De același autor
Prezumtiva iesire din scena a lui Fidel Castro ridica sute de intrebari arzatoare despre viitorul insulei. Majoritatea comentatorilor par sa agreeze ideea ca iminentul transfer definitiv de putere va fi urmat de o perioada de insecuritate si anarhie. Motivul principal este atomizarea politica a Cubei. Dupa 47 de ani, in care partidele politice au fost reduse la omniprezentul Partid Comunist, mai au oare cubanezii instinctul libertatii? (Acela real, nu simulacrul propovaduit neincetat de Fidel si sustinut cu citate din José Martí, cel ce-a fortat in 1898 eliberarea insulei de sub suzeranitatea SUA.)
Eliberarea de utopie
Opiniile comentatorilor sunt mai degraba sceptice - disidenta cubaneza este compusa din cateva grupuri mici, infiltrate copios de agentii politiei secrete. Din aceleasi motive (la care s-a adaugat si puscaria), forta lor de penetrare a opiniei publice este minora. Nici obiectivele acestor grupari nu sunt deloc unitare - unii se gandesc la o lustratie generala, altii la un climat de reconciliere. Unii se pastreaza pe linia adversitatii castriste fata de America, altii o resping, iar o patura precauta accepta doar reprimirea exilatilor din Florida. Urmeaza variantele - cu retrocedarea bunurilor expropriate de revolutia lui Castro sau fara?
O jumatate de secol de discreditare a proprietatii private, de primat al totalitarismului, de stimulare a colectivismului a lasat sechele adanci. Miscarea civica a fost deturnata revolutionar catre diverse forme de munca "voluntara", batalioane de tineret sau regimente de propaganda dedicate cultului lui Fidel. Traditia opozitiei directe fata de regim este aproape nula. In mesaje recente, presedintele Bush si Condoleezza Rice au sustinut ideea ca locuitorii Cubei ar trebui sa ramana in tara si sa-si croiasca singuri, pe cai democratice, o societate libera si prospera. Numai ca unii s-ar putea sa nu mai aiba rabdare. In definitiv, conceptul de democratie a fost indelung discreditat, iar la doar cateva zeci de kilometri se afla coastele primitoare ale Floridei! Multe publicatii de frunte ale lumii au scris si ele in ultimele doua saptamani ca viitorul Cubei sta in mainile cetatenilor cubanezi. Este corect si frumos! Numai ca, arata anchetele si reportajele ziaristilor straini, poporul nu pare sa accepte usor ipoteza liberalizarii chirurgicale a economiei si societatii. 70% dintre cubanezi s-au nascut in epoca lui Castro, epoca statului interventionist. Sunt mandri, de exemplu, ca au lichidat analfabetismul sau ca au cel mai mare numar de doctori per capita (e drept, de la caderea URSS nu prea mai sunt medicamente).
Cum vor privi ei ideea succesului individual, care are pe revers realitatea stratificarii sociale? Dar conceptul responsabilitatilor personale? Pentru o astfel de turnura ar fi nevoie de un comunicator de calibrul lui Fidel (caci asta trebuie sa i-o recunoastem), insa, din vilele de protocol ale partidului, nu si-a croit inca drum pe strazile desfundate ale Havanei nici un lider acceptat, energic si modern. Numele cel mai invocat este cel al ministrului Carlos Lage Davila, initiatorul unei minore liberalizari, limitata insa la servicii turistice si alimentare. Dar, cum el insusi s-a dezis de ea, pentru ca a stimulat traficul de valuta si prostitutia, nu e clar daca ar fi capabil de indrazneli mai mari. Cu toate acestea, desi vagi si neorganizate, asteptarile sunt mari! Stralucirea Havanei prerevolutionare inca mai traieste in legendele locale, iar bruiajul radiourilor straine nu a astupat intru totul mirajul lumilor paralele. In special al Americii.
Eliberarea de exemple
Oricum, e greu de crezut ca actualul lider, sumbrul Raul Castro (cel mai vechi ministru al Apararii din lume!), cu toata faima sa de mana forte, va putea controla tranzitia cubaneza, indiferent cum va fi ea. Fratele prezidential are a se teme si de razbunarea urmasilor celor asasinati de plutoanele "revolutiei barbosilor". Exista fotografii care il arata conducand astfel de executii sumare! Este considerat autorul "disparitiilor" controlate ale revolutionarilor care nu impartaseau toate ideile fratilor Castro - generalii Cienfuegos si Ochoa, Huberto Matos si alte cateva sute. La o adica, de partea lui Raul Castro ar putea fi esaloanele superioare ale armatei, adica revolutionarii de odinioara (ramura docila) ajunsi generali si ofiterii superiori (educati la Moscova). Surse din armata sustin insa ca la nivelurile inferioare exista o stare cronica de nemultumire. Motive ar fi destule - militarii deplang lipsa de resurse, salariile infime, abuzurile aleatorii ale factorului politic. Nu e mai putin adevarat ca intreaga economie cubaneza a fost militarizata - ofiteri transferati sau in rezerva au ajuns in fruntea unitatilor industriale, agricole sau a statiunilor turistice. Modul in care se va comporta acest sistem militaro-ecuatorial va fi vital pentru noua Cuba. Cel mai plauzibil este ca, alaturi de politicienii mai versatili, acestia vor incerca sa-si mentina pozitiile si sa-si amplifice privilegiile, executand o tranzitie catre economia mafiota de stat. Suntem prea aproape de exemplele postdictatoriale similare ca sa mai intram in detalii!
Numai ca, spre deosebire de revolutiile europene din fostul lagar sovietic, realitatea geografica a Cubei are o particularitate interesanta. Este vecina cu cel mai puternic stat din lume. Fata de insula caraibiana, Washingtonul are regretul istoric ca a scapat-o candva din mana, speranta politica de a calma turbulentele stangiste zonale (alimentate acum si de Venezuela si Bolivia) si nevoia de a extinde sistemul de valori stipulat odinioara de Parintii Fondatori. America poate juca rolul misionarului bine motivat, cu un mai mare succes de imagine decat solitara sa cruciada antiterorista. In plus, are tot ce-i trebuie - sprijinul electoratului, bani si, mai ales, libertate, cuvant atat de putin cunoscut la Havana! Initierea cu masura a unui parteneriat cu SUA poate fi sansa Cubei de a se smulge rapid din cretacicul doctrinar. O sansa pe care altii n-au avut-o! Dar nici Cuba nu o are in totalitate! Medicul personal al lui Fidel Castro declara recent ca El Lider Maximo ar putea ajunge la 140 de ani!
