De același autor
Nu promisiuni deşarte. Siria trebuie să oprească maşinăria de ucis până nu este prea târziu“. Paradoxal, cuvintele aparţin aceleiaşi persoane care a ordonat trupelor saudite să intervină în Bahrein pentru a sprijini un regim aliat împotriva unor proteste similare celor din Siria. Dar ce i-a convins pe saudiţi, o monarhie orientată spre conservarea statu quo-ului regional, să se plaseze alături de revoluţionarii din Siria? O convertire la principiile doctrinei responsabilităţii de a proteja? Nici pe departe.
Mai degrabă un calcul rece şi o atentă evaluare a balanţei de putere în regiune. Atât intervenţia militară din Bahrein, cât şi ruperea legăturilor diplomatice cu Siria au un numitor comun: Iranul. Presiunea internaţională tot mai intensă asupra regimului Assad, oferă pretextul ideal pentru a da o lovitură de knock-out alianţei dintre Siria şi Iran. Mai este un ingredient, altfel crucial de care ar trebui să ţinem seama, în evaluarea raţiunilor strategice ale Riadului: sensibila competiţie dintre şiiţi şi suniţi din regiune. Este un factor care a jucat rolul principal în intervenţia saudită din Bahrein unde o majoritate şiită era cât pe ce să doboare un regim sunit. În ochii Riadului, protestele se bucurau de sprijin masiv iranian, Teheranul urmărind destabilizarea Golfului Persic. Pe fond, revolta din Siria oferă o rară oportunitate pentru izolarea statului perceput ca cel mai important factor de instabilitate din regiune, Iranul.
Dacă Arabia Saudită şi Statele Unite reuşesc să disloce alianţa siriano-iraniană, forţând căderea familiei Assad, atunci Iranul ar putea fi izolat diplomatic la nivel regional. Un Iran lipsit de aliaţi, cu vecini prinşi în tumultul unor schimbări politice va fi mult mai uşor de îndiguit.