De același autor
Mare agitatie, mare, legata de acest actor francez, Depardieu, care face exact ceea ce ar trebui sa poata face orice om liber atunci cand regimul politic in care traieste nu-i mai convine: Sa se mute exact unde crede de cuviinta, acolo unde i se pare ca interesele si valorile sale sunt mai bine reprezentate si aparate. Noroc cu faptul ca Depardieu a decis sa aleaga Rusia si sa faca niste declaratii penibile. Asa ca a dat posibilitatea deplasarii discutiei pe tot felul de tangente.
Se discuta acum orice, numai despre cele doua lucruri cheie, nu. Cele doua fiind: (a) impozitele aberante ale unui guvern socialist, de stanga, care a ajuns sa-si alunge proprii cetateni peste hotare si (b) libertatea individului de a-si lua lumea in cap in fata unor astfel de abuzuri si de a pleca unde vrea el, chiar daca noua nu ne convine unde se duce si cu cine se asociaza.
Putem insa discuta si despre asta: Rusia si Putin. Dar nu otova ci la obiect: “Se pare că, în Franţa, nici Partidul Socialist al dlui Hollande nu mai este, pentru ,oamenii de bine’, un adevărat partid de stînga”, scrie d-l Andrei Plesu, punand in context cazul. Analiza domniei sale ia o intorsatura pe care nu prea ai ocazia sa o vezi in alte parti: o discute despre stangism si fascinatia elitelor intelectuale franceze cu etatismul si vocatia mesianica si totalitara rusa.
Dar credeti ca unghiul de abordare formulat de d-l Plesu are tractiune?! Nu.
Din L.A. pana’n Focsani am dat-o cu totul pe morala, patriotisme, sentimentalisme colectiviste si haiducisme etatiste conform carora individul e prin definitie obligat sa indure orice abuz economic sau politic pentru ca, nu-i asa, are o datorie fata de patrie, cultura, comunitate, branza, viezure, barza si vecinul de la trei. De ce? Uite-asa. Pentru ca suntem mai multi, mai zgomotosi si mai agresivi astia care credem asta, nu pentru ca am avea vreun argument.
In plus, Forta e cu noi! Altfel spus, mass media oficiale, cele care dau tonul dezbaterii internationale, au grija sa nu ne abatem de la linia corecta politic. Cum stim? Pai simplu: avem un caz drept contra-exemplu. O situatie pe invers. Ea functioneaza ca revelator pentru situatia de facto.
Este interesant ca in toata aceasta perioada nimeni nu pare interesat de un fenomen legat de aceleasi medii din care provine personajul central al scandalului, lumea artistica, si care are in centru aceeasi chestiune economic-financiara: impozitul.
De ce nu auzim in mass media occidentale despre cazul Hollywoodului si a scutirilor de impozite primite tot zilele astea de acesta? Unde e valul de indignare? De nu vedem nicaieri jurnalisti spumegand si populatie indignata in fata unui abuz care, daca tot e sa vorbim de cifre si magnitudini, este inmiit mai mare dacat maruntisul lui Depardieu?
Tot la actori ne referim si in acest caz si tot la o situatie legata de industria de gen. Si tot la impozite ne referim.
Asadar, administratia Obama face ce face si in ciuda crizei economice si bugetare acute, mai da o scutire de impozite amicilor de la Hollywood. Moguli amarati si mega-corporatiile lor. Adevarate intreprinderi sociale, focare de filantropie si umanism progresist aflate in lupta pentru o lume mai buna.
Nici macar nu poti spune ca e o industrie in criza. Incasari de sute si sute de milioane, bugete pe masura. Nici macar nu poti spune ca e o industrie strategica, sau o ramura a economiei in care inovatia tehnologica sau intelectuala trebuie sustinute de stat, fiind bunuri publice. Abuz fara rusine si perdea. Bataie de joc in fata.
Dar nimeni nu sufla nimic in mediile occidentale, asa numitele mainstream media. Nimic. Nimeni nu se indigneaza, nimeni nu tipa, nimeni nu infiereaza.
De ce? Nu stiu.
Poate ca unde e vorba de bani luati prin redistributie de la bugetul de stat de moguli si mari corporatii aflate in asociere cu complexul politic-mediatic al stangii occidentale? Si atunci asta nu se pune: e ceva moral si justificat, nu?!
Indignant este cand individul vrea sa-si protejeze venitul de mana lunga a statului, a politicianului si a aliatilor acestuia, nu cand corporatiile si mogulii aliati cu politicienii etatisti baga impreuna mana in buzunarul cetateanului.
Asa ca sa fim scutiti de tot circul acesta legat de Depardieu.
Realitatea este ca avem o problema majora legata de modul in care statul modern a evoluat si functioneaza precum si de de modul in care politicienii il gestioneaza, profitand de slabiciunile democratiei majoritarianiste. E o problema structurala. Ne prefacem ca nu o vedem si preferam sa discutam orice altceva. Ne furam singuri caciula si apoi ne miram cum se face ca mergem din criza in criza.
Si din criza in criza vom merge, sa fim siguri de asta.
