De același autor
Spațiul public de la noi arată ca o competiție pentru libertatea de a minți, de a manipula, de a mai pune o piedică.
La finalul recentei conferințe de la București despre inteligență emoțională, l-am întrebat pe Daniel Goleman, principalul promotor al subiectului la nivel mondial, dacă și ce diferențe de interpretare a conceptului a observat în diferite culturi ale lumii. Mi-a răspuns cu un exemplu din China, loc în care semnul grafic care reprezintă inteligența emoțională e un cuțit cu vârful în jos, înfipt într-o inimă. Chinezii înțeleg prin inteligență emoțională abilitatea de a-ți suprima emoțiile. Cam fix pe dos decât înțelege propovăduitorul sintagmei și nenumărații săi discipoli.
Nu cred că trebuie să ajungem până în China pentru a ne lovi de diferențe semnificative de înțelegere a conceptelor de bază cu care operăm în Europa, diferențe care plasează Estul și Vestul continentului mai departe decât ne place să credem. Libertatea e unul dintre locurile frecvente de confuzie și coliziune culturală.
În culturile occidentale, individualiste, în care se practică educarea copiilor în spiritul asumării propriilor calități, limite, aspirații și decizii, libertatea e înțeleasă ca o urmare a lor. Oamenii sunt încurajați să-și asume libertatea și să facă cu ea ceva benefic în primul rând pentru ei și apoi pentru cei din jur.
În culturile estice, colectiviste, în care se practică educarea copiilor în spiritul asumării propriilor neajunsuri, a obligațiilor față de ceilalți și al supunerii la deciziile luate de alții, libertatea e înțeleasă drept capacitatea de a urma cât mai fidel deciziile conducătorului grupului social din care facem parte (familie, vecini, șef de partid sau de firmă etc.).
Când factori de decizie occidentali vin aici – FMI, UE sau directori de corporații –, ei se așteaptă ca, odată ce dau oamenilor libertate în sensul în care ei au primit-o și o înțeleg, să apară consecințe așa cum apar în sistemul lor de aplicare. Și nu apar. Un pic debusolați, occidentalii încep apoi să ne explice motivele și beneficiile libertății. Iar noi, nu și nu. Ziceți-ne ce vreți să facem și facem. Sau nu. Că cine sunteți voi să ne spuneți nouă ce să facem?
Lor le scapă că două dintre miturile fondatoare ale poporului român sunt Miorița și Meșterul Manole. În ambele, în fața unor situații care comportă libertatea de a acționa, personajele aleg să n-o facă. Aleg „libertatea“ de a se supune voinței celorlalți sau destinului implacabil, pentru amatorii de interpretări definitive.
Toți copiii noștri învață că asta e ceva bun și sunt forțați să producă interminabile comentarii și interpretări despre cum și de ce ciobanul, meșterul și Ana fac exact ce ar trebui să facă, în virtutea unei înțelegeri profunde și superioare a relativismului vieții și morții pe pământ.
Cu riscul de a-i supăra tare pe descendenții direcți ai dacilor și tracilor, suntem complet în bălării cu filosofia asta de viață. Ea poate că dădea roade când veneau peste noi în fiecare weekend turcii, tătarii, hunii sau extratereștrii. Poate că asta era cea mai bună cale de supraviețuire: „bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război“. Azi, însă, când peste noi dau numai oportunitățile, le pierdem sistematic pentru că înțelegem libertatea într-un fel care nu ne ajută.
La aceeași conferință, cineva menționa dificultățile de care se lovesc liderii români care încearcă să aplice principiile inteligenței emoționale și care, pentru că devin oameni mai buni cu cei din jur, sunt luați de proști de către subordonați. Când cineva își asumă libertatea de a fi mai bun, altcineva și-o asumă pe aceea de a fi mai rău. Ca o șansă care nu trebuie ratată. Pentru că a rămas un spațiu gol al răului și el trebuie ocupat repede, până nu-l ia altcineva. Așa arată, în mare măsură, și spațiul public de la noi. O competiție pentru libertatea de a minți, de a manipula, de a mai pune o piedică.
Ca orice competiție, și asta creează performanță. Una, însă, în care victoriile unora sunt foarte costisitoare pentru toți, inclusiv pentru câștigători. Când Antena 3 se plânge acum că „Un val de ură străbate societatea românească“, nu face decât să culeagă ce a semănat. Și cum a semănat foarte bine, recolta e foarte mare. Ideea că dacă „educi“ oamenii să îi urască pe alții asta îi va face să te iubească pe tine a dat rezultate proaste ori de câte ori a fost aplicată în istorie. Dar avem în continuare libertatea de a înțelege și de a alege. //
Comentarii 3
R.A.Muresan - 10-06-2013
Cred ca ideea ca "doua dintre miturile fonÂdaÂtoare ale poporului roman sunt Miorita si MesÂterul Manole" e una aberanta. E a fost si e inoculata de catre profesorii slabi de literatura, mai precis de catre profesorii pentru care ideologia este mai importanta decit literatura. O opera artistica, literara sau muzicala nu este o intreprindere ideologica, de pilda una care sa-ti dea o imagine "despre lume si viata". Cu toate astea, arta este un act de cunoastere in adevaratul inteles al cuvintului. Si fiindca vorbim aici despre libertate, ceea ce ma frapeaza adesea este chiar libertatea pe care unii si-o iau de a critica arta din perspectiva ideologica: marile religii sint in regula, ca si multe dintre marile aberatii politice, ei bine, arta este cea care nu mai corespunde din punct de vedere ideologic. Despre libertate au gindit, vorbit si scris generatii de ginditori. Oare asta sa insemne ca nu mai avem voie sa pronuntam sau sa scriem cuvintul cu pricina? Fireste ca nu. Insa azi, pentru a dovedi ca intelegem macar sensurile primare pe care le are termenul acesta atit de generos ar trebui, cred, sa-l definim prin negatie, adica mai degraba prin detasarea a ceea ce nu tine de libertate: nu esti liber sa critici orice, din orice perspectiva fiindca asta se cheama nihilsm, libertate nu insemna ca trebuie sa purcezi degraba la revolutie, fiindca revolutia inseamna mai mereu anarhie, dupa cum trecutul nu e libertatea de a uita orice sau de a desfiinta orice, fiindca atunci n-am mai invata niciodata nimic. Libertatea tine mai degraba de o cultura a autoconstringerii, nu-i de mirare ca democratia e inteleasa inca si azi in fel si chip.
Răspundeavasario - 10-02-2013
Da, sunt de acord cu cele spuse in articol. Multe tin inca de atasamentele noastre atavice.
RăspundeFelix - 10-01-2013
Domnu Alexandru, de miult nu am vazut o interpretare mai obtuza, mai "oengista" in sensul cel mai rau al cuvantului, mai superficiala a Mesterului Manole. Am aceiasi uimire ca atunci cand a aparut Evanghelistii doamnei Mungiu: "Asta e dreapta romaneasca? Pai in comparatie stanga lui Mitrea & Ioan Rus devine aproape respirabila." Norocul dreptei dumneavoastra ca exista Ponta si Antonescu.
Răspunde