Libertatea care ne ține captivi

Cosmin Alexandru 01.10.2013
SHARE 3

De același autor

Spațiul public de la noi arată ca o competiție pentru libertatea de a minți, de a manipula, de a mai pune o piedică.

La finalul recentei conferințe de la București despre inteligență emoțională, l-am întrebat pe Daniel Goleman, principalul promotor al subiectului la nivel mondial, dacă și ce di­fe­rențe de interpretare a con­ceptului a observat în diferite culturi ale lumii. Mi-a răs­puns cu un exemplu din Chi­na, loc în care semnul grafic care reprezintă inteligența emo­țională e un cuțit cu vâr­ful în jos, înfipt într-o inimă. Chinezii înțeleg prin inte­li­gență emoțională abilitatea de a-ți suprima emoțiile. Cam fix pe dos decât înțelege pro­povăduitorul sintagmei și nenumărații săi dis­cipoli.

Nu cred că trebuie să ajungem până în China pentru a ne lovi de diferențe semnificative de în­țelegere a conceptelor de bază cu care ope­răm în Europa, diferențe care plasează Estul și Vestul continentului mai departe decât ne place să credem. Libertatea e unul dintre lo­curile frecvente de confuzie și coliziune cul­turală.

În culturile occidentale, individualiste, în care se practică educarea copiilor în spiritul asu­mării propriilor calități, limite, aspirații și de­cizii, libertatea e înțeleasă ca o urmare a lor. Oamenii sunt încurajați să-și asume libertatea și să facă cu ea ceva benefic în primul rând pentru ei și apoi pentru cei din jur.

În culturile estice, colec­ti­vis­te, în care se practică edu­carea copiilor în spiritul asu­mării propriilor neajunsuri, a obligațiilor față de ceilalți și al supunerii la deciziile luate de alții, libertatea e înțeleasă drept capacitatea de a urma cât mai fidel deciziile con­du­că­torului grupului social din care facem parte (fa­milie, vecini, șef de partid sau de firmă etc.).

Când factori de decizie occidentali vin aici – FMI, UE sau directori de corporații –, ei se aș­teaptă ca, odată ce dau oamenilor libertate în sensul în care ei au primit-o și o înțeleg, să apară consecințe așa cum apar în sistemul lor de aplicare. Și nu apar. Un pic debusolați, oc­ci­dentalii încep apoi să ne explice motivele și beneficiile libertății. Iar noi, nu și nu. Ziceți-ne ce vreți să facem și facem. Sau nu. Că cine sunteți voi să ne spuneți nouă ce să facem?

Lor le scapă că două dintre miturile fon­da­toare ale poporului român sunt Miorița și Meș­terul Manole. În ambele, în fața unor situații care comportă libertatea de a acționa, per­so­najele aleg să n-o facă. Aleg „libertatea“ de a se supune voinței celorlalți sau destinului im­placabil, pentru amatorii de interpretări de­finitive.

Toți copiii noștri învață că asta e ceva bun și sunt forțați să producă interminabile co­men­tarii și interpretări despre cum și de ce cio­banul, meșterul și Ana fac exact ce ar trebui să facă, în virtutea unei înțelegeri profunde și superioare a relativismului vieții și morții pe pământ.

Cu riscul de a-i supăra tare pe descendenții di­recți ai dacilor și tracilor, suntem complet în bălării cu filosofia asta de viață. Ea poate că dădea roade când veneau peste noi în fie­care weekend turcii, tătarii, hunii sau extra­tereștrii. Poate că asta era cea mai bună cale de supraviețuire: „bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război“. Azi, însă, când peste noi dau numai oportunitățile, le pierdem sis­tematic pentru că înțelegem libertatea într-un fel care nu ne ajută.

La aceeași conferință, cineva menționa difi­cultățile de care se lovesc liderii români care încearcă să aplice principiile inteligenței emo­ționale și care, pentru că devin oameni mai buni cu cei din jur, sunt luați de proști de că­tre subordonați. Când cineva își asumă liber­tatea de a fi mai bun, altcineva și-o asumă pe aceea de a fi mai rău. Ca o șansă care nu trebuie ratată. Pentru că a rămas un spațiu gol al răului și el trebuie ocupat repede, până nu-l ia altcineva. Așa arată, în mare măsură, și spațiul public de la noi. O competiție pentru libertatea de a minți, de a manipula, de a mai pune o piedică.

Ca orice competiție, și asta creează per­for­manță. Una, însă, în care victoriile unora sunt foarte costisitoare pentru toți, inclusiv pentru câștigători. Când Antena 3 se plânge acum că „Un val de ură străbate societatea ro­mâ­nească“, nu face decât să culeagă ce a se­mă­nat. Și cum a semănat foarte bine, recolta e foarte mare. Ideea că dacă „educi“ oamenii să îi urască pe alții asta îi va face să te iu­bească pe tine a dat rezultate proaste ori de câ­te ori a fost aplicată în istorie. Dar avem în con­tinuare libertatea de a înțelege și de a ale­ge. //

TAGS:

Comentarii 3

R.A.Muresan - 10-06-2013

Cred ca ideea ca "doua dintre miturile fon­da­toare ale poporului roman sunt Miorita si Mes­terul Manole" e una aberanta. E a fost si e inoculata de catre profesorii slabi de literatura, mai precis de catre profesorii pentru care ideologia este mai importanta decit literatura. O opera artistica, literara sau muzicala nu este o intreprindere ideologica, de pilda una care sa-ti dea o imagine "despre lume si viata". Cu toate astea, arta este un act de cunoastere in adevaratul inteles al cuvintului. Si fiindca vorbim aici despre libertate, ceea ce ma frapeaza adesea este chiar libertatea pe care unii si-o iau de a critica arta din perspectiva ideologica: marile religii sint in regula, ca si multe dintre marile aberatii politice, ei bine, arta este cea care nu mai corespunde din punct de vedere ideologic. Despre libertate au gindit, vorbit si scris generatii de ginditori. Oare asta sa insemne ca nu mai avem voie sa pronuntam sau sa scriem cuvintul cu pricina? Fireste ca nu. Insa azi, pentru a dovedi ca intelegem macar sensurile primare pe care le are termenul acesta atit de generos ar trebui, cred, sa-l definim prin negatie, adica mai degraba prin detasarea a ceea ce nu tine de libertate: nu esti liber sa critici orice, din orice perspectiva fiindca asta se cheama nihilsm, libertate nu insemna ca trebuie sa purcezi degraba la revolutie, fiindca revolutia inseamna mai mereu anarhie, dupa cum trecutul nu e libertatea de a uita orice sau de a desfiinta orice, fiindca atunci n-am mai invata niciodata nimic. Libertatea tine mai degraba de o cultura a autoconstringerii, nu-i de mirare ca democratia e inteleasa inca si azi in fel si chip.

Răspunde

avasario - 10-02-2013

Da, sunt de acord cu cele spuse in articol. Multe tin inca de atasamentele noastre atavice.

Răspunde

Felix - 10-01-2013

Domnu Alexandru, de miult nu am vazut o interpretare mai obtuza, mai "oengista" in sensul cel mai rau al cuvantului, mai superficiala a Mesterului Manole. Am aceiasi uimire ca atunci cand a aparut Evanghelistii doamnei Mungiu: "Asta e dreapta romaneasca? Pai in comparatie stanga lui Mitrea & Ioan Rus devine aproape respirabila." Norocul dreptei dumneavoastra ca exista Ponta si Antonescu.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22