Liban: pacea mai dificila decat razboiul

Filon Morar 18.08.2006

De același autor

Rezolutia 1701 a Consiliului de Securitate a fost indelung asteptata pentru a pune capat suferintelor populatiei civile prinse in focul razboiului, din ambele parti ale frontierei, dar in special din sudul Libanului. Nervozitatea principalilor actori internationali si regionali crescuse in ultima vreme proportional cu presiunile asupra Israelului, Libanului, Hezbollah, Iranului si Siriei, datorita potentialului de destabilizare interna din Liban, dar si a ramificatiilor neprevazute ale conflictului intr-o zona bine cunoscuta ca extrem de volatila.

Totusi, aceasta rezolutie cosponsorizata de Franta si SUA nu este decat inceputul procesului de pace si de dezangajare militara. O noua rezolutie (procesul a fost conceput de la inceput bifazat) a Consiliului este asteptata intr-o luna pentru a consemna incetarea focului printr-un acord politic intre parti si a decide configuratia noii forte extinse a ONU, modalitatile de mentinere a pacii pe termen lung. Intre timp, realitatile din teren vor decide succesul primului pas si continuarea procesului.

 

Pelerinaj diplomatic la ONU

 

In paralel cu vizitele la Tel Aviv, Beirut, Damasc sau Cairo, multe dintre personalitatile lumii au facut "naveta" spre New York de la 12 iulie, cand a izbucnit conflictul din Liban. Condoleezza Rice a venit de doua ori intr-o luna, performanta egalata recent de un secretar de stat american poate doar in timpul crizei din Irak. Javier Solana, seful diplomatiei europene, precum si inalti demnitari europeni si arabi i-au vizitat pe Kofi Annan si pe membrii Consiliului de Securitate pentru a cauta o solutie la criza din Liban. Fouad Siniora, premierul libanez, a avansat in atentia ONU un plan in sapte puncte pentru incetarea focului si solutionarea cauzelor crizei actuale. Uniunea Europeana a incercat o mediere la Roma, dar conferinta a fost considerata de multi analisti un fiasco. Dupa o reuniune de urgenta a ministrilor de Externe ai Ligii Statelor Arabe (LSA), care a avut loc in semn de solidaritate in Beirutul bombardat, reprezentanti ai LSA, ministrii de Externe din Qatar (statul arab care se afla in CS ca membru ales pentru doi ani) si din Emiratele Arabe Unite (tara ce detine actualmente presedintia LSA), precum si secretarul general al LSA, Amr Moussa, s-au intalnit cu cei cinci membri permanenti ai CS pentru a pleda ca propunerile libaneze sa fie reflectate in textul rezolutiei CS. Dupa indelungi negocieri si mai multe variante de proiect asupra carora una sau alta dintre partile direct implicate au formulat amendamente, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat in unanimitate, la 11 august, o rezolutie prin care se cere incetarea ostilitatilor in Liban.

Cea mai importanta evolutie care a precedat si facilitat adoptarea documentului CS a fost anuntarea, la 7 august, a deciziei guvernului libanez de a trimite 15.000 de militari in sudul Libanului. Aceasta ar insemna ca guvernul libanez si-ar extinde asupra intregului teritoriu monopolul asupra violentei legitime, iar militiile Hezbollah ar pierde controlul teritoriului din sudul Libanului, locuit preponderent de siiti, zona in care armata libaneza nu intrase de decenii. Apoi au venit anunturile informale ca tari europene si posibil musulmane ar putea trimite trupe care sa consolideze forta ONU, actualmente de 2.000 de oameni, actionand ca un garant al asteptatului acord de incetare a focului.

Rezolutia cere inter alia ca partile sa inceteze ostilitatile, ca armata libaneza sa preia controlul sudului Libanului, zona dintre granita cu Israelul (Linia Albastra) sa devina zona tampon, Hezbollahul sa fie dezarmat, Israelul sa se retraga din Liban, iar o forta multinationala sa intareasca efectivele ONU (UNIFIL) din zona. In cadrul negocierilor din CS, Libanul a obtinut ca rezolutia sa nu invoce expres ca mandatul trupelor internationale sa se afle sub Capitolul VII al Cartei ONU, care prevede posibilitatea sanctiunilor politice si economice. Totusi, chiar daca acest capitol nu este invocat direct, asa cum era prevazut in proiecte de rezolutii vehiculate anterior, mandatul noii forte, care va cuprinde in total in jur de 17.000 de militari, va fi unul robust. UNIFIL nu se va limita la a "monitoriza situatia", ci va asista armata libaneza sa dezarmeze Hezbollah, va asigura respectarea rezolutiilor ONU, avand si mandat sa-i "protejeze pe civili in fata unor amenintari iminente cu violenta fizica". Un mandat cu "dinti" deci, raspunzand temerilor israeliene ca Hezbollah se va reface si consolida in sudul Libanului dupa retragerea sa.

 

Perceptia bate realitatea: cine a castigat si cine a pierdut

 

Tucidide ne da, in Razboiul peloponeziac, sentimentul ca pacea intre cetatile grecesti organizate in doua ligi in jurul Spartei si Atenei ar fi putut sa fie atinsa de multe ori in cei 27 de ani de conflict, dar ambasadele care propuneau pacea erau rand pe rand refuzate de catre o parte sau cealalta, care nu considera ca momentul le-ar fi conferit pacea in conditiile cele mai avantajoase. Aristotel avea dreptate spunand ca pacea e mai grea decat razboiul. Perceptiile asupra cui are de castigat si cat de pe urma unui razboi ingreuneaza de cele mai multe ori incheierea pacii.

Unul a fost punctul asupra caruia s-a dezbatut indelung in negocierile asupra rezolutiei CS privind Libanul. Libanul si Hezbollah conditionau incetarea ostilitatilor de pasul prealabil al Israelului de a se retrage din Liban. In fata solicitarii de secventialitate a procesului de retragere urmat de incetarea ostilitatilor, Israelul a insistat asupra propriei viziuni a succesiunii evenimentelor: incetarea focului ca o conditie pentru retragerea sa. Compromisul l-a reprezentat concomitenta retragerii si desfasurarii trupelor libaneze sprijinite de cele internationale si caracterul gradual al retragerii israeliene, pe masura preluarii controlului de fortele guvernamentale si de cele ale ONU a teritoriului dintre raul Litani si Linia Albastra (in jur de 20 de kilometri). De ce a fost acest punct extrem de important?

Nu este nici un secret ca in regiunea Orientului Mijlociu Legea talionului (dinte pentru dinte si ochi pentru ochi) are valoare de Constitutie a relatiilor arabo-israeliene. In acelasi timp, ceea ce primeaza este proiectarea sentimentului de putere: "cel ce ramane in picioare si nu face un pas inapoi", orice semn de slabiciune fiind vazut ca o descoperire a jugularei. In regiune se gandeste doar in termeni de joc cu suma nula, victoria unuia inseamna automat si proportional infrangerea altuia. Asadar, perceptia post-bellum asupra celor care culeg roadele victoriei este vitala, mai ales in conditiile in care nici una dintre parti nu poate clama o victorie absoluta. Daca definitia atat de uzitata a lui Cluasewitz: "razboiul este un act de violenta destinat sa il constranga pe adversar sa se supuna vointei noastre" este valida, atunci recent incheiatul conflict este ceea ce am putea numi o remiza. Or, remiza nu incape in conceptia de joc cu suma nula.

Miezul problemei era, asadar, modul in care va avea loc retragerea armatei israeliene din Liban si desfasurarea trupelor libaneze si ale ONU, iar aceasta s-a oglindit in negocierea rezolutiei CS. Ambele parti au demarat operatiunea de marketing a victoriei prin intermediul presei. Hezbollah afirma ca Israelul a fost invins, a pierdut zeci de militari fara sa controleze tot sudul Libanului si se retrage. Israelul pune accentul pe faptul ca a distrus mare parte din infrastructura Hezbollah si ca in zona tampon securitatea va fi asigurata de armata libaneza si ONU.

Totusi, ceea ce a reusit Hezbollah - sa tina piept armatei israeliene timp de o luna - nu reusisera armatele unite arabe inainte. Ceea ce a mai reusit Hezbollah a fost sa zdruncine mitul invincibilitatii militare israeliene, a carei superioritate covarsitoare in regiune nu mai fusese chestionata din 1982, dar mai ales dupa razboaiele din 1967 si 1973, cand fortele arabe au fost ridiculizate.

Faptul ca pana in ultimul minut inaintea datei convenite pentru incetarea ostilitatilor Hezbollah si Israelul au schimbat rachete peste Linia Albastra demonstreaza si incercarea de a produce cat mai multe pierderi partii adverse si de a reclama victoria pentru sine. Semnul bun este ca Israelul, Libanul si Hezbollah au declarat ca vor respecta termenul convenit de incetare a focului.

 

Hezbollah si Al Qaeda: concurenta terorii

 

Oricat de bizar suna aplicarea principiului pe care il asociem acum preponderent cu mecanismele economiei liberale de piata, Hezbollah si Al Qaeda par a se gasi acum intr-o relatie de competitie pe piata musulmana a influentei si puterii simbolice, rivalizand pentru pozitia de campion armat al islamului.

Hezbollah nu este o franciza recenta urmarind sa aplice retetele si infrastructura lui Ossama pentru succesul in jihadul antioccidental. Din 1968, organizatia siita este in sfera de inspiratie si influenta a Iranului, avand nu numai intaietate cronologica, dar si o istorie lunga a "rezistentei". Bin Laden este saudit, el si cei ce il urmeaza sunt in genere suniti. Seicul Nasrallah este siit, format religios la locurile sfinte ale siitilor, la Najaf, in sudul Irakului, si la Qom, in Iran. Unul dintre fiii liderului Hezbollah a devenit "martir", decedand intr-o inclestare cu soldatii israelieni in 1997. Fiul cel mare este, se pare, unul dintre conducatorii unei celule Hezbollah care lupta cu Fortele de Aparare Israeliene (IDF) in sud. Biografiile lui Nasrallah si Bin Laden se despart pe terenul "circumscriptiilor electorale": Hezbollah duce o lupta regionala si nationala, Al Qaeda opereaza international. Totusi, pentru moment, Hezbollah a detronat Al Qaeda, atragand simpatia radicalilor musulmani prin "reclama" ultimei sale operatiuni de "marketing": Katiuse asupra Israelului si rezistenta in Liban.

Recenta tentativa de a detona bombe cu incarcatura lichida in avioane decoland din Marea Britanie spre SUA poate fi vazuta nu numai ca o incercare de "aniversare" a lui 11 septembrie 2001, dar si ca o tentativa a Al Qaeda de a reaminti pozitia privilegiata ocupata in imaginarul colectiv mondial al bestiarului fricii drept organizatia terorista cea mai temuta pentru unii (dar si cea mai admirata pentru altii). Complotul a fost inspirat din Pakistan, unde se pare ca se ascunde Bin Laden.

The Economist afirma ca aproape 9.000 de rachete au fost lansate de Israel spre Liban, 50 de fabrici, 74 de drumuri si 146 de poduri au fost distruse, problema reconstructiei fiind esentiala acum. De altfel, rezolutia CS cere comunitatii internationale sa sprijine cu donatii Libanul. Uniunea Europeana, care acorda 54% din asistenta pentru dezvoltare in lume, a declarat ca bugetul pentru acest an pentru asistenta de urgenta este secatuit dupa sprijinirea Autoritatii Palestiniene la inceputul anului. Putem sa ne asteptam ca Arabia Saudita si alte tari arabe cu guverne sunite sa incerce sa contrabalanseze pe frontul financiar avantajul militar obtinut de Hezbollahul siit - si, implicit, de sponsorul sau, Iran - prin investitii in reconstructia Libanului, pe care opinia publica libaneza le va aprecia.

 

Sansele pacii viitoare

 

De notat ca nici un stat din LSA nu a anuntat individual, in mod public, ca ar putea sprijini direct Hezbollahul. Radicalii din LSA, Siria, Yemen si Libia, au incercat sa determine organizatia panaraba sa transmita un mesaj de sustinere a Hezbollah, ca "miscare de rezistenta contra ocupatiei israeliene". Arabia Saudita, Egiptul, Iordania si alte state arabe s-au opus ferm. Este de remarcat si ca Hezbollah nu a atacat Tel Avivul, desi analistii cred ca detinea rachete cu raza necesara. Ceea ce inseamna ca Iranul si Siria nu au dorit escaladarea crizei si nu au permis Hezbollah sa foloseasca rachetele pe care i le furnizasera, poate de teama ca astfel vor da prilejul adversarilor sa demonstreze cine inarmeaza organizatia terorista din sudul Libanului. Asa ca Hezbollah s-a multumit cu clasicele, dar eficientele Katiuse, Kalasnikoave (gratie revigorarii exporturilor rusesti de armament) si lansatoare portabile de rachete de diferite proveniente.

Hezbollah nu este o organizatie terorista cu profil clasic. Nu are o structura de comanda rigida si verticala, ci este compusa din celule separate cu grad de autonomie operationala, formate din oameni care ziua sunt profesori sau pescari si seara se antreneaza in taberele Hezbollah. Cum pot fi acestia dezarmati? O alta intrebare persista. Cine va dezarma Hezbollah, in conditiile in care liderii organizatiei au declarat ca nu vor abandona armele? Armata libaneza continand crestini si suniti sau forta ONU? Foarte putin probabil, totul depinzand de o autodezarmare si un acord al guvernului libanez cu Hezbollah in acest sens. Inca nu se stie care vor fi tarile contributoare cu trupe. Franta, cu siguranta (7.000 militari), datorita intereselor traditionale in Liban, celelalte state putand fi Spania, Italia, Germania (doar sprijin logistic), dar posibil si Indonezia, Iordania sau Malayezia, iar pentru a da un caracter international poate si Chile sau Argentina. Romania nu si-a exprimat intentia in acest sens, majoritatea tarilor asteptand a doua rezolutie a CS si evolutiile din teren dupa incetarea focului.

Dezarmarea Hezbollah va depinde si de gradul in care va fi respectata prevederea Rezolutiei 1701 ca toate statele sa se abtina de la furnizarea de arme sau armament unor "entitati" sau persoane fizice din Liban. In cazul in care Hezbollah a fost serios afectat de bombardamente, pierzand militanti, infrastructura si armament, incapacitatea de reinarmare si reoganizare prin limitarea miscarii in spatiul libanez ar putea fi stimulente pentru integrarea in procesul politic, organizatia avand oricum doi membri in guvern si 14 in adunarea legislativa libaneza.

Taierea cordonului ombilical al Hezbollahului cu Siria si Iran s-ar putea produce si daca Siria va fi cointeresata cu oferirea de compensatii in privinta Inaltimilor Golan, pierdute in urma razboiului arabo-israelian din 1967. Iar Hezbollah si Libanul ar putea fi tentate sa se concentreze pe negocieri in privinta redobandirii zonei cunoscute drept fermele Sheeba. Rezolutia 1701 prevede ca secretarul general al ONU sa prezinte propuneri, in termen de 30 de zile de la adoptarea rezolutiei, in privinta "delimitarii granitelor internationale ale Libanului, in special in acele zone unde granita este disputata sau neclara, inclusiv zona fermelor Sheeba".

Situatia din Liban va depinde si de evolutia dosarului nuclear iranian, Iranul aflandu-se, prin Rezolutia 1696 adoptata la sfarsitul lunii iulie, sub semnul unui ultimatum al CS pentru incetarea imbogatirii uraniului.

O alta necunoscuta este daca Ehud Olmert si coalitia sa guvernamentala vor putea avea forta, dupa remiza din sudul Libanului, sa convinga opinia publica israeliana ca cele doua teritorii ar putea fi returnate Siriei si, respectiv, Libanului, fara a prejudicia securitatea nationala. Deocamdata, se pare ca guvernul Olmert va trebui sa renunte la planul de retragere a 70.000 de colonisti evrei din Cisiordania, mai ales dupa ce zonele de unde au fost retrasi colonistii din cele 21 de asezari din Gaza, acum exact un an, au fost folosite pentru a ataca Israelul.

Riscul ramane ca incetarea focului sa nu fie respectata sau sa existe ciocniri intre armata libaneza, castile albastre ONU si militantii Hezbollah. Ceea ce conteaza, daca aceste incidente ar fi minore, este sa nu se ajunga la situatia de status-quo ante sau sa se genereze o noua situatie deloc de preferat fata de cea de dinainte.

 

Opiniile exprimate in acest articol il angajeaza pe autor doar in calitate personala.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22