De același autor
Atacurile americano-israeliene asupra unor ținte din Iran, omorârea liderului suprem Ali Khamenei și a altor zeci de oficiali de la vârful puterii au fost un succes care a scos în evidență cooperarea impecabilă dintre serviciile secrete americane și israeliene, dar au atras represalii masive din partea iranienilor asupra bazelor militare americane din Orientul Mijlociu și asupra Israelului. Au existat victime atât de partea americană, cât și de cea israeliană, semn că regimul de la Teheran nu se lasă înfrânt cu ușurință și ripostează așa cum poate. Nu se știe cât vor mai putea lansa drone și rachete balistice, dar este deja limpede că acest război nu este o plimbare prin parc, așa cum sperau Donald Trump și Benjamin Netanyahu.
Planul lui Trump post-război: răsturnarea regimului din interior
Dar să presupunem că, în perioada următoare, americanii vor reuși să distrugă lansatoarele de rachete și depozitele unde sunt ascunse rachetele balistice, iar riposta iraniană va fi anihilată. Ce va urma totuși după război?
Ceea ce pare înspăimântător este că administrația americană nu știe nici ea. Donald Trump a difuzat o înregistrare video în care îi îndeamnă pe iranieni să răstoarne regimul și îi îmbărbătează spunând că „momentul lor a sosit”, dar, în afară de speranța unei schimbări din interior, America nu are un plan post-război.
Scopul războiului este schimbarea de regim, lucru negat însă de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth. Spre deosebire de războiul din Irak din 2003, când americanii au trimis forțe terestre pentru a-l îndepărta pe Saddam Hussein, de data aceasta, Trump nu are nicio intenție să facă același lucru. Or, niciun regim nu a fost schimbat până acum numai cu lovituri aeriene. Oricâți lideri ar ucide americanii, și israelienii se vor găsi oportuniști dispuși să preia puterea și să ducă mai departe revoluția islamică, adică amestecul de teocrație, corupție și forțe de represiune care caracterizează regimul ayatollahilor.
Regimul rezistă. Khamenei i-a asigurat continuitatea
Pe de altă parte, Khamenei a avut grijă să aleagă lideri din eșaloanele inferioare pentru a lua locul celor care ar fi uciși, inclusiv în cazul în care el însuși ar fi omorât, astfel încât vidul de putere practic să nu existe. Deja a fost numită o structură de conducere interimară care va asigura gestionarea puterii până la alegerea de către Consiliul Experților a unui nou lider suprem. Și, cu toate că șeful Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a fost ucis, aceiași Gardieni s-au lăudat o zi mai târziu că au atacat bazele americane și chiar portavionul USS Abraham Lincoln.
De altfel, cel mai redutabil adversar al schimbării de regim este tocmai acest IRGC, care este un amestec securisto-teroristo-lucrativ, care va lupta cu ghearele și cu dinții să-și păstreze puterea și privilegiile economice, pentru că este cea mai mare corporație din Iran. Dacă IRGC nu va fi complet dezmembrat de către forțele americane (și e greu de crezut că americanii vor reuși acest lucru numai cu lovituri aeriene), atunci „brațul înarmat” al regimului va fi dispus să ucidă oricâți iranieni vor ieși în stradă, pentru a prezerva structurile actuale.
Dacă din interiorul regimului nu va exista un colaps care să facă posibilă o răsturnare a acestuia, este greu de crezut că o revoluție anti-islamistă va reuși. Iranienii au tot ieșit în stradă în ultimele decenii, dar au fost striviți de puterea represivă a ayatollahilor. Trump a promis că de data aceasta vor avea ajutorul pe care nu l-au avut până acum, dar dacă Statele Unite și Israelul nu distrug în fiecare zi câte un nou eșalon al puterii de la Teheran până nu va mai rămâne nimic, ajutorul nu va fi suficient.
Orientul Mijlociu poate lua foc, războiul ajunge în Europa
Ceea ce se poate însă întâmpla foarte ușor este ca întregul Orient Mijlociu să se aprindă. Atacurile iraniene asupra a ceea ce par să fie baze americane au ajuns să lovească civili în clădiri de locuințe, aeroporturi sau hoteluri în majoritatea țărilor din Golf. Arabia Saudită a interzis Statelor Unite și Israelului să survoleze spațiul său aerian pentru a ataca Iranul, dar, după ce Iranul a atacat baza de lângă aeroportul din Riad și o rafinărie importantă, s-a răzgândit și a amenințat Iranul. Celelalte state din regiune, inclusiv Kuweitul și Emiratele Arabe Unite, precum și Qatarul, au declarat că își rezervă dreptul de a se apăra.
Iranul pare convins că acum, când regimul este amenințat, nu mai contează dacă își provoacă vecinii arabi, dar aceștia pot suporta atacuri numai până la o limită. Aceeași Arabie Saudită s-a declarat dispusă să acorde „tot sprijinul necesar” statelor frățești care au fost afectate. Ceea ce înseamnă că, la un moment dat, statele din Golf pot decide că le-a ajuns și să declanșeze propriile atacuri împotriva Iranului. Ceea ce ar însemna explozia Orientului Mijlociu.
Un război sunnito-șiit între țările din Golf și Iran este scenariul cel mai înfricoșător din regiune. Arabia Saudită nu își poate permite să piardă un astfel de război, dar un război împotriva unei națiuni de peste 90 de milioane de locuitori nu poate fi câștigat ușor. Iranul dovedește în aceste zile că are resurse militare și, dacă un război general va fi declanșat, nu se știe cine va ieși câștigător. Bineînțeles, americanii nu vor permite o victorie iraniană, dar asta înseamnă o prelungire a războiului dincolo de ceea ce a anticipat Trump. Haosul total în Orientul Mijlociu încă este o posibilitate reală.
Mai mult, războiul a ajuns în Europa după ce două drone iraniene au lovit baza militară britanică din Cipru, precum și un aeroport cu destinație civilă. În replică, guvernul britanic a decis să permită americanilor să acționeze împotriva Iranului de la bazele sale militare.
În sfârșit, să presupunem că regimul ayatollahilor va cădea. Nu există în acest moment lideri ai opoziției care să preia puterea în mod legitim. Există mai mulți opozanți în închisori și încă și mai mulți în exil, dar este improbabil ca cineva venit din afară să fie acceptat de poporul iranian. Fiul fostului șah, Reza Pahlavi, are adepți, dar prea puțini ca să fie repus pe tron. Mai degrabă, opinia majorității îi este ostilă. În aceste condiții, este probabil să izbucnească conflicte pentru putere în care un rol major îl va juca ceea ce va fi rămas din IRGC. Astfel, minoritățile – kurzii, azerii, balucii, în cea mai mare parte sunniți – vor pretinde dreptul la autodeterminare. Un război civil de tipul celui din Libia nu este exclus. Pentru o țară atât de mare cum este Iranul, haosul ar fi un dezastru de proporții biblice. Dacă devine neguvernabil, în condițiile în care economia țării este deja la pământ, Iranul va deveni o sursă majoră de refugiați care vor încerca să-și găsească norocul în Occident. O criză a refugiaților iranieni ar depăși cu mult criza refugiaților sirieni, care a produs atâtea tensiuni în Europa, pentru că iranienii vor fugi cu milioanele.
Cine se bucură și cine nu de creșterea prețului petrolului
La momentul scrierii acestui articol, bombardiere americane B-2 se îndreptau către Iran pentru a distruge depozitele de rachete balistice, dar dacă nu vor reuși să „oblitereze” capacitățile iraniene, atunci navele încărcate cu petrol din Golf vor fi în pericol. Trump a anunțat distrugerea unor nave iraniene și a promis distrugerea mai multora, ceea ce ar putea însemna că pretenția iraniană că ar fi închis Strâmtoarea Ormuz este vorbă goală, dar dacă iranienii păstrează suficiente rachete cât să atace navele care traversează Golful Persic, atunci puține dintre acestea vor risca să o facă. Agențiile de asigurări nu vor permite decât la costuri prohibitive ca navele să traverseze Golful. Or, țări precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar (gaze), Bahrein și Kuweit depind în mod existențial de exportul prin Strâmtoarea Ormuz. Orice tentativă iraniană de a distruge acest trafic va duce la o creștere masivă a prețului petrolului pe piețele internaționale.
Poate pentru America nu va fi o problemă, pentru că poate să își asigure în mare parte necesarul de petrol și gaze din producție internă, dar pentru Europa va fi. Rusia va fi însă fericită pentru că o creștere a prețului petrolului este cea mai bună veste pentru Moscova, iar China se bazează pe petrolul iranian care ar „trece” fără probleme. Oricum, o perturbare a prețului petrolului este inevitabilă.
În Venezuela, americanii au lăsat regimul la locul lui după arestarea lui Maduro, dar Iranul nu este Venezuela. Nu poți lăsa regimul ayatollahilor neschimbat pentru că nu se va schimba nimic în materie de proliferare nucleară și construcție de rachete balistice, principalele motive ale declanșării acestui război. Nu vreau să spun că acest război este inutil, dar dacă americanii nu vin rapid cu un plan post-război pentru Iran, va exista multă suferință și mult haos în această țară.
