De același autor
De la înfiintarea statului Israel, în mai 1948, problema palestiniana a figurat neîncetat pe agenda politica si a tinut capul de afis al stirilor internationale. Sase razboaie si operatiuni militare, doua intifade, atentate sinucigase, declaratii, reuniuni, practic rar a trecut o zi în ultimii aproape 60 de ani fara imagini la televizor si stiri despre Israel si Palestina.
Cum se face ca, spre surpriza generala, o organizatie terorista a ajuns sa castige alegerile în teritoriile palestiniene? In primul rand, pe strazile din Gaza si Cisiordania oamenii vorbesc de prestidigitatia primului ministru, Ahmed Qurei, care, în timp ce tinea discursuri politice împotriva zidului de separare construit de israelieni, se spune ca vindea cu un profit bunicel prin firma controlata de Autoritatea Palestiniana (AP), acelorasi israelieni, cimentul folosit la ridicarea zidului despartitor, de 9 metri. Palestinienilor nu le cade bine nici sa afle ca, de fiecare data cand AP, dominata de partidul Fatah, este întrebata unde sunt milioanele donate de comunitatea internationala (doar UE aloca 10 milioane de euro pe luna pentru salariile angajatilor AP, în timp ce anul trecut SUA a alocat AP 400 de milioane de dolari), justificarea invariabila pentru disparitia banilor în buzunare private este: “nu acum, nu avem timp de asta, nu vedeti ca suntem în razboi cu inamicul israelian?”.
În al doilea rand, daca Hamas este cunoscut în Occident ca o organizatie terorista sustinuta de Iran, în teritoriile palestiniene este cunoscut în primul rand pentru eficienta cu care a organizat o retea complexa de acte de caritate si proiecte cu impact social direct, ajungand sa controleze scoli, spitale, transportul în comun, moschei. Hamasul are reputatia unei organizatii eficiente si necorupte, care a facut sa se întample lucruri pana si în cele mai mici localitati din Gaza si Cisiordania. Lumea asteapta ca Hamas sa aduca un nou suflu în economie si în viata de zi cu zi. Hamasul a fost preferat partidului Fatah, perceput ca ineficient si corupt, al fostului presedinte Yasser Arafat.
Necesara schimbare la fata
Hamas a castigat în urma scrutinului de la 25 ianuarie - al doilea scrutin legislativ dupa cel din 1996, cand nu a participat - aproape 60% din voturile celor peste 1,3 milioane de electori palestinieni. Are optiunea de a guverna singur sau împreuna cu Fatah. Oricum, va trebui sa coabiteze cu presedintele Mahmud Abbas, ales acum un an, dupa moartea lui Arafat, care este din Fatah. Fatah a declarat ca nu va guverna cu Hamas. Ceea ce, daca nu este doar o strategie de negociere, ar fi poate mai util în a face Hamas sa realizeze responsabilitatea ce i-a cazut pe umeri daca va purta povara singur, dand în acelasi timp Fatahului din opozitie timpul sa se curete de imaginea corupta, sa se reinventeze, prin primenirea cu lideri mai tineri si programe proaspete.
În fond, Hamasul a fost aruncat, chiar spre propria surpriza, la guvernare si ca un vot de blam pentru coruptia din Fatah. Populatia a votat pentru un Hamas cu rol politic, nu numai militar si social, încheind era dominatiei fara rival a Fatahului aflat la guvernare de 12 ani, dar dominand politica palestiniana din 1967. Aceasta ar putea crea sansa convertirii Hamas si metamorfozei sale de la o organizatie terorista la una guvernamentala. Dar ar oferi si stimulentele clarificarii în Fatah. Deja înainte de alegeri liderii mai tineri au vrut sa se distanteze de vechea garda perceputa drept corupta, pentru a crea doua liste Fatah. Pana la urma, s-a mers cu o singura lista. Reformistii mai tineri au un avantaj moral dupa pierderea alegerilor din cauza acolitilor raposatului Arafat. Tinerii lideri pot împinge spre transformarea Fatahului în urma votului de protest, pregatind urmatoarea confruntare electorala, cand pot spera la prima alternanta democratica la guvernare din istoria Autoritatii Palestiniene. Se poate deschide în acest fel o competitie sanatoasa între cele doua mari partide palestiniene. Sa nu uitam totusi ca Fatah a facut multe pentru gasirea unei solutii de creare a statului palestinian prin negociere cu Israelul, adoptand Foaia de parcurs, în 2003, documentul care indica modalitatea de iesire din conflict, stipuland oprirea atentatelor palestiniene, retragerea israeliana din teritoriile ocupate si dreptul la existenta al celor doua state, palestinian si israelian. Dar a esuat în a convinge ca nu este corupt si ineficient, în conditiile în care Hamas a cules recent laurii retragerii colonistilor israelieni din Gaza, sub pretentia ca a fortat gestul unilateral al Israelului.
Presiunea care apasa asupra Hamas, care a participat la alegeri sub numele de Schimbare si Reforma, este considerabila. In conditiile în care Fatah ar încerca sa se consolideze în opozitie, un esec al Hamas la guvernare, prin imposibilitatea initierii unui dialog cu Israelul si comunitatea internationala si, implicit, a împlinirii agendei sociale, ar discredita imaginea de eficienta cu care Hamas a castigat. Pentru a deveni onorabil si frecventabil, Hamas trebuie sa faca ceea ce a facut si Fatah: sa recunoasca Israelul, sa renunte la intentia de a-l distruge si sa se dezarmeze. Acestea sunt preconditii necesare si nenegociabile, chiar daca debarasarea de trecutul terorist nu poate veni peste noapte. Nici Fatah nu a fost imaculat politic, ci s-a schimbat din 1958. Fatah, care înseamna “cucerire”, s-a transformat dintr-o organizatie de gherila în una politica în 1993, în urma Acordului de la Oslo, cand a recunoscut Israelul si s-a angajat sa renunte la terorism. Arafat a luptat si el cu arma în mana înainte sa fie acceptat ca partener de dialog, iar emblema organizatiei fondate de el contine înca cei doi pumni stransi în jurul a doua pusti si grenade peste harta “Palestinei Mari”. Transformarea Hamas ar fi astfel doar al doilea act dintr-o piesa care avea alt final decat cel de drama constant anuntat pana acum. Metamorfozarea Hamas ar putea oferi un exemplu de urmat Hezbolahului, ce opereaza în Liban, alta organizatie terorista care are si o aripa politica, dar nu recunoaste Israelul si nu renunta la arme.
