De același autor
Potrivit unui comunicat al Armatei de Uscat a Statelor Unite, decizia de a nu mai continua rotația trupelor americane din Brigada a 2-a a Diviziei de infanterie 101 Aeropurtate în România face parte din planul Pentagonului de a „restabili echilibrul desfășurării forțelor americane în țară și în străinătate”. Pe scurt, membrii Brigăzii a 2-a din România se întorc la sfârșitul actualei rotații la baza lor din Kentucky și nu vor mai fi înlocuiți. După retragerea din România, ar urma să fie repatriați militarii americani din Ungaria, Slovacia și Bulgaria, în total circa 3.000 de soldați. Decizia finală pare să fi aparținut secretarului Apărării, Pete Hegseth, dar diverse surse nu exclud implicarea subsecretarului pentru politici de apărare Elbridge Colby, un personaj cunoscut pentru ostilitatea sa față de sprijinirea Ucrainei și pentru convingerea sa că efortul de apărare american ar trebui complet reorientat spre China și Taiwan, întrucât „resursele militare ale SUA sunt limitate”.
Ce e interesant în această decizie este dacă ea a fost luată cu știința lui Donald Trump sau nu. În vara acestui an, o decizie a Pentagonului de a nu mai livra muniții Ucrainei a fost urmărită până la Colby, care a hotărât de unul singur că Ucraina nu mai trebuie să primească muniții americane, fără să îl informeze pe președinte. Trump a revenit asupra deciziei și transporturile de muniții către Ucraina au fost reluate. Acest episod spune multe despre puterea pe care șeful Pentagonului și adjunctul său o au asupra politicii de apărare a SUA, o putere pe care nu simt nevoia să o împartă întotdeauna cu președintele. Nici de data aceasta, nu este clar dacă Trump a fost informat dinainte. Jurnaliștii l-au întrebat în avion despre retragerea din România, la care președintele american a răspuns că „ar putea să vorbească despre asta, dar nu este mare lucru”. Poate pentru SUA și pentru Administrația Trump, retragerea unui contingent din cele mai performante trupe de infanterie din armata americană de uscat dintr-o țară aflată la periferia Europei n-o fi „big deal”, dar pentru România este mai importantă decât au lăsat să se înțeleagă președintele Nicușor Dan și ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu. În opinia amândurora, situația strategică a României nu se va schimba, militarii americani urmând să fie înlocuiți cu forțe europene, iar desfășurarea de echipamente militare suplimentare ar compensa cumva retragerea trupelor americane.
Acum, cu tot respectul pentru oficialii români, dar declarațiile lor sunt praf în ochi. Bineînțeles, militarii europeni pot să îi înlocuiască pe cei americani, însă adevărul este că europenii nu sunt americani. Una este să ai forțe din Macedonia de Nord, Luxemburg și Portugalia pe teritoriul tău și cu totul altceva e să ai Divizia 101 aeropurtată. În ceea ce privește înlocuirea soldaților cu echipamente, iar nu funcționează, pentru că, oricât de performante ar fi acestea, au nevoie de militari instruiți care să le opereze. Întrebarea esențială este dacă după această retragere România este mai puțin sigură. Dacă e să ne luăm după oficialii români, răspunsul este nu, dar adevărul este că acest lucru nu este posibil. Atât la București, cât și la Bruxelles, la NATO, se vehiculează ideea că retragerea americană este dovada că nivelul de pregătire al forțelor europene a crescut și că acestea le pot înlocui cu succes pe cele americane.
Poate, dar pierderea este semnificativă, cu atât mai mult în cazul României, care are un parteneriat strategic cu Statele Unite. Dacă adăugăm că retragerea nu afectează Polonia și țările baltice, nu putem să nu conchidem că autoritățile române s-au mișcat prost sau, în orice caz, mai prost decât polonezii și balticii. Este drept că aceste țări au graniță directă cu Rusia sau Belarus și că pericolul unei invazii este mai mare în aceste state decât în România, dar o retragere de asemenea dimensiuni putea fi evitată. Decidenții de la Pentagon nu au avut mari rațiuni strategice pentru această mutare, ci mai degrabă o motivație ideologică, iar motivațiile ideologice pot fi contracarate. Ar fi fost necesar ca o persoană de la București să cunoască bine arhitectura de putere a Administrației Trump, ca să știe cu cine și ce să vorbească la Washington. A reduce relația cu SUA la întâlnirea dintre ministrul de Externe și Secretarul de Stat este complet insuficient. Nu vorbim de o relație personală Donald Trump-Nicușor Dan, pentru că nu există una și nici nu știm dacă va exista vreodată. Lui Trump îi place să își asume toate meritele pentru ceea ce se întâmplă sub administrația sa (când există merite) și să lase impresia că el controlează totul, ceea ce nu este așa. La Washington, deciziile sunt destul de descentralizate, pentru că Trump nu are nici puterea, nici capacitatea de a asimila atâta informație. De aceea, de exemplu, șefii Pentagonului își permit să ia decizii peste capul președintelui. Or, în acest caz, România ar fi trebuit să trimită la Pentagon propriii oameni instruiți în chestiuni strategice, generali care să explice de ce este necesar ca trupele americane să rămână în România, și oameni la Casa Albă care să facă lobby. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, așa că ne-am întors la statutul de țară de periferie, de importanță secundară.
