Amoc, terorism islamist și multiculturalism

Germania nu este victima unui val de atacuri teroriste islamiste sau nonislamiste. Este victima propriilor politici eșuate.

Cristian Campeanu 26.07.2016

De același autor

 

Autoritățile germane insistă că atacul de la München a fost generat de amoc, nu ins­pirat de ideologia Statului Islamic. Ceea ce este, probabil, adevărat și irelevant în ace­lași timp pentru securitatea europeană, dar relevant în­tr-o măsură pentru Ger­ma­nia. Ideea că un atac barbar împotriva civililor este ope­ra unui smintit singuratic a fost vehiculată o vreme și în legătură cu atacul de la Nisa, inclusiv la noi, până s-a dovedit că autorul avea complici și se hrănea cu pro­paganda ISIS. Ceea ce nu înseamnă că nu era în același timp un psihopat care și-a găsit un debușeu isla­mist. Această falsă dihotomie a fost in­ven­tată pentru a sublinia faptul că Răul nu poate fi identificat în întregime cu te­ro­rismul islamist și că există surse ale Răului în însăși inima Occidentului, hrănite de in­toleranță, politici sociale discriminatorii și alienante etc. Mai mult, Răul suprem tre­buia însă identificat de către gândirea po­litic-corectă în aroganța și rasismul ine­rent societății vestice, în trecutul colonial și ipocrizia liberală care ar alimenta și jus­tifica moral radicalizarea și violența imi­granților. Altfel spus, suntem pierduți ca societate liberă și suntem singuri vinovați pentru ceea ce ni se întâmplă, pentru că ne-am făcut-o cu mâna noastră. În opinia progresistă, singura cale de a repara cul­pele trecutului este penitența Vestului pen­tru toate ororile comise și recunoașterea de­plinei legitimități a culturilor mar­gi­na­li­zate, islamice, africane, asiatice etc. Mo­destie și penitență.

 

„Dovada“ ar fi la îndemână. Nu toți cri­mi­nalii sunt teroriști islamiști, iată, unii sunt doar cuprinși de amoc. În schimb, noi avem demonii noștri autentici precum Tim McVeigh, Anders Brei­vik și legiunile de co­pii ca­re își ucid la intervale ne­regulate colegii în școlile din America, dar câteodată și din Europa, din cauză că Occidentul construiește ar­me de distrugere în masă și este inerent agresor, așa cum ne-a arătat Michael Mo­ore. Răul e gri și cu­prin­de nuanțe, ni se spu­ne, și ar trebui să ne împăcăm cu ideea că barbaria isla­mistă este pedeapsa pentru păcatele noas­tre.

 

Adevărul e că Răul nu cuprinde nuanțe, ci distincții. Răul islamist este prezent și ma­nifest și trebuie confruntat ca atare, fără scuze istorice și morale care să-l facă, da­că nu acceptabil, măcar inteligibil. Nu e ni­mic de înțeles, de acceptat sau de in­terpretat în atacurile de la New York, Wa­shington, Madrid, Londra, Paris sau Nisa. E Răul în stare pură care trebuie înfruntat ca atare.

 

Cum Rău în stare pură este și furia cri­mi­nală a lui Breivik în Norvegia, numai că de altă natură. Cum a ajuns să creadă că salvează civilizația europeană ucigând zeci de tineri dintr-o tabără politică este com­plet de neînțeles, dar nu asupra lui Breivik vrem să ne oprim.

 

E tulburător cum un tânăr de 18 ani care ni se spune că este de origine iraniană, nu­mit Ali David Sonboly, a găsit o sursă de ins­pi­ra­ție într-un rasist alb precum An­ders Brei­vik. Cum a ajuns acest tânăr să se pro­cla­me german și să ucidă în clipa ur­mă­toare?

 

Atacul de la München s-a produs într-un cartier de imigranți, unde există sub­cu­l­turi dominante, iar subcultura dominantă în ghettourile germane este cea a isla­mis­mului sunit, așa cum este impus de turci și arabi, și este un mediu profund rasist și intolerant. Într-un astfel de mediu, o per­soană cu numele imposibil Ali David ve­nită din Iran nu avea nicio șansă. Din no­uă persoane ucise, cel puțin șapte au fost musulmani - trei turci, trei kosovari și un grec de religie islamică -, cei mai mulți ado­lescenți, ca și atacatorul. Ceea ce su­ge­rează, pe de o parte, că este vorba despre o răzbunare personală la nivel de ado­les­cenți, dar și de o răzbunare împotriva re­li­giei agresorilor care l-au supus abuzu­rilor.

 

Acest tânăr care a ajuns criminal în masă es­te copilul aflat într-o gravă criză de identitate al multiculturalismului german, nu doar un puști apucat de amoc, așa cum sună varianta oficială. Adevărul murdar al enclavelor multiculti germane este ascuns sub masca smintelii unui ins izolat. Pentru că adevărul este că aceste ghettouri, în­chise din punct de vedere cultural, do­mi­na­te de violență și criminalitate, sunt sur­se ale Răului care a cuprins Europa.

 

Mai e ceva legat de Germania ce nu spune nimeni. Germania este în aceste zile tea­trul unor acte de violență nemaiîntâlnite, de la Köln la copilul de 17 ani din Afga­nis­tan, din trenul de Würzburg, la atacul de la München, la sirianul care și-a ucis cu maceta iubita și la sirianul care s-a arun­cat în aer într-un restaurant din Ansbach pentru că nu a primit azil. Atacul de la München este diferit, în sensul că scoate la iveală o boală mai adâncă a societății ger­mane și europene, care, din teama de a nu fi acuzate ele însele de rasism, to­lerează forme de rasism brutale în inte­riorul subculturilor neasimilate. Celelalte reprezintă eșecul efortului de a asimila prea repede un grup prea mare de imi­granți și, totodată, consecința violentă a po­liticii porților deschise asumate de gu­vernul german și de cancelarul Angela Mer­kel anul trecut. Germania nu este vic­tima unui val de atacuri teroriste islamiste sau nonislamiste. Este victima propriilor politici eșuate.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22