De același autor
Australia are aceeasi populatie ca Romania, dar o suprafata de 34 de ori mai mare. O stim mai ales ca gradina zoologica naturala, cu specii unice, dar australienii atrag atentia lumii de vreo zece zile printr-un mini-razboi etnic. A început pe o plaja din New South Wales, dar armistitiul înca nu s-a semnat. La fel ca în Franta, în centrul tulburarilor se afla minoritatea araba. Alta asemanare - nici un mort. Exista si o deosebire - politia a primit imediat atributii drastice.
Planse de surf si SMS
Evenimentele de care ne ocupam se desfasoara în suburbiile stralucitorului Sydney, metropola cu peste 4 milioane de locuitori. Teatrul de razboi - plaja Cronulla din sudul orasului, teritoriul “sacru” al grupurilor de surferi. Ei si prietenii lor din marele oras sunt actorii unei tabere, ceilalti sunt tinerii de origine araba care traiesc în partea de vest. Unde nu au acces la plaja. Ceea ce constituie o sursa majora de tensiuni, caci, datorita latitudinii, plaja australiana este birou, teren de joaca, stadion si catedrala. Un mod de viata. O religie. Duminica, 4 decembrie, un grup de australieni de origine libaneza a descins pe plaja si a încins o miuta. Trei salvamari le-au atras atentia sa înceteze, pentru ca degajarile lor îi deranjeaza pe cei din jur. Procesul-verbal redactat ulterior de politie consemneaza ca a avut loc un schimb de replici nervoase, dupa care un grup de 12 libanezi a sarit la bataie. Evenimentul a prins rapid aripi în presa care nu prea avea subiecte de macinat si o adversitate mai veche s-a reaprins. In saptamâna care a urmat, pâna pe 10 decembrie, un SMS a circulat intens printre junii WASP (notiune americana, dar care se potriveste - albi, anglo-saxoni si protestanti). Acestia erau convocati, împreuna cu toti cunoscutii, pe plaja Cronulla, de unde sa-i goneasca pe “lebs” (libanezi) si “wogs” (musulmani). Posturile de radio “talk-back”, care se bazeaza în special pe discutii în direct cu ascultatorii, au popularizat ideea, vorbind chiar de nevoia ca întreaga comunitate sa îsi demonstreze forta. Politicienii au cerut cu jumatate de gura sa nu se sara calul, dar sâmbata plaja era suspect de goala, salvamarilor care n-aveau 18 ani li s-a dat liber, iar politia si-a instalat acolo câtiva observatori. Duminica, 11 decembrie, pe plaja se aflau cam 5.000 de tineri, unii cu tricouri inscriptionate: “Accesul musulmanilor interzis”, “Afara cu libanezii” sau “Fuck Allah, Save Cronulla”. Au cântat Waltzing Matilda, balada nationala, dupa care l-au luat în vizor pe un trecator libanezo-australian si au devastat hotelul unde se ascunsese. Atmosfera s-a încins si datorita unor activisti ai partidelor Australia First sau Liga Tinerilor Patrioti, a caror doctrina nationalista e cât se poate de rasista. Slogan: “We grew here, you flew here!” (Noi suntem de-aici, voi ati zburat aici!). De-a lungul zilei, stropita cu multa bere, au fost atacati toti trecatorii cu aparente arabe (inclusiv o grecoaica si un adolescent evreu), dar si politistii sau lucratorii de la ambulante. Bilantul serii - 16 arestati, peste 30 de raniti. Politia era depasita, în schimb, libanezii se organizasera. Au spart la rândul lor masini si vitrine, un barbat a fost înjunghiat, iar înfruntarea finala a avut loc în alte patru suburbii. Meci nul.
O lege pentru doi ani
Pe 12 decembrie, liderii politici si religiosi s-au grabit sa condamne incidentele si sa regrete rasismul care supravietuieste în “anumite” (nenumite) paturi ale societatii. Parlamentul statului New South Wales a fost chemat din vacanta de Craciun si a adoptat legi speciale de mentinere a ordinii - politia poate închide localurile care vând alcool, poate confisca masini si telefoane mobile, poate retine suspectii pentru 48 de ore. Dar SMS-urile tot mai agresive au continuat. Musulmanii au strâns rândurile, unii au înconjurat defensiv moscheea Lakemba, altii au înjunghiat zece albi si au devastat 12 suburbii despre care banuiau ca sunt la originea manifestatiei de duminica. Politia, care pâna atunci sustinuse ca nu suspecteaza motive de natura etnica, s-a trezit si a început sa faca cercetari.
În câteva locuinte din cartierul de vest (libanez) a descoperit 30 de cocktailuri Molotov si un adevarat arsenal de cutite, bâte de baseball si pistoale. În dimineata de 14 decembrie, biserica unitariana din oraselul Auburn a fost incendiata. Politia a organizat patrule. Chiar si asa, alte patru biserici au fost atacate. Vreo 50 de masini au cutreierat cartierele de sud ale Sydney-ului, lasând în urma cioburi de sticla, automobile distruse, mult fum. Dintr-o masina s-a tras asupra copiilor adunati la o serbare cu colinde de Craciun. Din fericire, nici o victima. Presa a consemnat zeci de declaratii ale rezidentilor din Cronulla care se plâng de musulmani. “Femeile lor fac baie îmbracate, iar sotii sau fratii lor încearca sa-i goneasca pe albi de pe plaja, ca sa nu le vada.
Ne înjura, ne ameninta, insulta femeile care poarta costume de baie, spunând despre ele ca sunt curve. Nu se mai poate!” Joi, 15 decembrie, alti insurgenti din ambele tabere au fost arestati pentru posesie de arme si alte delicte. SMS-urile au continuat. Australienii de origine araba promit sa declanseze duminica o revolta, punctul de adunare fiind celebra plaja Bondi Beach. “Noi suntem Australia de azi, nu cei care traiesc în anii ’50.” Evident, adversarii lor militeaza pentru aplicarea unei corectii drastice, tot duminica, împotriva musulmanilor. Sunt asteptati 25.000 de combatanti, între care gruparile de surferi, motociclisti sau de extrema-dreapta (White Pride). Câtiva fac apel la “tratative de pace” între comunitati. De urmarit. (Scriu aceste rânduri joi.)
White Australia
Australia se mândreste cu politica sa multiculturala. În vremurile noastre de corectitudine politica, o astfel de atitudine a devenit obligatorie. Numai ca multiculturalismul australian este de data recenta si lucrul se simte.
Daca am fi pedanti, am putea sa localizam originea tensiunilor etno-sociale în sec. XVIII, când Marea Britanie a populat colonia-continent cu detinuti (multi) si gardieni (putini). Sau în secolul urmator, când aborigenii au fost deprivati de pamânt printr-o lege abrogata de-abia în 1967. Dar mostenirea cea mai puternica a ingineriei etnice este politica de imigratie controlata, cunoscuta ca White Australia. Ea a fost adoptata de laburisti în 1880, la presiunea sindicatelor care se temeau de concurenta mainii ieftine de lucru (în special din China). Cu mici variatii, a fost urmata de toate guvernele, indiferent de culoare.
Premierul Edmund Barton declara: “Principiul egalitatii între oameni nu se refera la egalitatea dintre englezi si chinezi”. Timp de un secol s-a practicat doar admiterea imigrantilor de origine europeana. Caci de imigranti era totusi nevoie, tinând cont de densitatea scazuta a populatiei si de ambitiile economice ale Australiei. La presiunea americanilor, guvernele din Canberra anilor ’50 au început sa faca concesii, iar în 1978 a fost interzisa orice utilizare oficiala a criteriului rasial. Consecintele ramân. Majoritatea absoluta a populatiei actuale este de origine europeana (britanici, irlandezi, italieni, greci), iar minoritatea islamica numara doar 1,5% (cam 300.000 de persoane). Dintre acestia, cei de origine libaneza sunt cei mai saraci si cei mai nemultumiti. Iar afirmatia electorala a actualului premier, John Howard, ca “avem cam multi asiatici si musulmani în Australia”, nu le-a îndulcit soarta.
Dar lucrurile nu sunt chiar simple. Chiar guvernatoarea statului New South Wales este de origine libaneza si este casatorita cu Sir Nick Shehadie, libanez si el, o legenda a rugby-ului australian. Foarte multi libanezi sunt crestini, dar, cum spunea cineva, "extremistii stiu una si buna, pentru ei n-ar conta nici daca Regina ar fi libaneza!". Lucrurile sunt simple! În fine, mai e ceva. Resentimentele antiislamice s-au întetit dupa 11 septembrie 2001 si, mai ales, dupa atentatul din Bali din 2002, când au murit 88 de australieni. Sase dintre ei erau din Cronulla! Evenimentele de pe acea plaja, dar si cele care (poate) vor urma, demonstreaza ca utopia multiculturalismului nu si-a dat examenul de treapta.
