De același autor
Dupa 16 ani de la caderea dictaturii, cum apreciati ca evolueaza lucrurile in Romania?
Pentru a da un raspuns corect, trebuie cercetata evolutia poporului roman cat mai diferentiat, pe categorii si pe institutii.
O buna parte dintre romani au dobandit in comunism forme mentale care si azi mai actioneaza, ici-colo, ca niste frane. Lasand deoparte mentalitatea profund viciata a detinatorilor de putere, fosti comunisti, ma voi concentra asupra evolutiei mentale a corpului social format din cei fara putere. Ceea ce-i caracteriza dupa 1990 era lipsa de clarviziune politica, asteptarea ca totul sa le vina de-a gata, altii sa gandeasca in locul lor. Vedeti, distrugerea constiintei umane in general, a constiintei civice in mod special, este, si ea, una din marile crime ale comunismului. Pe aceasta masa de manevra s-a sprijinit regimul securisto-nomenclaturist al lui Ion Iliescu, tarand tara intr-o fundatura doar ca oligarhia sa-si pastreze privilegiile politice, economice si de impunitate.
Din fericire, categoria celor marunti n-a ramas la stadiul de masa de manevra. A inceput si ea sa judece, sa evalueze. Dovada sunt alegerile din 1996. Dupa o recidiva in 2000, aceasta categorie pare sa se fi trezit de-a binelea in 2004 si in continuare, desi o parte a presei scrise si vorbite incearca sa o devieze din drum. Invatand sa distinga intre demagogie si adevar, ea s-a alaturat tot mai numeroasa acelor segmente care incepeau sa reprezinte constiinta vie a natiunii. Fara sa ma lungesc prea mult, evolutii benefice asupra corpului social au avut asociatiile celor care au avut de suferit in regimul comunist (Asociatia 15 Noiembrie, Asociatia Fostilor Detinuti Politici); organizatii civice formate din intelectuali (Grupul pentru Dialog Social, Alianta Civica, Pro Democratia, Academia Civica, Fundatia Memoria, printre altele); institute academice de cercetare a istoriei recente; reviste (22, Dilema); emisiuni TV (Memorialul Durerii), pentru a cita doar cateva. Gasesc ca evolutia intelectualilor, a elitei intelectuale a fost spectaculoasa in acesti ani: de la faimoasa lozinca "noi nu facem politica..." la o implicare totala a multora dintre ei in treburile cetatii. Rezultatele se vad: cetatea se trezeste.
Din punct de vedere institutional, dupa ce regimul Iliescu a pus imense piedici evolutiei democratice a tarii (la inceput, integrare in gorbaciovism, mineriade; apoi, o politica externa duplicitara, reforme de fatada in interior, justitie subordonata politicului, instalarea coruptiei, risipa de fonduri si alte tare), regimul Constantinescu a promovat o politica externa credibila, reorientand ireversibil Romania spre comunitatea euroatlantica. De asemenea, a fost un inceput de reforme institutionale in interior. Din pacate, insuficient sustinute de guvernele fragile care s-au perindat, macinate de intrigi (de pilda, ministrul Basescu versus premierul Ciorbea) urzite parca din umbra de forte obscure. Cea mai eficienta guvernare din acea perioada a fost cea a premierului Mugur Isarescu. A venit al treilea mandat Iliescu, care a beneficiat din partea Occidentului de recunoasterea tardiva a progreselor facute de Romania in plan politic, militar, economic, ea fiind consecinta directa a guvernarii anterioare. In rest, stagnare, chiar regres din punct de vedere al reformelor institutionale, minciuna, duplicitate, coruptie. Dar toate acestea au fost sanctionate de electorat in 2004 si continua sa fie, avand in vedere ca PSD e intr-o scadere drastica in sondaje.
Regimul Basescu continua reformele democratice, abia incepute in 1996-2000, avand drept tinta majora intrarea Romaniei in UE, ceea ce nu implica automat si europenizarea ei. Aceasta nu depinde doar de institutii, ci in mare masura de fiecare cetatean in parte, de comportamentul sau. Din acest motiv, reforma invatamantului trebuie altfel gandita. Scopul invatamantului nu e doar de a instrui, ci si de a forma tineretul ca fiinte civilizate, moralmente responsabile fata de lumea in care traiesc. Soarta Romaniei depinde de noi toti, de felul cum alegem sa traim, de cata iubire de adevar, de dreptate, de bunatate vom sti sa aducem in lume.
Cel mai bun guvern de dupa 1990
Cum vi se pare ca lucreaza Alianta D.A.? Dar presedintele Basescu?
Alianta va ramane, cred, in picioare pana la sfarsitul mandatului, in ciuda divergentelor neplacute care apar din cand in cand, tulburand echilibrul politic. Din fericire, aceste disensiuni politice - neavenite - nu reusesc sa fisureze unitatea echipei guvernamentale. Executivul pare a fi mult mai bine consolidat si mai responsabil in tot ce intreprinde decat Alianta D.A. ca organism politic, nemaivorbind de defectiunile coalitiei, in ansamblul ei. Politicienii vizati nu se pot debarasa de maruntele, meschinele lor calcule politicianiste. Daca nu se trezesc, vor fi sanctionati de un electorat care a inceput sa vada.
In privinta presedintelui Traian Basescu, ar fi pacat sa-si demoleze singur propriile-i realizari (politica externa buna, cautare de resurse energetice alternative, medieri de succes), din cauza unor capricii personale, atacuri nejustificate la adresa premierului si a echipei sale. Atata timp cat o guvernare e functionala, nu e nevoie de-a cauta pretexte pentru a o discredita. Ea trebuie lasata sa-si duca misiunea la bun sfarsit. In opinia mea, Romania are in prezent cel mai bun guvern din 1990 incoace. Nu e perfect, dar Romania duce o mare lipsa de personalitati destoinice si devotate. Actuala guvernare, deloc usoara, face fata atat cerintelor de integrare in UE, cat si impovaratoarelor obstacole ce se ivesc: calamitati naturale la care se adauga cele sociale, dar si cele parlamentare, iar uneori, vai!, chiar si prezidentiale, asa cum aratam mai sus.
Condamnarea comunismului
Ce credeti ca l-a determinat pe presedintele Basescu sa intervina in favoarea CNSAS? Dar in favoarea unei comisii de condamnare a comunismului?
Pur si simplu si-a indeplinit functia de mediator, ceea ce presupune insa o deosebita pricepere pe care d-l Traian Basescu, incontestabil, o are. Totusi, asa cum sugeram intr-un numar precedent al revistei 22, d-l presedinte, direct sau indirect, mai si creeaza stari conflictuale, pentru ca apoi tot domnia sa sa intervina ca mediator spre a le aplana. In cazul de fata, PD, partidul de suflet al presedintelui si obedient lui, a incalcat (voit sau la comanda) protocolul convenit in Alianta: un singur candidat pentru sefia CNSAS, acceptat de ambele partide - Constantin Ticu Dumitrescu. Cum s-a ajuns la doi candidati? Cine a decis instalarea in fruntea CNSAS a d-lui Turianu n-as putea sa spun. Dar, daca ma intreb cui nu-i convenea prezenta d-lui Ticu Dumitrescu in aceasta functie, inclin sa cred ca faimosului director SRI si congenerilor sai, sustinuti, nu stiu de ce, cu inversunare de d-l presedinte Basescu. Daca combinatia pusa la cale nu a reusit se datoreaza in buna parte protestului unanim al angajatilor CNSAS, sustinuti de un grup de istorici, oameni de cultura, ziaristi. I-am vazut acolo, zi de zi, pe Ana Blandiana, Lucia Hossu-Longin, Romulus Rusan, Marius Oprea, Mircea Toma si altii pe care nu i-am putut identifica in imaginile televizate. E un exemplu care demonstreaza ca deciziile politice abuzive pot fi controlate si contracarate de societatea civila.
In ce priveste crearea unei comisii de condamnare a comunismului si a crimelor lui, rolul acestei condamnari globale oficiale, in fata parlamentului, ii revine tot sefului statului, nicidecum comisiei. Imi vine greu sa cred ca d-l presedinte n-a auzit de represiunea sangeroasa a taranilor vranceni, de deportarile in Baragan, de reprimarea muncitorilor din Valea Jiului (1977) si a celor din Brasov (1987), de sfarsitul neelucidat al patriarhului Nicodim, de atatea vieti curmate prin inchisori si domicilii fortate - Gheorghe Bratianu, Mircea Vulcanescu, generalul Macici, cardinalul Iuliu Hossu, Vasile Aftenie, monseniorul Vladimir Ghika. Sunt doar cateva nume a caror insiruire, daca ar fi continuata, ar face un volum. Dupa atatea pretexte si tergiversari, imi vine totusi sa cred ca de aceasta data d-l Basescu s-a hotarat deja sa faca acea declaratie reparatorie, dar nu oricum, ci prin crearea acelei comisii, menajand in felul acesta aparentele de a avea totusi domnia sa ultimul cuvant.
Cum vedeti existenta celor doua organisme, institutul patronat de guvern si comisia patronata de Cotroceni?
Initiativa guvernului e binisor anterioara si are alte obiective. In timp ce comisia presedintelui are rolul de a furniza informatiile necesare in baza carora seful statului sa condamne comunismul si sa ceara scuze poporului roman pentru suferintele indurate, menirea institutului e de a investiga crimele comunismului pe cazuri concrete, de a centraliza investigatiile deja existente - Memorialul Sighet, Memorialul Durerii, bibliografia existenta -, de a intocmi lista victimelor si a celor implicati in nelegiuiri si a-i aduce in fata opiniei publice. Termenul de functionare a institutului - 6 ani.
Nu prea cred ca aceasta comisie a presedintelui s-ar fi conturat ca o replica la institut. Daca presedintele ar fi vrut sa o ia inaintea guvernului, nimic nu l-ar fi impiedicat sa se prezinte din prima clipa in fata parlamentului pentru a face gestul reparatoriu pe care multi romani il asteapta. Pentru aceasta nu era nevoie de nici o comisie. Ea e rezultanta, asa cum am spus, a dorintei de a avea ultimul cuvant, dupa mai multe incercari succesive de a se eschiva prin invocari de pretexte care, pana la urma, nu mai puteau fi repetate la nesfarsit fara a cadea in derizoriu.
Securitatea lucreaza si azi
Cei doi directori ai serviciilor de informatii, SRI si SIE, nu au fost schimbati. Oare de ce? Credeti ca vechea Securitate mai lucreaza si azi?
Pana nu vom vedea inlaturarea varstnicilor din fruntea serviciilor de informatii, putem fi siguri ca vechea Securitate mai lucreaza si azi. De 16 ani, cel putin zece promotii s-au specializat in cele doua servicii - SRI si SIE. Este nevoie de o innoire radicala. De la cine sa invete? De la cei varstnici? Proiectul lor de lege prezentat recent la CSAT arata cat de mult au ramas acestia "incremeniti in proiect", pentru a folosi atat de sugestiva expresie a domnului Gabriel Liiceanu. Oameni ca Radu Timofte si ceilalti care fac parte din acelasi contingent (de provenienta nomenclaturisto-securista) sunt mult prea tributari modului de gandire si de actiune al fostului regim. Riscul e ca acesti "lucratori" varstnici sa-i intoxice pe cei tineri, subordonati lor. De aceea schimbarea varfurilor SRI si SIE e de maxima urgenta. Prin vechile lor metode perimate - culegere ilegala de informatii, lansari de zvonuri false, compunere de scenarii menite sa creeze panica, destabilizare economica, institutionala, politica; prin instigarea la ura si dezbinare, organizare subterana de comandouri sindicale sau de alta natura - aceste reminiscente vetuste aflate in posturi de comanda raman oricand, si tocmai ele, o amenintare la siguranta nationala, la democratie si la stabilitate.
Ce se intampla in PNT dupa tentativa lui Ioan Talpes?
Infiltrarea partidelor noastre istorice, dupa 1990, si distrugerea lor, cu ajutorul fortelor ascunse provenite din vechea Securitate, a fost una dintre tintele Frontului Salvarii Nationale. Incercarile acestor forte de a intra mai apoi fatis si in arena politica (PNR - Virgil Magureanu), din fericire, au esuat. Au gasit, ce de drept, alte mijloace de a controla politicul, dinspre zona economica. Cazul guvernarilor PSD e cel mai semnificativ exemplu. Tot in amintita ordine de idei se inscrie si tentativa d-lui Ioan Talpes - esuata, ce e drept - de a transforma PNTCD intr-o trambulina politica pentru securistii ramasi fara partid.
Speranta mea ramane totusi ca PNTCD va renaste intr-o buna zi, atunci cand opinia publica isi va reaminti ce a insemnat pentru tara acest partid si cand o persoana morala si destoinica isi va reasuma conducerea lui. Cea mai mare greseala politica a fost ca cele doua partide istorice (chiar trei - PNT, PNL si PSDR-Cunescu) s-au lasat antrenate intr-o hartuiala reciproca, probabil provocata din afara. Iar menirea lor ar fi fost sa colaboreze si sa se sprijine reciproc. Poate nu e nici acum prea tarziu.
Interviu realizat de Rodica Palade
