Testând parametrii democrației. România în 2013

România se află la marginea Europei. Această simplă observație geografică este încărcată de semnificații. Teritoriile locuite de români au fost, de-a lungul istoriei, expuse asaltului unor forțe venite dinspre Est. Eseistul român Ion Vianu punea întrebarea: „ce va putea elibera țara noastră din această capcană a istoriei?“. Iar răspunsul său a fost: „în primul rând, respectul pentru marile valori europene, mai cu seamă pentru instituțiile democratice“.

De la căderea comunismului, imboldul pen­­tru reforme a venit, în România, mai de­grabă din afară decât din interior. FMI, Con­siliul Europei și UE au fost principalii catalizatori ai reformei, iar ne­cesitatea de a satisface ce­rințele acestor instituții pentru a realiza integrarea în așa-numitele „structuri euro-atlantice“ a stimulat și a călăuzit procesul de re­forme în România. Ală­tu­rându-se NATO și UE, Ro­mânia a trecut de la ne­si­guranță în privința poziției și viitorului ei în Europa la certitudine. Statutul de membră a NATO și UE a oferit stabilitate politică și eco­no­mică, o ancoră pentru reformele pe care România le-a demarat de la căderea re­gi­mului comunist. Acceptarea României ca membră a NATO, după decizia luată la Sum­mitul de la Praga, în noiembrie 2002, și aderarea la UE reprezintă cele mai im­portante succese din punct de vedere po­litic și economic înregistrate de această ța­ră. Totuși, recentele evenimente din Ro­mânia au ridicat un semn de întrebare în privința angajamentului multor politicieni români față de valorile culturale care că­lă­uzesc Europa. Prin „culturale“ înțeleg, în acest caz, spiritul democratic care carac­terizează Europa.

Despre România nu se poate spu­ne că, în privința NATO, nu a jucat un rol activ în pro­mo­va­rea valorilor și obiectivelor Ali­anței prin participarea la ope­ra­țiunile și misiunile acesteia. România a ofe­rit NATO cea mai mare țară din Europa de Sud-Est din punctul de vedere al te­ri­toriului și populației, o democrație destul de stabilă și o forță militară respectată, par­tener al trupelor aliate în timpul Răz­boiului din Golf (1990-1991), în special în timpul mandatului României ca președinte al Consiliului de Securitate al ONU. Țara a fost activă în ope­rațiunile de menținere a păcii în An­gola şi în Bosnia și a trimis 860 de soldați în Irak după invazia con­du­să de Statele Unite (2003). În Af­ga­nis­tan, Ro­mânia avea, în mai 2011, 1.800 de sol­dați combatanți și 60 de jandarmi trimiși să ajute la instruirea poliției afgane.

Ca un semn suplimentar al angajamentului său față de NATO, România a semnat un acord cu SUA la 13 septembrie 2011 pri­vind instalarea unui scut antirachetă la ba­za aeriană de la Deveselu, lângă Caracal, la aproximativ 150 de km la sud-vest de Bu­curești. Sistemul va asigura protecția ace­lor teritorii și populații aflate sub um­brela NATO în Europa și, de asemenea, va crește potențialul de apărare al SUA față de amenințarea crescândă reprezentată de proliferarea rachetelor balistice în Ori­en­tul Mijlociu.

Totuși, dacă principiile unei coeziuni po­li­tice, economice și politice trebuie res­pec­tate, sunt, de asemenea, esențiale valorile împărtășite, sincronizarea de com­por­ta­ment și acceptarea capitolelor acquis-ului comunitar al UE. România a realizat multe din acest punct de vedere, dar în unele pri­vințe reformele necesare pentru im­ple­mentarea acquis-ului, deși transpuse în le­ge, sunt deficitare în practică. UE nu es­te, totuși, o agenție de dezvoltare. Eu­ro­pe­nizarea înseamnă integrarea unor sisteme care funcționează. România este încă o țară mai de­gra­bă a rețelelor decât a struc­turilor.

Absența unei administrații efi­ciente împiedică serios ca­pacitatea României de a folosi fondurile europene ce îi sunt alocate. Corupția sistemică rămâne o pro­ble­mă majoră în funcționarea serviciilor publice și în jus­tiție. Judecătorii și magistrații sunt văzuți astăzi de cetățeni, într-o bună măsură, ca fiind legea în sine. Sondajele de opinie ara­tă în mod constant că populația privește profesiunea juridică drept una ins­titu­țio­nal coruptă; prin urmare, publicul are pu­țină încredere în sistemul de justiție.

Corupția este cea care reprezintă obsta­co­lul major în calea unei integrări complete a României în UE. Mulți politicieni nu fac distincția între buzunarul public și cel pri­vat. În al său Index al Percepției Corupției din 2012, Transparency International a cla­sat România pe locul 66 în lume, al treilea printre statele membre UE, după Bul­garia, plasată pe locul 75 mondial, și Grecia, locul 94. Comisia Europeană mo­nitorizează România pentru a se asigura că această țară își îndeplinește obligațiile de membru UE în câteva domenii im­por­tante. Când s-au alăturat UE, România și Bulgaria aveau încă de făcut progrese în privința reformei în justiție și corupției. UE a hotărât stabilirea unui Mecanism de Cooperare și Verificare (MCV) pentru a ajuta ambele țări să corecteze aceste de­fi­ciențe grave.

La 9 decembrie 2012, în România au avut loc alegeri parlamentare. Neașteptate au fost doar proporțiile victoriei Uniunii So­cial-Liberale. Cu aproximativ 60% din vo­turi, USL a zdrobit Alianța România Dreap­tă, care a obținut numai 17% din voturi și este masiv detestată pentru măsurile de austeritate luate în perioada guvernării. Întoarcerea la guvernare a lui Victor Ponta este privită cu atenție la Bruxelles și Wa­shington. USL a obținut majoritatea ab­so­lută atât în Camera Deputaților, cât și în Senat. În ciuda unei ierni severe în anu­mite zone ale țării, prezența la vot a fost de 41,7%, mai ridicată decât la alegerile parlamentare din 2008, cu o prezență de 39,20%, dar cu 15% mai mică decât la ale­gerile locale din iunie 2012. USL a obținut majoritatea absolută, cu 60,07% în Camera Deputaților și 58,61% în Senat, adică 122 de mandate de senatori și 273 de deputați. La mare distanță, ARD s-a clasat pe locul 2 cu numai 16,72% în Camera Deputaților și 16,52% în Senat, adică 24 de locuri în Senat și 56 în Cameră, pierzând cam ju­mă­tate din ce câștigaseră în 2008. ARD s-a dizolvat oficial după alegeri. PP-DD a ob­ținut 21 de locuri în Senat și 47 în Camera Deputaților, iar UDMR a obținut 9, res­pectiv 18 locuri, ele fiind singurele for­ma­țiuni politice, după USL și ARD, cu locuri în ambele Camere ale parlamentului. Câ­teva formațiuni ale minorităților etnice au primit un total de 18 locuri în Camera De­pu­taților.

Trebuie recunoscut faptul că po­liticile USL rezonează cu o parte semnificativă a electoratului, ca­re depinde covârșitor de stat pen­tru nevoile sale economice. Nu­mărul pensionarilor îl depășește pe cel al angajaților cu normă întreagă. Mulți ro­mâni care nu depind de stat au emigrat, iar mulți dintre cei suspicioși față de ori­ginile comuniste ale USL, tendințele auto­ritare ale acesteia și față de reputația sa în privința corupției s-au abținut, probabil, să voteze. Bine finanțata și experimentata mașinărie electorală a USL, cu masivul spri­jin media oferit de Dan Voiculescu, a direcționat resentimentele populației spre Traian Băsescu, prezentat drept arhitectul măsurilor de austeritate. USL a promis be­neficii mai mari pentru cei care depind de stat, promisiuni însoțite de mesaje fățiș na­ționaliste. Declarații tăioase au fost fă­cute de Ponta la adresa cancelarului ger­man Angela Merkel pentru criticile aces­teia în legătură cu violarea spiritului Cons­tituției, în graba de a-l suspenda pe Bă­ses­cu, și la adresa ambasadorului american Mark Gitenstein, pentru observațiile ne­voa­late privind comportamentul USL în tim­pul crizei constituționale. Ponta a spus în mod direct în noiembrie că, probabil, ar fi existat rezerve față de aderarea țării sale la UE dacă s-ar fi știut, înainte de 2007, cât de puțin va beneficia România de pe urma statutului de membru și cât de puternică va fi intervenția de la Bru­xelles.

Premierul Ponta are de-a face cu un șir de organisme internaționale și de state, pe ambele maluri ale Atlanticului, care pre­zintă o abordare sincronizată a pro­ble­me­lor democratice cu care se confruntă Ro­mânia. Sub o asemenea presiune, el a sem­nat un „acord de coabitare“ cu Traian Bă­sescu, în ianuarie 2013. Voci proeminente din USL, inclusiv cea a lui Crin Antonescu, posibilul candidat prezidențial al Uniunii în 2014, au indicat că o reorientare esen­țială de politică externă a României nu trebuie exclusă, dacă țara va fi dezamăgită în continuare de partenerii vestici. Pro­babil e tot mai dificil pentru Victor Ponta să mulțumească atât adepții liniei dure din USL, aflați în ascensiune, cât și par­tenerii internaționali care și-au pierdut răb­darea. Acordul cu Băsescu a fost inter­pretat drept un semn de îndepărtare de An­tonescu, acesta din urmă reorientându-se spre Est, în vreme ce tandemul Ponta-Bă­sescu râmâne fidel Vestului. Totuși, Pon­ta încă are de-a face cu Voiculescu, cel pe care s-a bazat în mare măsură campania electorală a USL în mass-media.

Un nou raport MCV privind justiția a fost lansat de Comisia Europeană la 30 ia­nuarie 2013, pentru a vedea în ce măsură au fost respectate cele 11 recomandări fă­cute de CE României în iulie 2012. Ra­portul a stabilit că au fost respectate Cons­tituția și deciziile Curții Constituționale, dar angajamentele privind independența justiției și parlamentarii cu probleme de in­compatibilitate sau penale nu au fost pu­se în practică în mod adecvat.

La sfârșitul lunii noiembrie 2012, UE a cri­ticat dur România pentru incapacitatea aces­teia de a accesa fondurile europene. Ro­mânia a accesat cu puțin peste 12% din cele 19,6 miliarde de euro destinate ei prin Fondurile Structurale și de Coeziune din bugetul UE 2007-2013.

Echipe ale FMI și ale Comisiei Europene au vizitat Bucureștiul pe 15-29 ianuarie 2013, pentru a purta discuții despre cea de-a şaptea evaluare a FMI și ultima a CE privind programul economic al României. Guvernul Ponta și FMI au stabilit că apro­barea evaluării finale a acordului pre­ventiv stand-by se va extinde cu trei luni, până la sfârșitul lui iunie. Dacă board-ul FMI nu aprobă programul în iunie, din cauza eșecului guvernului român de a în­deplini cerințele ce îi revin, înțelegerea se va prăbuși. Guvernul intenționează să ne­gocieze un nou acord când va expira cel de acum, dar dacă relațiile cu FMI se vor deteriora pe marginea actualei în­țelegeri, o nouă negociere se va dovedi di­ficilă.

România și Bulgaria au eșuat, încă o dată, în încercarea de a se alătura spațiului Schen­gen. Câteva state membre UE se opun clar extinderii, care ar permite ro­mânilor și bulgarilor deplasarea fără con­trol la frontieră în cea mai mare parte a UE. Dacă devin parte a Spațiului Schen­gen, România și Bulgaria vor ajunge state de frontieră ale acestuia, responsabile cu controlul unei părți a interfeței Schengen cu restul lumii. Pentru mulți români, ac­cesul la zona Schengen a fost văzut ca având o importanță egală cu primirea în UE, aceasta fiind explicația reacției extrem de stridente din România la aflarea veștii privind amânarea unei decizii, în ianuarie 2011. Principalele preocupări ale statelor vestice care s-au opus extinderii Schengen sunt: siguranța frontierelor externe ale UE; corupția din ambele țări, inclusiv cea de frontieră; sistemul judiciar.

Miniștrii de Justiție și de Interne din toate țările UE s-au întâlnit la 7 martie 2013 la Bruxelles pentru a discuta, printre altele, posibila aderare a României și Bulgariei la spațiul Schengen. Rezistența din partea unor țări din Vestul și Nordul Europei îm­piedicase anterior un vot în această pri­vință și, luându-se în calcul paralizia po­litică din Bulgaria și viitoarele alegeri din Germania, UE a amânat din nou luarea unei decizii.

Numai prin respectarea statului de drept România va putea fi acceptată ca partener egal în UE. În această privință, ne vin în minte cuvintele lui Edmund Burke privind „egalitatea limitării“: „Li­bertatea la care mă refer este cea so­cială. Este acea stare de lucruri în care libertatea este protejată prin egalitatea limitării. O stare de lucruri în care libertatea niciunui om, a niciunui grup de oameni, a niciunui număr de oameni nu poate găsi mijloacele pentru a încălca libertatea vreunei persoane sau a vre­unei categorii de persoane în societate. Acest fel de libertate este, cu adevărat, un alt nume al dreptății: consfințită prin legi înțelepte și protejată prin instituții bine clădite. Sunt convins că o astfel de libertate, încorporată în dreptate și într-un fel similară cu ea, nu poate să nu le fie dragă acelora care înțeleg ce este“.

Această „egalitate a limitării“, pe care o putem echivala cu limitarea exercițiului pu­terii, este premisa unei bune guvernări. Fără ea, relațiile USL cu UE se vor dovedi caustice.

(Fragmente din Prelegerea Anuală „Ion Raţiu“, susţinută pe 21 martie la Georgetown University.)

Traducere de MĂDĂLINA ŞCHIOPU