De același autor
S-a stins din viata J.K. Galbraith, unul dintre cei mai cunoscuti intelectuali publici ai secolului XX. Economist, diplomat, romancier, activist politic, Galbraith a influentat profund discursul public occidental si mediile intelectual-politice americane in perioada de apogeu a Razboiului Rece. Mai mult, influenta sa s-a facut simtita si dincolo de Cortina de Fier, fiind unul dintre putinii economisti contemporani occidentali tradusi si discutati acolo in acea perioada. Dintre contributiile sale multiple, ce se intind de la teoria institutiilor la teoria competitiei, una anume ne intereseaza azi in mod special. Si anume, impactul pe care ideile sale l-au avut asupra analizei si evaluarii sistemelor politico-economice, mai precis asupra intelegerii capitalismului si a relatiei sale cu experimentul politico-economic al sistemului comunist. Intr-adevar, privite in perspectiva, majoritatea contributiilor sale par a se aduna ca anexe, note de subsol sau argumente de intemeiere a tezelor pe care le-a sustinut privind aceasta tema. Intamplarea face ca, in Romania, sa ne aflam tocmai in plina dezbatere legata de criteriile si metoda analizei si condamnarii unui intreg sistem politic si a unei intregi epoci istorice - comunismul romanesc. Putem spera, deci, ca o privire in urma la ideile lui Galbraith ne va pune in pozitia de a atinge si ilumina aceasta sensibila problema.
Echivalenta si convergenta
J.K. Galbraith sta - alaturi de laureatul Premiului Nobel in economie, Jan Tinbergen - la originea unei interpretari simple, ingenioase si foarte influente a naturii comunismului si a relatiei dintre Est si Vest. Insusita si elaborata de numerosi adepti, aceasta interpretare suna dupa cum urmeaza. Privita din perspectiva lungii durate, problema tensiunii dintre comunism si capitalism este doar una de conjunctura istorica. Peste 200 de ani, Razboiul Rece va fi doar un minor episod, un incident in marsul istoriei universale. Ambele forme de organizare nu sunt decat o reactie la procesul de modernizare in care natiunile lumii au fost antrenate incepand din secolul XIX. Necesitatile legate de cresterea economica, industrializare, urbanizare etc. sunt aceleasi. Strategiile si metodele sunt diferite. La inceput, natiunile lumii au luat-o pe o anumita cale, anume capitalismul. Dar exista si alte cai, descoperite mai tarziu. Comunismul este una. Ambele presupun insa costuri. Comunismul, la fel ca si capitalismul, are parti bune si parti rele. Pe scurt, problemele modernizarii duc la reactii si solutii nu neaparat identice, dar, in principiu, la fel de legitime.
In ciuda retoricii umaniste si "progresist-sociale", judecata scolii de gandire inspirata de Galbraith nu este deci una etica, ci pragmatica - anume, legata de eficienta in rezolvarea problemelor modernizarii. Criteriul acceptarii sau condamnarii comunismului este, in ultima instanta, "succesul". Costurile umane sau sociale sunt reale, dar ele sunt o chestiune relativa. Argumentul nu se opreste insa aici. Dupa ce neutralizeaza elementul ideologic si reduce totul la pragmatismul unei strategii de dezvoltare nationala, emasculand implicit judecatile etice, adeptii acestei scoli anunta nici mai mult, nici mai putin ca viitorul va aduce o convergenta a celor doua sisteme concurente. Capitalismul va imprumuta elemente de la comunism, comunismul de la capitalism si totul se va termina intr-o forma universala de social-democratie. Pana atunci insa, trebuie traversat si supravietuit Razboiului Rece, o inventie a claselor conducatoare, a "complexului militar-industrial" ce, din dorinta de putere si inavutire, taraste popoarele lumii pe calea conflictului, manufacturand tensiuni si false crize. Astfel, retorica occidentalilor privind totalitarismul sovietic este, evident, exagerata. Au existat excese si crime, dar liderii sovietici nu sunt, in ultima instanta, cu nimic mai rai decat cei occidentali, cu care de altfel se afla prinsi in acelasi joc complice, peste capetele popoarelor lumii. Sarcina intelectualilor adevarati, precum adeptii lui Galbraith, este de a spulbera ceata lozincilor si a ideologiilor si a expune realitatea nealterata de sperietori ideologice, cum ar fi "pericolul comunismului".
1989: O "convergenta" surprinzatoare
Acest mod de gandire a avut o influenta imensa in Occident. El explica, de altfel, de ce occidentalii au fost atat de surprinsi de caderea comunismului in 1989. Nici nu putea fi altfel, din moment ce, decenii intregi, majoritatea intelectualilor publici si a universitarilor aderasera la litera de lege a "teoriei convergentei". Daca sistemul comunist nu era asa de rau cum il prezentau capitalistii, daca oamenii o duc asa de bine in comunism, daca sistemele vor converge si capitalismul insusi va prelua succesele acestuia, de unde te puteai astepta la un colaps ca cel din 1989? In final, teoria convergentei s-a dovedit un producator de confuzie infinit mai puternic si periculos decat "retorica Razboiului Rece" pe care pretindea ca o combate.
Fie ca au intentionat sau nu, efectele teoreticienilor convergentei asupra dinamicii politice americane si occidentale au fost substantiale. In plan pur politic, ratiunea si legitimitatea rezistentei SUA la expansiunea comunista globala a fost subminata. In plan moral, comunismul a primit o legitimare nesperata. Nu numai ca era justificat ca "experiment modernizator", dar Occidentul chiar avea de invatat o lectie sau doua de la el. De aici si pana la intoarcerea armelor impotriva Occidentului si capitalismului nu era decat un pas, caci noul sistem rezultat din "convergenta" numai capitalism nu putea sa fie. Si nu trebuie sa fie o surpriza ca multi dintre convertitii la teoria respectiva au facut acest pas, devenind avocatii a tot felul de aranjamente socialiste sau social-democrate, mai mult sau mai putin fanteziste. In sfarsit, daca sistemele converg, ce rost mai are sa gandesti si sa planifici tranzitia postcomunista, reforma si schimbarea structurala? Cand colapsul a venit, in 1989, universitatile si intelighentia occidentala, cu mici exceptii, au fost lipsite de orice sugestie constructiva. Nici nu putea fi altfel, ei fiind ocupati pana in ultima clipa de speculatii cu varii scheme de trecere de la capitalism la socialism. Cand ai aceste prioritati, evident ca nu mai ai timp de imaginat si discutat strategii de tranzitie de la socialism la capitalism.
Lectiile unui esec
Relevanta actuala a rememorarii acestui episod readus in atentie de citirea necroloagelor lui Galbraith depaseste simplul interes istoric. Azi suntem in situatia de a trece de la gesturi reflexe de indignare si condamnare viscerala a comunismului la analiza si judecarea metodica in dezbatere publica a unui intreg sistem politic si a unei intregi epoci istorice. Intrebarea este: putem invata ceva despre judecarea comunismului privind retrospectiv la o alta incercare de analiza si evaluare, care, cel putin noua acum, ne pare lamentabil esuata? Probabil cea mai importanta lectie este ca, desi aparent irelevante si neluate in seama de majoritate, aceste judecati se dovedesc ca au, pe termen lung si in moduri indirecte, o mare greutate. Ce credem despre oranduirile politice, despre legitimitatea si natura lor istorica are consecinte directe pentru atitudinile si actiunile concrete ale liderilor politici, intelectualilor si populatiei in general. In ce fel vor conta depinde de multi factori, imposibil de prezis, dar in cazul nostru trebuie sa retinem ca evaluarea sistemului comunist nu este numai un demers despre un sistem, ci este unul despre Romania. Odata institutionalizat la nivel de stat, devine o incercare de a pune ordine in perceptia noastra colectiva privind traiectoria istorica a poporului nostru prin ordonarea evaluarilor pe care le avem despre o etapa ce a marcat profund aceasta traiectorie.
Cea de-a doua lectie este ca analiza si evaluarea unui sistem politic presupun un cadru conceptual si o metoda de abordare ce impun tacit domeniul si limitele exercitiului. Schema conceptuala aplicata de Galbraith si adeptii teoriei convergentei reduce totul la logica simpla a teoriilor modernizarii. Astfel, condamarea comunismului ca sistem, in general, devine aproape imposibila. Modernizarea ridica probleme si cere solutii. Acestea sunt istoric legitime prin definitie. Comunismul are costuri severe, dar si capitalismul are costurile si inconvenientele lui. Astfel, evaluarea devine un calcul intre doua alternative - niciodata insa generale - intotdeauna specifice. Comunismul nu se condamna in general. In schimb, se pot condamna episoade specifice unde, in implementarea solutiei comuniste, costurile umane sau teroarea au depasit un anumit prag critic, al carui nivel este subiectiv determinat de evaluatori. Identificarea functiei cadrului conceptual folosind exemplul felului in care acesta a predeterminat judecatile facute de Galbraith si adeptii sai ne atrage deci atentia asupra importantei capitale nu numai a presupozitiilor normative, dar si a celor conceptuale cu care intram in astfel de exercitii de evaluare sistemica.
Observatiile de mai sus nu fac decat sa sublinieze importanta distinctiei dintre aspectul etic, politic si analitic in evaluarea sistemelor politice si economice si, implicit, in evaluarea episodului comunist in Romania. Cele trei dimensiuni sunt legate, dar diferite. Aceasta legatura face glisarea de la una la cealalta foarte usoara si poate genera confuzii profunde. Iata de ce analiza sau "stabilirea faptelor si a relatiilor dintre ele" este cruciala. Ancora factologica devine garantia unei judecati drepte, pentru ca eroarea in stabilirea faptelor duce aproape sigur la erori in interpretarea semnificatiei politice sau morale. In acest sens, scoala inspirata de Galbraith este exemplara in eroare. A gresit, inainte de orice, in analiza si intelegerea faptelor elementare ale fenomenului comunist. Prin implicatie, a gresit cand a evaluat pozitia Americii si Razboiul Rece in general. Desi vorbea in numele valorilor eticii sociale, deficienta analitica a facut-o sa inchida ochii la transgresarile etice ale comunismului si sa reactioneze disproportionat la cele ale Occidentului.
Odata atentionati la jocul subtil dintre analiza si evaluare, suntem insa automat obligati sa privim si invers. O condamnare etica in bloc a tot ceea ce tine de sistem ne arunca in situatia in care nu mai putem separa faptele si responsabilitatile morale de cele politice. Or, daca este vorba de un sistem politic si judecarea lui, atunci evidentierea faptelor si responsabilitatilor politice este esentiala. A comasa totul sub o anatema atotcuprinzatoare poate aduce o satisfactie psihologica sau un autosuficient confort moral, dar nu mai mult. Fara a minimiza rolul eticului, trebuie sa recunoastem ca este numai unul dintre numeroasele paliere ale unei judecati sistemice. Iar daca nu recunoastem distinctia dintre etic, politic si factologic, exista pericolul ca, fixati exclusiv pe elementul politic sau etic, sa impunem faptelor interpretari ce ajung sa nu mai fie nici etice si nici intelepte politic.
Recuperarea viitorului
Din fericire pentru ei, Galbraith si adeptii sai nu au fost nevoiti sa se confrunte cu aceste complexitati. Pentru ei, lucrurile erau simple: o serie de judecati bazate pe implicatiile unor modele economice si meta-istorice. Pentru noi, cei din spatele Cortinei de Fier, ei sunt exemplari ca eroare analitica, etica si politica. Mai grav, ei lasa o mostenire intelectuala cu care trebuie sa luptam, in masura in care dorim sa salvam memoria experimentului comunist. Vremea in care ne amageam ca evidenta istorica vorbeste de la sine si ca occidentalii vor intelege nemijlocit lectia comunista a trecut. Azi nu avem nici macar garantia ca urmasii nostri directi o vor intelege. Ideile si judecatile ce au dus la marea iluzie a "convergentei sistemelor" sunt vii si influente. Citind necroloagele lui Galbraith, realizam ca vor ramane astfel si in continuare. Iata de ce analiza si delegitimarea comunismului nu este un proiect despre trecut si nici macar despre prezent - este un efort de recuperare a viitorului.
