Mai are România Unită un viitor?

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că viitorul proiect naţional al României este reîntregirea şi unirea cu Basarabia. Fără a respinge acest deziderat, ar trebui, poate, să ne întrebăm acum, în preajma Zilei Naţionale, de ce nu au funcţionat lucrurile data trecută când s-a realizat Marea Unire? Ceva a mers foarte prost atunci şi toate semnele sunt că suntem pe cale să repetăm aceleaşi greşeli.

Anul trecut, de Ziua Naţională, atrăgeam atenţia că politica Bucureştiului riscă să alieneze Transilvania, perla coroanei „proiectului naţional” românesc, prin politici meschine şi lipsite de viziune. Argumentam atunci că din raţiuni istorice şi economice, Ardealul se dezvoltă în ritm mai accelerat decât restul ţării şi că se integrează mai rapid decât celelalte provincii istorice în Occident, ceea ce pe termen mediu sau lung ar putea duce la tendinţe centrifuge prin definirea unui „proiect naţional” propriu. Lucrurile au mers, din păcate, încă şi mai rău în anul care a trecut şi în pofida apelului făcut de preşedinte în luna martie la un „pact naţional pentru drumul spre Vest”, politica Bucureştiului a devenit din ce în ce mai orientală, feudalizată, coruptă şi, mai nou, „mandarinizată”.

Episodul scoaterii steagului Uniunii Europene din Parlamentul României şi al înlocuirii sale cu drapelul chinez cu prilejul discursului premierului Li Keqiang are o semnificaţie mai profundă decât cea anecdotică. Clasa noastră politică a dat, în ultimul an, semne consistente că este stingherită de corsetul occidental. Haina Vestului nu îi mai încape. Europa îi stânjeneşte, îi încurcă în aspiraţiile lor, mai mult, îi irită. Uniunea Europeană se comportă precum „Înalta Poartă”, ne tratează ca pe o „colonie”, americanii imperialişti vor să ne ia ţara pe nimic cu gazele de şist şi cu scutul lor? Afară cu ei! Faceţi loc noului hegemon planetar. Atitudinea umil-servilă a premierului României faţă de omologul său chinez nu reprezintă doar o înţelegere inadecvată a protocolului diplomatic, ci este expresia unei credinţe profunde a lui Ponta şi a clasei de mandarini români pe care o reprezintă. Ponta şi ceilalţi au văzut în Li întruchiparea visului lor că „modelul chinezesc”, în care o elită birocratică situată deasupra legii, ordonată ierarhic, care conduce statul pe baza unor planuri bine structurate şi calibrate, atât în administraţie cât şi în economie, reprezintă cel mai bun model de guvernare. Corupţia nu este decât un amănunt marginal în marea schemă a lucrurilor şi de aici, iritarea şi dispreţul faţă de cei care „umblă cu corupţia în gură”. Dacă privim cele mai importante decizii ale guvernului Ponta din acest an, descentralizarea şi creşterile de taxe şi impozite, ambele sunt făcute în aceeaşi logică. Consolidarea clasei de birocraţi de stat şi extinderea puterii lor pe seama cetăţeanului. În România ultimului an, individul a început să conteze din ce în ce mai puţin iar Statul din ce în ce mai mult şi acesta este cel mai bun semn că valorile liberale occidentale sunt abandonate în favoarea unei forme de tiranie de tip oriental.

În pofida votului masiv de anul trecut în favoarea actualei coaliţii, această agresiune necontenită asupra individului, a avutului, intimităţii şi, în esenţă, a libertăţii sale dovedeşte că statul român rămâne slab. Şi este slab pentru că în loc să caute soluţii occidentale în zona bunei guvernări, a competenţei, meritului, transparenţei, a procedurilor şi statului de drept, liderii noştri recurg la autoritarism, bun plac, clientelism, corupţie şi proastă guvernare. Ţesătura care ţine România unită este din ce în ce mai slabă şi, dacă n-ar fi ţinută de apartenenţa la Uniunea Europeană, de fondurile europene şi de Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care asigură o administrare cât de cât corectă a dreptăţii în ţară, societatea românească ar fi în pericol de destrămare.

Preşedintele Băsescu vorbeşte acum despre Unire ca despre viitorul mare proiect naţional. Dar am mai făcut o dată Marea Unire şi am pierdut-o. Şi nu am pierdut-o pentru că, vai „omul e supt vremi” şi că ne aflăm „la răscrucea marilor imperii” şi toate celelalte poncife naţionaliste. Am pierdut-o pentru că nu am avut un stat suficient de puternic să o apere. Nu am avut o democraţie consolidată, o economie capitalistă modernă, o infrastructură solidă şi o guvernare competentă care să susţină o capacitate de descurajare semnificativă, deşi aveam toate premisele. România a fost destrămată pentru că a avut un stat slab, corupt şi incompetent. Nu pentru că ruşii şi nemţii au vrut să o destrame, ci pentru că au putut. Degeaba facem Unirea o dată şi încă o dată şi încă o dată dacă nu ne îngrijim, ca înainte de a o face să avem o ţară funcţională, cu instituţii puternice, bine condusă prin politici puse în slujba cetăţeanului. Aşa că înainte de a ne gândi la unire, acesta ar trebui să fie proiectul nostru naţional. Armonizarea cu Occidentul prin stat de drept, democraţie şi bună guvernare, economie dinamică şi infrastructură solidă.

Cititi mai multe despre Mai are România Unită un viitor? in romanialibera.ro.