Să socializăm

Dezvoltarea folosirii Internetului a devenit o condiţie sine qua non a participării la imensul spectacol mondial, contribuind la o comunicare mai intensă (rămâne de discutat dacă şi mai profundă) decât a cunoscut vreodată omenirea. Însă o însemnată masă a internauţilor este fanatică, adeptă necondiţionată a participării la cât mai multe reţele de socializare, fiind, prin urmare, un izvor nesecat pentru dezvoltarea unor afaceri de succes. Mulţi oameni vor să fie prezenţi peste tot, tentaţia omului către omniscienţă fiind egalată doar de cea către ubicuitate. În sfârşit, Internetul permite şi acest moft uman. Epidemia acestor reţele este contagioasă şi a fost determinată de imensul succes al Facebook. Acest fenomen merită studiat cu atenţie, fiind relevant pentru societatea informaţională de mase. În februarie 2004, studentul la Harvard (totuşi, numele o impune, ne-am fi mirat dacă ar fi studiat la Spiru Haret) Mark Zuckerberg a conceput o reţea de socializare văzută iniţial doar ca un site prin care foştii studenţi urmau să ţină legătura după terminarea studiilor universitare.

Dacă în 2005 reţeaua opera în 800 de universităţi, succesul a început să se profileze atunci când se introduce un serviciu nou, prin care utilizatorii sunt informaţi încontinuu despre activităţile prietenilor. De ce să-l mai suni pe Georgică pentru a-l întreba ce naiba mai face, de ce nu mai dă niciun semn de viaţă, când, mai simplu, poţi afla că a fost în State timp de o lună? De ce să mai vorbeşti, când îi poţi ura, simplu, drum bun, pentru că, iată, afli că intenţionează să plece în Danemarca? Până la urmă, ne întrebăm retoric, la ce bun să mai vorbeşti prin viu grai cu amicii, când, mai simplu, poţi ieşi la o bere la o terasă, într-un spaţiu virtual, în care poţi să alegi care chelneriţă să te servească cu berea rece, care să-i fie dimensiunea bustului, unghiul din care să-l priveşti şi bacşisul generos pe care să i-l laşi? Acestea sunt simple aiureli, însă nu ne-ar mira ca în viitor ele să fie opţiuni ale noilor platforme de socializare.

Ridicolul istoriei continuă, căci unii dependenţi de Facebook au decretat ziua de 31 mai drept QuitFacebook Day, în care toţi cei care doreau să părăsească reţeaua de socializare erau încurajaţi să-şi găsească curajul pentru a o face. Într-adevăr, notabilă iniţiativă şi nobil sentiment de curaj de care trebuie să dai dovadă atunci când îţi tragi în venă nişte Facebook faţă de care pericolele pe care le înfruntă soldaţii NATO implicaţi în Afganistan par floare la ureche. Iniţiatorii acestui gest de frondă au fondat chiar şi un site care a produs 34.062 de abandonări, o simplă picătură de apă în vastul ocean format din cei 500 de milioane de utilizatori. În mod paradoxal, aceste invenţii americane (mai ales Facebook) au un succes nebun în lumea musulmană, care ştim ce sentimente nutreşte faţă de necredincioşii care le-au invadat Irakul, Afganistanul şi îi susţin pe evrei, care etc. În sud-estul Turciei, în multe sate din zona Kurdistanului, bărbaţi scârbiţi de prima soţie îşi caută şi prin intermediul Facebook cea de a doua soţie, pe care o importă din Maroc, căci Turcia li se pare marocanilor un El Dorado european. În Statele Unite, numărul vizitatorilor unici lunari este de 117 milioane pentru Facebook, 42 de milioane pentru MySpace, 20 de milioane pentru Twitter şi 14 milioane pentru LinkedIn.

Axioma precum că naivitatea este cea mai sigură sursă de îmbogăţire este veche, însă în noua societate informaţională ea şi-a găsit o nouă aplicabilitate. Tot ce trebuie să faci este să duci de nas cât mai mulţi oameni care să-ţi doneze identităţile lor eterice. Îmi aduc aminte de scene din film în care pieile roşii se încăpăţânau să refuze să fie fotografiaţi, în ideea că li se fură sufletele. Sistemul face restul, căci cei intraţi în confrerie (Facebook, Hi5, LinkedIn etc. – aceste instrumente s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie) sunt încurajaţi să dea de veste şi prietenilor, care trebuie neapărat incluşi în reţeaua de socializare. Este nevoie de legiuni de prieteni, regimente de cunoscuţi, batalioane de rude şi divizii de colegi care, toţi, să se întrepătrundă. Trebuie să ai câ­teva sute de prieteni, chiar dacă habar nu ai de existenţa lor reală. Nu degeaba denumirea perfect aleasă pentru a acest imens Internet este World Wide Web, termen greu traductibil, care ar însemna o pânză cu acoperire universală. Scopul este unul singur: niciunul dintre iniţiatorii acestor platforme nu dă o ceapă degerată, suntem siguri, pe sentimentele oamenilor participanţi, singurul scop urmărit fiind cel strict pecuniar. Cu cât au mai mulţi utilizatori, cu atât câştigul este mai însemnat. Anumiţi analişti estimează că societatea Facebook ar genera venituri anuale de 1 miliard de dolari, site-ul postând numai în primele trei luni ale acestui an 176 de miliarde de mesaje publicitare. Acest aspect mercantil, atât de caracteristic până la urmă societăţii de piaţă care încurajează şi fructifică ideea, nu trebuie să eludeze extraordinara capacitate de inovare, demnă de laudă, pe care o au aceşti creatori de reţele, de obicei de origine americană. Nu degeaba societăţile superdezvoltate pun accentul pe cercetare şi inovare. Nu este suficient să ai doar idei bune, dacă acestea nu sunt puse în practică devenind trenduri mondiale, captivând şi atrăgând interesul colegilor de reţea.

Facebook exploatează imensa dorinţă de cunoaştere care caracterizează fiinţa umană, care poate fi atât inocentă, cât şi vinovată. Faptul că la un click distanţă se află o altă persoană, cu profilul ei format din preferinţe diverse (ce muzică îi place, ce cărţi citeşte, ce seriale urmăreşte), dar, mai important, statutul ei sentimental (este atrasă de bărbaţi sau de femei, cu toate combinaţiile posibile) care poate determina şi forma gradul de interes pe care cineva îl poate avea faţă de altcineva, dar şi fotografiile personale reprezintă atuuri de socializare. Înainte timp funcţionau agenţiile matrimoniale, care au fost înlocuite cu mult succes de aceste reţele de socializare. În plus, accesul este gratuit.

Marea atracţie a Facebook este posibilitatea de a invada viaţa celorlalţi. Pe de altă parte, niciunul dintre cei 500 de milioane de participanţi la acest imens joc global nu este nevinovat. Are un interes, fie de natură sentimentalo-erotică (precum căutarea unui/or partener/e), fie de natură profesională sau din dorinţa de a promova ceva (idei) sau pe cineva (de obicei pe sine). Ar fi uşor să condamnăm această găselniţă, care, la fel precum multe alte invenţii ale noii societăţi, comportă în aceeaşi măsură o ambivalenţă: poate fi şi utilă, dar şi toxică, în funcţie de întrebuinţarea pe care i-o conferă utilizatorii. Precum multe alte invenţii umane (cea mai la îndemână fiind energia atomică, ce poate distruge planeta de nenumărate ori, folosită în focoasele nucleare, dar care în aceeaşi măsură produce imense cantităţi de energie care pun în funcţiune maşinăria civilizaţiei noastre actuale la preţuri foarte rezonabile, indiferent ce cred grupările ecologiste mondiale), reţeaua de socializare poate arunca punţi, dar în acelaşi timp poate destrăma destine. Nenumărate scandaluri au izbucnit în lume ca urmare a folosirii neadecvate a tonelor de informaţii personale pe care armatele de naivi se grăbesc să le posteze. La o simplă căutare pe Google a cuvintelor facebook scandal se afişează nu mai puţin de 14 milioane şi jumătate de referinţe. Tot să studiezi! Aceasta dovedeşte un singur lucru: uneltele de care dispune omul pot deveni din ce în ce mai sofisticate, însă setea de scandal şi bârfă rămâne aceeaşi. Greu de potolit. //