De același autor
Cel mai probabil, anul acesta Fidel Castro isi va sarbatori ziua de nastere (13 august) in spital. Si oarecum in afara puterii executive, pe care i-a cedat-o temporar fratelui sau, pentru prima oara in viata. Dar asta e doar o chestiune de scripte, pentru ca Fidel Castro Ruz are mai mult decat o serie de functii constitutionale. E principalul pilon al statului cubanez, cel mai de seama propagandist, precum si marele actionar, caci el detine pachetul majoritar de charisma. N-a fost singurul argument cu care a detinut puterea 47 de ani. Figura sa (s-o recunoastem) spectaculoasa, barba si uniforma militara, pasiunea pentru trabucuri si gesturi frapante l-a facut sa le para multora drept personajul picat din cartea cu utopii. Adevarul este ca si el, si Cuba "sa" au pasit cat se poate de predictibil pe cararile totalitarismului marxist.
Cuba isi gaseste tutorele
Prin quasi-revolutia esuata din 1953 impotriva lui Fulgencio Batista, Fidel a reusit sa obtina recordul pentru cea mai lunga pledoarie (peste 5 ore) si sa devina celebru. Dupa eliberare, avocatul Castro a luat-o de la capat, cu mai mult succes. Pe 8 ianuarie 1959, oamenii sai intrau in Havana in aplauzele naivilor si in admiratia strainilor - liberalul Castro promisese o revolutie "curata ca frunzele palmierului". In trei luni aveau sa aiba loc alegeri generale, proprietatea privata era protejata, libertatea presei garantata, iar relatiile cu SUA - cordiale. In realitate, primele alegeri generale au fost organizate (formal) de-abia in 1998 (cu un singur candidat pe buletin), proprietatea privata a fost rapid nationalizata, presa a intrat sub controlul partidului, iar relatiile cu Statele Unite - se stie. Initial, America il salutase pe noul erou, mai ales ca acesta promisese si starpirea coruptiei endemice in insula care devenise (si inca este) ascunzatoare feerica pentru excentrici, dar si mafioti ca Meyer Lansky ori Lucky Luciano. Fostul presedinte Truman spunea: "Castro e un om bun, vrea sa faca ce e mai bine. Sa-i intindem o mana". Regimul de la Havana a fost cel mai rapid recunoscut vreodata de Washington!
Dar, dupa cateva luni, lucrurile au inceput sa se vada altfel. Echipele lui Castro executasera sumar circa 18.000 de oponenti. La cucerirea orasului Santiago, Raul Castro i-a aliniat pe cei 700 de elevi ai scolii militare locale, i-a mitraliat si a incendiat cadavrele intr-o groapa comuna. In 1961 in inchisori se aflau 300.000 de detinuti, de zece ori mai multi decat in vremea "sangerosului" Batista. In fine, SUA au fost etichetate drept dusmanul omenirii si toate cele 5.900 de firme americane de pe insula (in valoare de circa 2 miliarde de dolari) au fost nationalizate fara despagubiri. Pe 3 ianuarie 1961, la final de mandat, presedintele Eisenhower a rupt relatiile diplomatice, spunand: "Exista o limita a rabdarii si ea a fost atinsa". Problema a ramas sa fie rezolvata de impetuosul Kennedy. Nu voi insista aici asupra incidentelor care vor marca predilectia acestuia pentru solutii grabite. Sunt prea cunoscute. Ajunge sa mentionez invazia amatoriceasca a Cubei (aprilie 1961) si instaurarea blocadei economice. Toate acestea au fost transformate de Castro in autentice victorii, care trebuiau sa demonstreze lumii vitalitatea revolutiei si abilitatile sale politice. Criza rachetelor din octombrie 1962, (rezolvata ferm de JFK) a dus la acutizarea Razboiului Rece (incidentul e cunoscut ca momentul in care Pamantul a fost cel mai aproape de razboiul nuclear) si la alinierea deschisa a lui Castro la politica lagarului comunist. Asta insemna sustinerea economica a regimului sau de catre Moscova, in contrapartida cu utilizarea Cubei in aventurile internationalist-socialiste din Angola, Mozambic, Zimbabwe, Guinea Bissau, Etiopia.
Cartele da, vize nu!
Pe plan economic, revolutia cubaneza a evoluat dupa bine-cunoscutul scenariu al confuziei oarbe dintre realitate si ideologie. Din pacate, insula nu era nici pe departe atat de inapoiata pe cat o prezentau propagandistii "reformei". Potrivit statisticilor din 1950 ale Organizatiei Internationale a Muncii, de la Geneva, salariul mediu al unui muncitor agricol cubanez era mai mare decat al Danemarcei sau Germaniei, agricultura nu era dominata de latifundiari (la o populatie de 6,2 milioane existau 160.000 de ferme, din care 11.000 de tutun) si doar 34% din populatie era rurala. Nivelul de viata era primul din America Latina si se situa la media Europei Occidentale. Dar, dupa confiscarea fermelor, agricultura a fost dirijata de consilierii sovietici din Ucraina, care au introdus modelul sovhozurilor. Rezistenta populatiei s-a transformat intr-un razboi de guerrilla care a durat pana in 1966. Pentru inabusirea ei, ministrul Apararii Raul Castro a folosit zeci de mii de soldati, sute de consilieri sovietici si, mai ales, echipamentele aduse de acestia - elicoptere, tancuri si aruncatoare de flacari. Experientele din industrie au mers dupa aceeasi linie, lucru deloc uimitor, atata timp cat la Ministerul Economiei si la conducerea Bancii Nationale s-a aflat un anume Che Guevara, care sustinea ca banii trebuie sa fie aboliti cu totul! Desi nu trecuse prin nici un razboi, guvernul lui Castro a introdus cartelele pentru hrana, valabile si azi.
In a doua jumatate a anilor ’60 conflictul cu Statele Unite intrase in blocaj. Partile nu cedau. In schimb, cubanezii au inceput sa plece din tara care in prima jumatate a secolului XX atragea o imigratie uimitoare! Raportat la populatie, pana in 1958 Cuba primise un procent mai mare de imigranti decat chiar SUA! In acelasi an, Ambasada Italiei procesa 12.000 de cereri de emigrare in Cuba. In 1992 insa, Cuba fusese parasita deja de 2 milioane de cubanezi. Sportivi, artisti, scriitori, dar mai ales oameni simpli care si-au riscat viata pe plute improvizate cu care voiau sa ajunga in Florida. Statistici (incomplete) sustin ca numarul celor inecati este de peste 83.000. Rata sinuciderilor din Cuba (24 la mie) este de doua ori mai mare ca media Americii Latine si de trei ori mai mare decat in perioada pre-Castro. Femeile din Cuba sunt cele mai predispuse la sinucidere din lume. Alti statisticieni au comparat ratiile alimentare asigurate de spanioli sclavilor din Cuba cu ratiile lui Castro - cele din urma sunt de 2,5 ori mai mici! Desi era construit fals, pe seama ajutoarelor "fratesti", statul cubanez ar fi putut asigura populatiei macar un trai decent, dar incapacitatea administrativa a cronicizat criza. Prabusirea sistemului comunist si, in special, a URSS au adus regimul in fata verdictului final. Pentru a compensa, Havana i-a cerut petrol lui Hugo Chavez, dar nu neglijeaza nici relatiile cu liderul iranian, Ahmadinedjad.
Revolutia refuzata la export
Cu ani in urma, in Anglia, am vazut un film cubanez despre viata intr-una din superbele vile ale Havanei. O vila candva superba, acum ruinata. Era locuita (la comun) de zeci de familii, ornamentele fusesera distruse, in crapaturile din pereti cresteau buruieni. Eroul, inginer agronom, iubea o (inca) tentanta si nazuroasa vaduva. Pentru a o convinge, in sfarsit, sa cedeze, inginerul ii aduce, cadou, cu infinite precautiuni, un kilogram de mere. Ea, cocheta, il refuza, dar inginerul insista disperat: "Ia-le te rog, sunt refuzate la export!". Cuvinte care, vai, imi sunau atat de cunoscut! N-am gasit pe nimeni acolo cu care sa ma amuz pseudo-nostalgic!
S-ar cuveni sa amintesc inca un detaliu ce face din Cuba un autentic membru al familiei comuniste, principiul ca "revolutia isi mananca copiii". Acuzatia de crime contrarevolutionare a fost folosita din plin, plutonul de executie n-a avut timp de odihna. Fidel nu si-a refuzat nimic in lupta pentru putere. S-a vorbit mult despre tentativele CIA de a-l asasina pe Castro. S-a vorbit insa putin despre masinatiile lui Castro: antrenarea in Cuba a peste 42.000 de "luptatori straini", trimiterea de teroristi calificati in Dominica, Haiti, Panama, Nicaragua sau complotul (organizat de diplomatii cubanezi la ONU) pentru aruncarea in aer a mai multor cladiri din Manhattan. Uite ca Ossama nu e chiar atat de original! Intrebat de asasinarea lui Kennedy, Markus Wolf, fostul sef al STASI (intermediarul dintre KGB si Cuba) a ricanat: "Intrebati-l pe Castro, nu pe mine!"
Desigur, vorbim de drama unui intreg popor, asa ca cifrele si incidentele nu lipsesc. Nu pot decat sa regret ca, simptomatic, ne amintim de Cuba doar cand apare ceva legat de prea-charismaticul sau lider. La ora cand scriu, se pare ca boala sa e mai grava decat parea. Cuba e pandita de un vid de putere. Vechea garda este epuizata, iar 70% din cubanezi n-au avut alt "Lider Maximo" decat Fidel. Am putea asista in curand la o noua tranzitie catre capitalism. Din pacate pentru cubanezi, noi n-avem ce sfaturi sa le dam! Poate americanii?
