Covid 19: Unde au greșit autoritățile și ce se mai poate face?

Decizia de băga România în carantină totală e binevenită dar ea nu duce la controlul epidemiei dacă nu e însoțită de un număr masiv de teste. Altfel, nu facem decât să ascundem potențialii bolnavi în case.

Cristian Campeanu 24.03.2020

De același autor

Primul lucru care trebuie spus apăsat este că autoritățile române nu au avut niciodată controlul asupra răspândirii coronavirusului sau, dacă l-au avut, l-au pierdut foarte repede, odată cu revenirea în masă a românilor din străinătate. De aceea, un număr mare de oameni care ar fi putut fi infectați și care ar fi putut transmite virusul pur și simplu nu au fost testați. Proba este simplă. Avem în prezent transmitere comunitară în România, adică transmitere între persoane al căror „istoric” nu mai poate fi trasat. Oricine poate fi infectat și poate infecta pe oricine altcineva.

Cum s-a ajuns aici? Primul răspuns este că relativ puțini dintre cei care s-au întors din străinătate sau străinii care au venit în România au fost izolați și/sau plasați în carantină. În țară au intrat de la debutul crizei sute de mii de oameni, dr. Streinu Cercel avansa chiar cifra de un milion, iar până la deschiderea culoarului cu Ungaria în carantină și izolare se aflau doar aproximativ 20.000 de oameni. De abia zilele acestea cifra a ajuns la 70.000. Autoritățile au pierdut urma unui număr destul de mare de oameni, între 250.000 și 950.000, arată Europa Liberă, într-o perioadă scurtă de timp. Iar dacă, așa cum a relatat mass-media, izolarea sau carantina au fost departe de a fi etanșe, riscurile au crescut dincolo de posibilitatea controlului.

Cu toate aceste lacune în trasabilitatea cazurilor potențiale de infectare, autoritățile române au operat până ieri, luni, 23 martie, cu o definiție mult prea restrictivă a cazurilor suspecte. Astfel, nu erau testate decât persoanele care prezentau simptome (febră, tuse, dureri în gât, respirație scurtă) și care fie intraseseră în contact cu o persoană infectată, fie călătoriseră în străinătate. Consecințele aplicării acestei definiții prea strânse au fost multiple și, absolut toate, negative.

De exemplu, după cum arată Hotnews.ro, dintre primele șapte decese, șase nu se încadrau în „definiția de caz”, iar al șaptele a fost testat prea târziu. Dacă oamenii au început să moară de Covid 19 și, în același timp, nu se încadrau în definiția de caz, atunci trebuia să fie clar pentru toată lumea că definiția este greșită și lasă pe dinafară cazuri extrem de grave. Un alt exemplu este cel al femeii însărcinate de la clinica MedLife, confirmată pozitiv, dar căreia i s-a refuzat testul pentru că nu respecta definiția.

În al treilea rând, decizia a fost lăsată la latitudinea unor autorități administrative incapabile să se adapteze la situația de fapt. Lăsând la o parte faptul că, de multe ori, așa cum am putut vedea la Timișoara sau la Constanța, calitatea șefilor Direcțiilor de Sănătate Publică județene este execrabilă, a lăsa puterea de decizie la latitudinea unor birocrați inepți a fost cel puțin o eroare, dacă nu o crimă. Toate cazurile citate mai sus au fost refuzate de DSP sub motiv de „definiție de caz” în pofida solicitărilor insistente ale medicilor. Rezistența sistemului birocratic, incompetența și lipsa de asumare au agravat situația mai mult decât vor autoritățile să știm. Nu este în primul rând vina guvernului că un șef DSP numit politic cu ani în urmă este atât de prost pregătit și de lipsit de responsabilitate încât trimite oameni la moarte, dar guvernul trebuie să recunoască public aceste disfuncții administrative grave și să le corecteze. Trecerea lor sub tăcere nu face decât să le perpetueze.

Rezultatul acestor erori a fost că în aproape o lună nu s-au făcut decât 11.223 de teste, mult prea puține pentru a evalua amploarea epidemiei. De luni, de la schimbarea definiției, până marți au fost confirmate 186 de cazuri noi, cele mai multe înregistrate într-o singură zi. În plus, decizia privind testarea nu o mai ia DSP, ci se va face doar la recomandarea medicului.

Lărgirea definiției de caz și testarea numai la recomandarea medicului sunt un pas înainte, dar s-ar putea dovedi prea puțin, prea târziu. Autoritățile susțin că nu ne aflăm încă în faza de „transmitere intracomunitară susținută” ci doar în faza cazurilor de import plus cazuri de „transmitere locală restrânsă”. Aceasta este ceea ce se numește wishful thinking, faza în care autoritățile își iau dorințele drept realități cu scopul de a restrânge în continuare numărul de teste.

Din noua definiție a testării reiese limpede că o persoană care ARE simptome de Covid 19, dar care NU a călătorit în străinătate și nu se află în carantină sau izolare, NU este spitalizată și NU a avut contact cu un caz confirmat, NU se califică la testare. Dacă, de exemplu, pacienta de la MedLife nu ar fi trebuit să nască și nu s-ar fi dus la clinică, nu ar „cădea” nici sub noua definiție deși, potrivit propriilor declarații, a avut contacte cu persoană revenită din Spania despre care nu știm că a fost confirmată cu Covid 19. Mai simplu spus, dacă te întâlnești cu rudele sau prietenii reveniți din orice țară europeană care, dintr-un motiv sau altul nu se află în carantină sau izolare, și după aceea prezinți simptome nu vei fi testat chiar dacă te prezinți la spital. Așadar, „plasa” noii definiții are, în continuare ochiurile prea mari pentru a ține sub control răspândirea virusului și nu previne eficient declanșarea epidemiei.

Testarea în masă sau „soluția coreeană” pare să fie în prezent singura formă de a ține sub control epidemia. Organizația Mondială a Sănătății a recomandat încă de săptămâna trecută sporirea numărului de teste efectuate. „Nu poți lupta cu focul legat la ochi” a declarat directorul OMS. Țara cea mai avansată din acest punct de vedere este Coreea de Sud care, cu o medie de 20.000 de teste pe zi (redusă între timp la 10.000) a ajuns la 6100 de cazuri testate la un milion de locuitori. Este o cifră încă neatinsă de nici o altă țară din lume. Italia, care a efectuat până acum aproximativ 180.000 de teste, are o rată de 2930 la un milion de locuitori. Acolo unde a pus în aplicare un program pilot în cooperare cu Universitatea din Padova, într-un orășel de 3000 de locuitori din apropiere de Veneția în care toată lumea a fost testată, epidemia a fost eradicată în mai puțin de două săptămâni.

În Europa, Germania testa săptămâna trecută 12.000 de oameni pe zi, Marea Britanie, 4000 (dar premierul Boris Johnson a promis că va ajunge la 25.000), Franța 2.500 iar Polonia, 1500. Spania stătea prost cu numai 30.000 de persoane testate în total și cu o lipsă de resurse critică. Prin comparație, cele puțin peste 11.000 de teste făcute în România într-o lună sunt total insuficiente.

În ritmul actual al creșterii numărului de îmbolnăviri „definiția de caz” va trebui schimbată din nou foarte curând. Izolarea, rămânerea în casă și restrângerea la maxim a circulației sunt măsuri binevenite, dar ele nu pot duce la controlul epidemiei dacă nu sunt însoțite de un număr crescut masiv de teste. Altfel, nu facem decât să ascundem potențialii bolnavi în case. Un test de Covid 19 costă între 25 și 55 de euro în funcție de țară. Este costisitor, dar nu atât de costisitor cât ar fi prelungirea crizei de sănătate publică.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22