“Secolul Asiei” si dilemele Europei

Catastrofe naturale, ofensiva terorismului islamic, fluctuatiile pietei energiei, interventiile occidentale in Irak si Afganistan, revolutiile portocalii, schimbarile spectaculoase din Liban si teritoriile palestiniene, frictiunile transatlantice si socurile politice europene au acaparat agenda internationala a ultimilor ani. Trecuta cu vederea sub barajul mass-media si avalansa de provocari ridicate de aceste probleme, ramane o tema majora ce se conturase deja din anii ’90 drept problema geostrategica centrala a inceputului de mileniu: cresterea si reafirmarea in forta pe plan economic, politic si militar a marilor puteri orientale si, in primul rand, a Chinei.
Intr-adevar, pentru majoritatea analistilor occidentali aceasta ramane, alaturi de razboiul impotriva fundamentalismului islamic, tema cruciala a agendei globale si marea provocare geopolitica a secolului. Restul sunt prioritati de nivel doi. Cand fumul si praful razboiului cu fundamentalismul islamic se vor aseza, spun ei, vom avea surpriza sa descoperim o harta geopolitica schimbata fundamental: un Occident victorios, dar epuizat pe toate planurile, si un Orient redevenit centrul politic, economic, cultural si militar al lumii. Paradoxul situatiei este ca marsul spre suprematie al Orientului se face profitand de stabilitatea globala, sistemul de comert international, tehnologia, aranjamentele institutionale si toleranta culturala generate si asigurate de Occident. Mai mult, acesta se petrece in paralel cu efortul militar si strategic disperat pe care occidentalii il fac impotriva noului avatar al barbariei in istorie - reteaua globala a terorismului islamic. Profitand pe tacute de toate cele de mai sus, precum si de faptul ca occidentalii sunt angajati nu numai intr-un razboi extern, ci sunt macinati si de unul cultural intern declansat de o buna parte a elitelor sale intelectuale impotriva propriei culturi, istorii si sistem de valori, mari puteri precum China si India se repozitioneaza, incet dar sigur, intr-o cursa pentru hegemonia globala.
Este aceasta radiografie a momentului istoric pe care il traim o speculatie a analistilor din Washington sau Londra, ori avem de a face cu un proiect strategic urmat constient de liderii orientali? Este aceasta miscare tectonica un proces aleator si incontrolabil sau, dimpotriva, actorii implicati inteleg foarte bine miza deciziilor luate si care sunt parametrii de actiune in care joaca destinele popoarelor lor? Tot ceea ce putem descifra din miscarile, pozitiile si deciziile liderilor orientali in ultima vreme ne releva fara echivoc ca acestia au o intelegere si o stapanire foarte bune ale orizontului in care opereaza. In acest sens, nimic nu poate fi mai util decat urmarirea interventiilor lui Lee Kwan Yew, o figura legendara in lumea politicii internationale, artizanul miracolului singaporean, considerat drept unul dintre cei mai respectati si influenti oameni de stat si ganditori strategici actuali, un prooccidental care, insa, prin natura lucrurilor, intelege foarte bine din interior dinamica gandirii si a spatiului strategic oriental. Interventiile sale din ultimul timp, in mai multe publicatii occidentale, ofera o fereastra foarte interesanta spre perspectiva orientala asupra actualei situatii geopolitice si a directiei in care se indreapta sistemul international.

Secolul Asiei si dilemele Occidentului

Din numeroasele observatii facute de Lee Kwan Yew, toate extrem de interesante, se desprind doua teme ce merita o atentie speciala. Prima este interpretarea data procesului de tranzitie catre “Secolul Asiei”. Faptul ca asistam la o mutatie tectonica de la Oceanul Atlantic catre Oceanul Pacific - anume ca centrul de greutate politic si economic se misca de la Est spre Vest sub ochii nostri - nu este o ipoteza, ci este acceptat ca o realitate data. Aceasta reasezare nu va aduce insa ceva cu adevarat nou, ci este, de fapt, “o restaurare a situatiei dinainte de 1700, cand China si India reprezentau aproape 50% din economia mondiala si aveau o mare greutate in balanta globala”. Rezultatul acestui process inseamna ca suprematia globala a Chinei este inevitabila. Trebuie sa ne impacam cu ideea ca ascensiunea noului hegemon este de neoprit. Strategia occidentala (oricum limitata la efortul american de a sustine Taiwanul si de a incercui China cu tari aliate SUA) este pe termen lung inoperanta, si asta nu neaparat pentru ca partenerul european o saboteaza. Motivatia acestui proiectat esec si interpretarea data contrastrategiei chineze sunt extrem de interesante:
Chinezii, spune Lee Kwan Yew, au calculat ca au nevoie de intre 30 si 50 de ani de pace si liniste ca sa recupereze decalajul cu Occidentul, ceea ce inseamna nu sa copieze tehnologie (asa cum credeau sovieticii din Rusia si Estul Europei), ci sa creeze un sistem institutional viabil, capabil sa faca tranzitia la si sa sustina o economie de piata robusta, proiectata la nivel global. Ei au invatat din greselile Rusiei, care a suprainvestit in tehnologie militara si a subinvestit in tehnologie civila. Strategii lor stiu bine ca, daca deschizi o confruntare armata directa sau prin mijlocitori cu americanii, pierzi, iar daca incerci sa intri intr-o cursa a inarmarilor cu ei, dai faliment. Asa ca eviti competitia pe acest plan, “te uiti in alta parte, zambesti si te faci ca-ti vezi de treaba 40-50 de ani”. Intre timp insa, te angajezi intr-o acerba competitie economica si incerci sa domini cat mai multe piete posibil.
A doua tema se refera la pozitia Europei in acest joc geoeconomic. Europa, spune acelasi Lee Kwan Yew, a pierdut suprematia tehnologica si economica ce i-a adus hegemonia in secolul XIX. Fortele descatusate ale economiei globale pun o presiune imensa asupra europenilor si in special asupra celor din Occident. Acestia nu inteleg inca ce se intampla cu ei: nu pricep faptul ca sistemul economic creat in timpul Razboiului Rece, sub umbrela NATO si acoperamantul sistemului de relativ liber schimb asigurat de SUA prin institutiile de la Bretton Woods, nu mai functioneaza in mod automat in favoarea lor, in noile conditii. Contractul social intre muncitori si stat si tot sistemul de securitate sociala, beneficii, vacante etc. s-a prabusit peste noapte, cand doua miliarde si jumatate de muncitori (din care un miliard din China si un miliard din India) au intrat in competitia economica globala oferind o forta de munca mai ieftina si mai putin pretentioasa in a fi administrata. Raspunsul la aceasta provocare nu este usor: “Daca occidentalii europeni ar fi rationali, ar spune: «Da, este ireversibil, hai sa nu mai amanam reformele. In loc de o luna la Baden-Baden, sa mergem o saptamana sa lucram mai mult pentru acelasi salariu, sa cream noi tehnologii, sa investim mai mult in cercetare si dezvoltare, sa nu ne mai ascundem dupa deget si sa acceptam competitia cu China si India ca ceva inevitabil». In loc sa faca asta, ei se agata de un model nesustenabil si de iluziile intretinute de el”.

Intre economie si demografie

Citindu-l pe Lee Kwan Yew si pe alti ganditori strategici orientali, nu poti scapa cu vederea scara la care sunt privite lucrurile, magnitudinea si rabdarea cu care isi proiecteza analizele si obiectivele, absorbind si dizolvand in gandirea lor socul conjuncturilor si trendurilor accidentale. In aceasta lumina, “secolul european” ramane doar un scurt moment istoric, in care confluenta revolutiei stiintifice cu cea industriala si cea institutionala, precum si vigoarea credintei in propriile puteri si propria cultura si misiune istorica au generat expansiunea europeana, culminand in marile imperii coloniale. Acest moment istoric, prelungit prin actuala hegemonie a “coloniei” americane, este pe cale sa treaca. Cunoasterea stiintifica, tehnologia, arta managementului si stiinta aranjamentelor institutionale devin treptat cunoastere comuna, iar difuzarea si adoptarea acestora in alte societati schimba radical regulile jocului. Orice societate ce invata sa foloseasca institutiile pietei libere si sa aplice cunoasterea tehnologica si stiintifica in organizatii racordate la piata si administrate conform regulilor managementului modern este in mod potential egala societatilor occidentale in plan economic si politic.
Daca greutatea factorului economico-politic este astfel neutralizata, consecinta ar fi ca totul este redus acum la cele doua forte traditionale: demografia si cultura. Altfel spus, societatile dinamice demografic (adica avand o populatie mai numeroasa si angajate intr-o expansiune ce penetreaza alte spatii geografice) si care au valori si credinte capabile sa le motiveze si disciplineze efortul politic, economic si geostrategic vor fi cele ce vor domina arena globala. Marile si stravechile civilizatii chineza si indiana vor putea reveni cu forta data de demografie si cultura si isi vor reocupa locul de drept. Momentul Occidentului este astfel un episod, o paranteza intr-un proces istoric mai vast. Efortul actual al americanilor de a mentine suprematia occidentala atacata pe toate fronturile - cultural, economic, politic si militar -, in conditiile in care trebuie sa traga literalmente dupa ei o Europa Occidentala navigand intre utopii multipolare si internationaliste si obsesii interne si identitare, greu de justificat chiar si in fata propriului electorat, capata noi si dramatice semnificatii istorice. Declinul demografic european, presiunea emigratiei orientale, autismul si defetismul cultural al elitelor si, mai grav, presiunea acestora de a diviza spatiul euro-atlantic atarna greu in acest moment in talerul destinului civilizatiei occidentale.
Acesta este contextul in care trebuie facuta a doua observatie: si anume faptul ca, momentan, principalul front de coliziune intre Orient si Occident pare a fi concentrat in zona economica si comerciala. China si, intr-o anumita masura, India sunt momentan multumite sa se desfasoare doar in plan economic. Intelegand ca SUA nu poate fi inca depasita militar, ca Europa e un actor in declin si usor manipulabil si ca demografia si cultura sunt de partea lor, ele asteapta atent, acumuland pas cu pas noi sfere de influenta economica. Altfel spus, azi angajamentul geostrategic al Occidentului are doua fronturi majore. In plan militar, impotriva barbariei islamiste si, in plan economic, impotriva noilor superputeri ce se ridica in Est.
Daca asa stau lucrurile, obsesia europeana cu privire la hegemonia americana pare mai mult decat prost orientata. Daca europenii au azi o problema si un competitor ce lovesc pe termen lung, acesta nu este sistemul american, ci forta de munca ieftina si economiile din ce in ce mai libere si puternice din Orient. Cu cat europenii se afunda mai mult in obsesiile lor “sociale” legate de modelul economic “anglo-saxon”, cu atat vor fi mai incapabili sa contracareze adevarata sursa a presiunilor puse asupra propriilor economii si societati. Marea problema a momentului nu este salvarea unui “model social european” in fata “capitalismului salbatic anglo-saxon”, ci restructurarea economiei nord-atlantice sub umbrela americana pentru a face fata socului celor doua miliarde de orientali intrati in competitia globala. Pe scurt, marea si adevarata confruntare geostrategica pentru mileniul trei a inceput si se da pentru moment pe taram economic. Daca batalia economica este pierduta pe parcursul urmatorilor 20 de ani, peste 40 de ani sau chiar mai devreme, noile reguli militare, politice, economice si strategice ale lumii, precum si intreaga ei cultura politica vor fi definite dintr-o alta parte a globului si vor avea o cu totul alta forma decat cea familiara noua azi. Miza este enorma si cine crede ca ea este numai una de prestigiu se insala fatal

.