De același autor
Traseismul in sus, traseismul in jos. Daca e sa te iei dupa frecventa si intensitatea cu care e invocat termenul, ai putea sa juri ca nu exista problema mai grava in politica romaneasca decat acest flagel. Eradicarea lui: prioritate nationala.
Asa o fi. Sunt multe chestiuni importante, esentiale si urgente dar pe care nu le intelegem pana la capat. Dar asta nu le impiedica sa aiba aceste atribute. Pentru multi dintre noi “traseismul” este o astfel de notiune. Nefiind daruiti cu acea capacitate mistica de a patrunde in esenta ei metafizica si de a intelege ce este si cum vine treaba cu ea, suntem nevoiti sa folosim abordarea rationala. Folosind-o descoperim o multime de probleme ce ne impiedica sa impartasim entuziasmul general.
Sunt in primul rand chestiuni de natura elementara: logice si de bun simt. Ce e traseismul? Cum poate fi operationalizat acest concept? Poate fi masurat si evaluat? Cu ce criterii? Daca notiunea este asa de importanta incat vrem sa o facem piatra unghiulara a politicii noastre, cineva ar trebui sa fie capabil sa ne raspunda la aceste intrebari. Am incercat sa verific daca vreunul dintre sustinatorii acestei idei a incercat undeva sa elaboreze si explice. N-am gasit nimic relevant.
Toata lumea stie visceral ce e “traseismul”. Cand vine vorba de explicatii rational-operationale (de altfel absolut necesare pentru institutionalizarea politica a oricarei notiuni) cadem in ambiguitate, confuzie si arbitrar. Tot ceea ce intelegem este ca marea problema cu traseismul e ca pleaca unii de la un partid la altul, de la o grupare la alta, de la un curent ideologic la altul. Si asta e ceva foarte rau.
Daca imi spui ca tradarea e ceva rau, inteleg. Daca imi spui ca lipsa de loialitate este ceva condamnabil moral, inteleg. Dar cand te apuci sa-mi explici relele “traseismului”, déjà m-ai pierdut.
De exemplu zici ca “traseismul” a trantit guvernul Ungureanu. A distrus reformismul romanesc. Dar Frunzavede si ai lui in majoritatea lor, nu erau “traseisti” (conform definitiei intuitive, populare). Unii au devenit “traseisti” ex post, nu ex ante. Uitandu-te in urma, dupa, zici: iata traseistii. Si? Puteai sa ghicesti inainte si sa-i tai de pe listele electorale!? Alti tradatori au ramas bine-mersi in PDL. Altii au plecat si apoi au revenit. Despre ei ce poti spune?
Tradare, da. Dar cum poti sa preintampini institutional tradarea? O numesti “traseism”, o declari indezirabila si apoi ce faci!? Formele pe care tradarea le imbraca sunt nenumarate. Legiferezi pentru fiecare in parte penalitati si interdictii? E ridicol. Daca personajul politic Cutarascu ti se pare dubios, neloial, oportunist etc. exista alte modalitati de a-i nega accesul pe listele electorale decat inventarea unui pseudo-concept politologic si a unei teorii politice fanteziste.
O notiune profund antidemocratica si antiliberala
Cineva poate sa zica: “Nu pot sa prezic si blochez traseismul viitor dar il pot pedepsi pe cel trecut. Si astfel il descurajez”. Intrebare: cum distingi intre, pe de o parte, “traseism” si pe de alta parte, o convertire reala la noi idei, la un alt punct de vedere? Cum distingi intre “traseism” si o reinterpretare a intereselor, sau o schimbare a setului de interese colective pe care un reprezentant este mandatat sa la apere sau reprezinte? Cum separi o convertire ideologica de buna credinta, de una oportunista si imorala?
Ce facem? Interzicem ca oamenii sa-si schimbe ideile si punctele de vedere, sub penalitatea eliminarii din viata politica, pentru ca anumite schimbari de opinie si interese sunt imorale sau nu ne plac noua? Atunci am terminat cu politica democratica. Sau, ma rog, am restrans-o pana la anulare.
Sa repetam, pentru ca se pare ca exista la mijloc o neintelegere majora privind natura democratiei ca sistem: Pe de o parte, un sistem democratic presupune o functie de formare a opiniilor si preferintelor cetatenilor: asa numita democratie deliberativa. (Deliberativa pentru ca se considera ca opiniile si preferinte intr-o democratie functionala trebuie sa se formeze si sa evolueze, sa se schimbe, ajusteze etc. pe baza de discutie, deliberare si dialog public). Pe de alta parte, un sistem democratic presupune o functie de transformare a acestor opinii si preferinte individule, pe calea votului, in decizie publica: asa numita democratie agregativa (Agregativa pentru ca prin vot se comaseaza, insumeaza, agrega mii si milioane de preferinte si opinii personale diverse si de cele mai multe ori contradictorii, intr-un singur output decizional.)
Functia deliberativa a democratiei asadar presupune dinamica opiniilor si preferintelor, schimbarea lor in functie de informatie, conjunctura. Fara asta, democratia nu poate functiona. Functia agregativa nu mai are sens daca cea deliberativa este inghetata intr-o configuratie statica, in ceva ce nu permite modificarea in timp real de opinii, preferinte si pozitii politice.
Daca noi declaram ca odata ce ai intrat in politica numim covertirea sau ajustarea opiniilor ce precede sau insoteste propria reasezare politica, “traseism” si interzicem sub penalitate procesul respectiv, ce am rezolvat? Aruncam copilul odata cu apa murdara!? Nu este ca si cum am declara ca odata ce ai intrat in politica, devii sclavul ideologic al unei doctrine sau iobagul unui baron de partid, pentru ca altfel esti un “traseist” si punem anatema pe tine si te ostracizam?
Exemple
Un pesedist devenit patron intelege brusc importanta drepturilor de proprietate si a libertatii economice. Vrea sincer ca sustina liberalismul economic. E traseist? Trebuie penalizat? Un comunist merge in occident si ii pica fisa cum e cu drepturile omului. Vine in tara si se hotaraste sa treaca la social democtratie. E traseist? Trebuie penalizat? Un deputat din Olt intelege ca viitorul economic al judetului depinde de investii straine si ca acestea nu pot veni atat timp cat baronii locali pesedisti tin populatia locala intr-o stare de dependenta clientelara de bugetul de stat. Se rupe de partid. E traseist? Trebuie penalizat?
Antisemitul Sova merge la Washington DC si impresionat de ce vede, isi schimba opiniile. Revine in tara si isi schimba orientarea si afilierea politica. Ce facem? E “traseist” si ii interzicem institutional aceste demersuri? Putem avea banuieli ca in cazul respectiv e o convertire de fatada. Dar cine stie ce e in sufletul omului? In plus, dupa vizita la Washington, d-l Sova s-a transformat. A devenit dintr-un imbecil nefrecventabil, un personaj respectabil sau cel putin un imbecil frecventabil. Ce e rau in asta? Nu ar trebui sa fie un scop central al vietii politice transformarea in masa a imbecililor nefrecventabili in imbecili frecventabili?!
Sigur, toate cele de mai sus pot fi imaginate si pe invers. Si evident, nu e bine. Nimeni nu vrea convertiri de la liberalism la comunism sau imbecili frecventabili transformati pe cale democratica in imbecili nefrecvantabil. Dar trebuie sa ne intrebam: Daca inventam ceva numit “traseism” si institutionalizam penalitati pentru el, rezolvam problema conversiunilor pereverse? Nu cumva costurile si implicatiile negative –antidemocratice si antiliberale – depasesc cu mult prezumptivele beneficii?
Stim ca “traseismul” e ceva negativ. “Traseismul” a trantit guvernul Ungureanu. Dar uitam ca daca nu era “traseismul”, reformele din ultimii ani nu erau posibile. Uitam ca “poporul” nu a dat un mandat clar reformist la ultimele alegeri. Un proces politic dominat de “traseism” a fost cel ce a dus la majoritatea parlamentara fragila in sustinerea reformelor, bune-rele asa cum au fost. “Traseismul” a impus si mentinut masurile de austeritate ce au salvat Romania de pe buza prapastiei. Teme de meditatie.
O chestiune serioasa tratata superficial
Temele de mai sus sunt insa doar varful icebergului. Problema are de fapt in spate o chestiune foarte profunda si controversata: ce fel de mandat primeste reprezentantul politic intr-o democratie? Grosso modo teoria politica discuta de aproximativ 300 de ani doua mari scheme: (a) mandat de agent al electorilor - adica trebuie sa execute fidel, imperativ, optiunile celor ce l-au trimis sau (b) mandat de imputernicit in numele binelui public - adica odata mandatat, politicianul e liber sa-si foloseasca judecata dupa cum crede pentru binele public, asa cum il intelege el. In primul caz, deciziile sale sunt strict limitate de optiunile electorilor sai, in al doilea, e vorba de un element profund democratic deliberativ si pe timpul mandatului deciziile sale nu sunt constranse direct de electori.
Evident ca in ambele scheme ceea ce am numit “traseism” e posibil. In primul insa este justificat daca are loc cu mandatul alegatorilor. In al doilea, este justificat doar pe baza a ceea ce politicianul reprezentant considera interes public, prin propria lui judecata. In ambele insa reprezentantul politic raspunde pentru greseli sau abuz in fata electorilor sai. In ambele electorii sunt sursa ultima a legitimitatii si judecatorul ultim. Ei il pot judeca si pentru “traseism” dar (nota bene) si pentru absenta lui.
Este de meditat la acest lucru pentru toti cei care in numele liberalismului si democratiei sustin legarea politicianului de glia clubului politic ca solutie la o problema pe care nu numai ca nu au reusit sa o diagnosticheze dar nu au reusit nici macar sa o identifice corect. De pilda, sa spui ca trasesismul genereaza instabiliate, instabiliatea e rea si deci traseismul trebuie eliminat este ca si cum ai inventa un nume pentru un simptom si apoi ai declara simptomul cauza problemelor.
Vedem treptat cum din cele de mai sus se desprinde un model destul de clar. Initiativele impotriva traseismului ne apar din ce in ce mai mult ca fiind suspecte. La o privire atenta se dovedesc masuri profund antiliberale si antidemocratice. Ele sunt formule ce duc la instaurarea unei scleroze a proceselor deliberative si de ajustarea opiniilor si preferintelor, inerente unei democratii sanatoase. Ele instaureaza legarea de glie a omului politic prin instituirea unui monopol al bossilor de partid si al birocratiei de partid.
Miza: instaurarea unui monopol politic
Si aici am pus degetul pe rana: Modelul formal cel mai potrivit unor astfel de initiative este modelul clasic al monopolului sau daca vreti, al oligopolului. Niste baroni si bossi politici se aduna intr-o sala si decid sa blocheze libera circulatie si competitie intre variile jurisdictii partinice, desenandu-si niste feude. Iobagii odata ca au intrat la un stapan, nu au voie sa treaca la altul. Punct.
In mod normal, ar trebui ca spatiul politic sa arate ca un domeniu al liberei concurente si liberei circulatii. Cu toate cele bune si rele aduse de ele. A instaura un monopol politic in mainile unei oligarhii de partide pentru ca anumite consecinte ale liberei circulatii si concurente nu iti convin, este excesiv. Sunt probabil alte modalitati mai inteligente, mai de bun simt si mai eficiente de a rezolva acele probleme. (Intre altele si pentru ca teoria si evidenta empirica arata ca modelul monopolului nu functioneaza niciodata asa cum ar vrea complotistii ce-l negociaza. Dar asta e alta discutie).
Implicatii: ARD, PDL si MRU
Si acum suntem in sfarsit in pozitia de a intelege ce se intampla cu ARD, PDL si MRU si de unde dragostea aceasta uriasa a PDL fata de “criteriile de integritate”, intre care la loc de cinste este, evident, “interzicerea traseismului”.
Daca ARD ar fi o operatie politica structuralmente liberala, am avea alegeri libere interne: competitie si libera circulatie perfecte. Intelegem ca nu se poate din motive obiective. Bun. Atunci mana invizibila a competitiei va fi inlocuita cu mana vizibila a negocierilor. Sa negocieze, deci.
Intrebare: in aceste negocieri, care e tema majora? Formula tehnica de relasare a dreptei? Sau pastrarea unui monopol de catre o oligarhie de partid? Raspuns: tema este pastrarea monopolului PDL, sau mai bine zis al oligarhiei PDL.
Intrebare: Dat fiind obiectivul de mai sus, care e pericolul cel mai mare pentu oligarhia monopolista? Raspuns: Pericolul e ca lideri, grupari si organizatii intregi sa treaca in masa de la PDL la MRU.
In mod normal, asta nu ar fi o problema daca scopul real ar fi restructurarea si relansarea dreptei. Daca o reasezare sub o noua structura, brand, management si program e buna pentru dreapta si pentru tara, atunci asa sa fie. Daca oamenii vor sa candideze sub MRU si nu sub PDL pentru ca ei cred ca asa vor aduce mai multe voturi, foarte bine. E interesul ARD sa ii incurajeze sa o faca, nu? Iar daca MRU isi asuma riscul sa gireze aceata strategie si acesti oameni politici, e problema lui: cariera lui politica e pusa la bataie.
Pe zi ce trece insa vedem ca scopul ARD nu pare a fi interesul colectiv al dreptei. Scopul pare a fi camuflarea unui monopol printr-o simpla rebranduire. Iar agitarea chestiunii “traseismului” ne apare acum tot mai clar in adevarata ei lumina: o strategie transparenta de prezervare a unui monopol politic.
Cand nimeni altul decat domnul Berceanu, marele architect a nenumarate proiecte politice durabile, artizan a nenumarate victorii electorale decisive, un adevarat doctrinar de substanta care in momentul in care PD a tras lozul cel mare al istoriei sale afiliindu-se popularilor europeni, se opunea umbland in brate daca nu ma insel cu ceva numit “motiunea social democrata” si scotand sunete incoerente, deci daca acest mare politician incepe sa dea lectii despre cum trebuie sa aiba loc reconstructia dreptei, si sa condame tradarea si traseismul, chiar ca avem o problema.
In fine, sa nu deviem. In acest conditii, MRU nu numai ca are interesul sa nu accepte impunerea acestui pseudo-principiu ca parametru de negociere dar are obligatia doctrinara sa-l respinga pana la capat, in toate implicatiile lui practice. In negocierile cu PDL nu are de ce se teme, nu are de ce sa se lase influentat de presiuni. Are in maneca optiunea nucleara. Pentru PDL, decembrie este o miza de viata si de moarte. Nu pentru MRU si oamenii lui. Daca in relatia cu PDL nu se poate construi negociat in regim “win-win” pe ceea ce exista, atunci poate ca e preferabila sacrificarea unui ciclu electoral, pentru a construi temeinic, de la zero, fara presiunea timpului, dupa ce terenul a fost curatat la zero, prin implozie dirijata. Daca oligarhia pedelista vrea sa fie bal, bal sa fie.
Este un scenariu plauzibil, fezabil si, incep sa cred, din ce in ce mai dezirabil. Spatiul nu permite insa prezentarea lui acum.
