De același autor
Cam 57% dintre italienii care s-au prezentat la urne, cu ocazia alegerilor parlamentare din 24 şi 25 februarie, au votat împotriva politicilor de austeritate, afirmă BBC într-un comentariu recent.
Rezultatele alegerilor din Italia au generat numeroase reacţii, cu accente foarte diferite. Corriere della Sera vorbeşte despre „un vot-şoc care ne-a dat un parlament blocat“. La Repubblica se referă la „o Italie neguvernabilă“. Iar Panos Kammenos, liderul partidului Grecii Independenţi, emoţionat de scorul neaşteptat de bun al formaţiunii conduse de Beppe Grillo, lansează pe Internet sloganul „Păzea! Vine Sudul!“.
Italia, a treia mare economie din cadrul zonei euro, are 47 de milioane de alegători. Toţi cetăţenii de peste 18 ani pot alege membrii Camerei Deputaţilor. Senatul este ales de cetăţeni cu vârsta de cel puţin 25 de ani. Votul de săptămâna trecută, subliniază în bloc comentatori foarte diverşi, a fost influenţat, decisiv, de problemele foarte serioase cu care se confruntă ţara. În ultimii 20 de ani, de exemplu, dinamica economică a Italiei a fost aproape totdeauna mai înceată decât în restul Europei Vestice. Datoria publică a ţării este deja uriaşă, reprezentând acum în jur de 127-128% din Produsul Intern Brut (PIB), relatează Reuters, CBC News şi BBC. Iar şomajul a ajuns la aproape 12%, cu observaţia că 39% dintre votanţii tineri şi foarte tineri nu au locuri de muncă.
După numărarea voturilor este clar că, în Camera Deputaţilor, stânga condusă de Pier Luigi Bersani are majoritatea absolută. De fapt, stânga a obţinut doar în jur de 29,5% din voturi, adică doar cu puţin mai mult decât coaliţia de dreapta condusă de fostul premier Silvio Berlusconi (29,2%). Mişcarea Cinci Stele (M5S) condusă de Beppe Grillo are în Cameră în jur de 25% din voturi, respectiv mult mai multe locuri decât indicau sondajele de opinie, iar centriştii lui Mario Monti, cel care a fost premier de la sfârşitul lui 2011, au în jur de 10,5%. Dar, conform legislaţiei electorale italiene, partidul care obţine, în alegerile pentru Camera Deputaţilor, cele mai multe voturi, are dreptul automat la o primă electorală foarte consistentă, respectiv la 340 din cele peste 600 de mandate.
În Senat, raportul de forţe final este mult mai echilibrat. Stânga pare să fi fost preferată în cele mai multe regiuni, dar dreapta lui Berlusconi a obţinut scoruri extrem de bune în Lombardia, Sicilia şi Campania. Prin urmare, coaliţia lui Bersani şi cea a lui Berlusconi au, fiecare, peste 100 de locuri, dar mai puţin decât cele 158 care fomează majoritatea în Senat. Şi chiar această configuraţie diferită a rezultatului alegerilor pentru cele două Camere e cea care trezeşte îngrijorare. În Italia, ambele Camere au competenţe egale în procesul legislativ. Prin urmare, o guvernare realmente stabilă este, la Roma, doar aceea care are majoritatea în ambele Camere, ceea ce acum nu este cazul.
Spre sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, aflat în vizită în Germania, a declarat – transmite Reuters – că „nu este interesat să meargă din nou la vot“. Cum, pe de altă parte, Bersani a declarat că respinge ideea unui guvern de mare coaliţie cu dreapta lui Berlusconi, perspectivele pe termen scurt ale vieţii politice din Italia sunt plasate sub semnul instabilităţii.
Dar, dincolo de acest palier al discuţiei, rezultatele alegerilor parlamentare din Italia au şi alte semnificaţii. Patru dintre acestea ne interesează în mod deosebit: eşecul clar al metodelor tradiţionale de a face politică; eşecul notabil al tuturor formaţiunilor politice tradiţionale (niciuna dintre acestea nu a reuşit să dobândească majoritatea în ambele Camere); dinamica năucitoare şi scorul foarte consistent ale forţei politice populiste conduse de Beppe Grillo, a cărui filosofie politică înglobează şi cantităţi mari de euroscepticism; şi mai ales faptul, subliniat inclusiv de declaraţiile făcute de doi miniştri francezi, că politicile de austeritate prea dure, susţinute acum în cadrul UE mai ales de către Germania, se pot dovedi, cel puţin la urne, complet contraproductive. Sau că, vorba lui Bersani, după consultările sale cu preşedintele francez Hollande, „austeritatea de una singură conduce la dezastru“. Rămâne de văzut, desigur, şi la ce tip de rezultate ar putea duce o eventuală abandonare sau relaxare a austerităţii în cadrul UE.
* Florin Diaconu este conferenţiar universitar la FSPUB şi senior researcher la IDR.
