarte bine şi foarte rău, acum este şi foarte bine şi foarte rău” .
Din nou observăm aplicarea dublului standard în societatea românească şi nu numai: dacă Radu Mazăre a apărut în presa românească şi internaţională după ce şi-a satisfăcut capriciul de a participa la o prezentare de modă împreună cu fiul său în uniforma ofiţerilor Wehrmacht-ului, nu acelaşi lucru s-a întâmplat când a adoptat un fel de uniformă a lui Che Guevara, ba mai mult, a mai îmbrăcat şi nişte tineri şi tinere imberbe. Garda personală. Paranoia, e drept, nu cunoaşte limite. Ne întrebăm ce scandal s-ar fi declanşat dacă un alt proprietar de club ar fi decretat o altă tematică, cea SS. Dacă am căuta puţin, am putea da peste şase-şapte citate grele, din opere majore de specialitate care ar reliefa, fără îndoială, importanţa memoriei în societatea omenească, nocivitatea amneziei etc., dar n-am să o facem. În fond, acei minunaţi tineri cu keff de super-distracţie ( pentru a păstra tonul tineresc de azi) nu sunt nici primii, nici ultimii cărora nu le pasă pur şi simplu de ceea ce s-a întâmplat acum 20-30 de ani şi nu acum 200-300 de ani, într-un orizont abstract şi rece, făcând parte din cei peste 50% din tinerii născuţi după 1989 care au o părere bună despre Ceauşescu şi regimul său dar poate că ar trebui să ştie că umanitatea a progresat constant de-a lungul timpului tocmai pentru că a avut puterea de a-şi aduce aminte. De a nu uita. Şi, în general, cu unele chestii nu merită şi nu se poate să glumeşti prosteşte. Să le relativizezi. Nu poţi să dai din fund pe o Internaţioală sau Trei culori cunosc pe lume remixate!
Nu sunt sigur că dacă uităm istoria riscăm să o repetăm, însă riscăm ca demonii din trecut să se întoarcă, mascaţi, sub cu totul alte forme, afectându-ne, distorsionându-ne sau chiar distrugându-ne existenţa (se aplică şi unei caricaturi de ales local, fascisto-guevaristul Radu Mazăre). Oare ce s-a întâmplat cu predarea în şcolile noastre a unei discipline distincte, cum se dorea, istoria regimului comunist din România?
