Apusul zeiței compromisului

„Götterinnendämmerung“ (apusul zeițelor). Nemților le plac cuvintele complicate. Dar nu doar cuvintele. Sătulă să voteze pentru „stabilitate“, Germania va intra într-o perioadă politică la fel de complicată ca peisajul său lingvistic. După înfrângerile suferite de coaliția CDU-CSU atât în Bavaria, cât și în landul Hesse, zeița politicii germane a decis să-și anunțe singură apusul. Angela Merkel a promis că nu va mai candida în decembrie pentru postul de lider al partidului. Cu alte cuvinte, că se va retrage din politică, chiar dacă plănuiește să păstreze funcția de cancelar până în 2021, când ar avea loc noi alegeri generale.

După 18 ani cât a fost lider de partid și 13 ani cât a fost lider federal, Angela Merkel decide așadar că cel mai bine își va servi țara și partidul prin retragere. Nu s-a lamentat, nu a aplicat politica struțului, nu a cerut noi șanse, nici nu a dat vina pe opoziție ori pe forțe externe ostile. Și-a acceptat și și-a comunicat elegant responsabilitatea politică pentru eșecul politicii sale pe terenul imigrației. E un deznodământ previzibil: din 2015 și până acum, Merkel a pierdut teritoriu electoral bucată cu bucată. Niciun rezultat, federal sau local, nu a fost o catastrofă în sine, dar toate, adunate, au dus la situația cu care se confruntă în prezent: politici respinse la vot de majoritatea nemților și fragmentarea spectrului politic (deplasarea preferințelor dinspre partidele tradiționale spre extreme). Mai mult, după alegerile neconcludente de anul trecut, a admis și că s-a concentrat prea mult pe formarea unei coaliții funcționale și pe păstrarea ei, lăsând impresia că nimeni nu mai are timp să guverneze țara. Tocmai dorința de compromis a fost cea care i-a grăbit sfârșitul politic.

Treptat, inevitabilul s-a întâmplat: din locomotivă pentru partid și cel mai popular politician al țării, Merkel a devenit în ochii majorității germanilor responsabilul de serviciu pentru confuzia din Germania. Unii interpretează că Merkel și-a obligat partidul să accepte o deplasare spre centru a ideologiei (adoptarea energiei verzi, a salariului minim, sfârșitul stagiului militar obligatoriu și acceptarea imigranților), ceea ce i-a determinat pe hardlinerii din partid și pe simpatizanții CDU s-o acuze că a lăsat formațiunea fără principii. Cert este că CDU este acum în cădere liberă, ajuns la 27%, față de 41,5%, în 2013.

Într-un scenariu optimist, retragerea Angelei Merkel va lăsa loc de un nou început pentru conservatorii germani, care își vor rezolva criza de identitate sub un nou lider. Totul depinde însă de cine va fi acest nou lider și de ideile pe care le propune. Trei politicieni au anunțat că își doresc șefia partidului, fiecare reprezentând o tabără diferită a CDU. Pe de-o parte, este Annegret Kramp-Karrenbauer, secretar general al partidului și aliată a Angelei Merkel. Nu e de mirare că ea este aleasa cancelarului: Kramp-Karrenbauer e o moderată și va fi în mod cert o continuatoare a politicilor și stilului Angelei Merkel.

De cealaltă parte, sunt doi hardlineri.

Unul este Jens Spahn, tânărul ministru al Sănătății, care se prezintă lumii ca „adevăratul“ conservator, un adversar al politicilor centriste și în special al acceptării imigranților.

Al treilea candidat reprezintă probabil tabăra cea mai dură și tot el ar avea cele mai mari șanse – Friedrich Merz, un adept al pieței libere. Fost membru al Parlamentului European, Merz s-a retras din politică în 2009, iar de atunci a devenit multimilionar, ca avocat pentru corporații, apoi membru al consiliilor directoare ale unor mari companii. Friedrich Merz e conservator prin tradiție, din tată în fiu, și e de altfel considerat cel care a lansat conceptul Leitkultur (cultură dominantă, sintagmă care a ajuns să cuprindă ideea că imigranții veniți în Germania trebuie asimilați). Merz vorbește mereu despre nevoia de a reveni la rădăcinile creștine ale Germaniei și de a strânge alianțele cu democrațiile occidentale care au aceleași valori. Odată cu experiența de lobbyist, vin atât acuzațiile de conflict de interese (Merz a deținut și în trecut alte 11 funcții și venituri în plus față de cel de parlamentar), cât și un atu important: Merz vorbește clar, e convingător și carismatic. Tot el este singurul dintre cei trei care nu promite că o va lăsa pe Merkel să-și încheie mandatul.

Soluțiile sunt puține. Un viraj la dreapta, către politica dură antiimigraționistă a AfD, pare atât periculos, cât și inutil (strategia nu a funcționat pentru CSU în Bavaria). O întoarcere către stânga e la fel de neinspirată: Merkel a aplicat deja tactica, ceea ce a dus la tensiuni în propriul partid și dezertări către AfD. Rămâne de văzut dacă membrii CDU vor reuși să-și clarifice până în decembrie, când își vor alege noul lider, care sunt valorile conservatoare de bază și care dintre candidați e cel mai potrivit să oprească prăbușirea partidelor mainstream în era populismului (mai ales că nici cealaltă jumătate – SPD – nu stă mai bine, cu pierderi electorale mari și fără busolă după retragerea lui Martin Schulz). Peisajul politic al Germaniei este atât de fragmentat, încât e cvasiimposibilă apariția unui nou maestru al compromisului. Nemții vor idei noi, dar s-ar putea să mai dureze până să le vadă.