De același autor
Se obisnuieste sa se premieze realizari ori fapte “exceptionale” - asa spunem. Dar nu e tocmai clar, ce anume numim “exceptie”? Abaterea de la o regula, daca aceasta regula marcheaza majoritatea. Premiem, deci, ce e rar, minoritar, anevoie de obtinut: nu toti suntem sau putem fi actori ori ciclisti, nu toti putem umbla pe sarma, nu toti putem sari de la trambulina, nu toti putem scrie versuri alese ori canta miraculos la vioara, nu toti putem inventa un nou medicament, nu toti avem pumnul lui Mohamad Ali ori mintea lui Einstein. De multe ori, de fapt, nici nu ne dorim foarte mult astfel de realizari sau altele asemenea. Traim destul de tihniti si cu constiinta curata fara ele. De fapt, nu suntem datori cu astfel de performante: nimeni nu ne cere sa luam Premiul Nobel sau Oscar. Acest tip de abatere, oricat l-am admira in sine, oricat de important si necesar ar fi din punct de vedere social si cultural, nu ne responsabilizeaza si nu ne angajeaza moral. Si aceasta, fiindca noi, ceilalti, oameni obisnuiti, majoritarii, formam regula. Noi, mediocrii, obisnuitii, suntem cei normali.
Nu de acest fel mi se pare insa a fi premiul pe care Grupul pentru Dialog Social il acorda in acest an doamnei Monica Macovei, ministrul Justitiei. Cu alte cuvinte, cred ca acest premiu nu vrea sa semnaleze abaterea de la o regula majoritara, ci invers, el vrea sa incununeze chiar o anume regula, o norma. O norma, o regula insa, paradoxal, minoritara, profund minoritara, de la care tocmai exceptiile, ele majoritare acum, se abat. Ca asemenea reguli curioase, minoritare, exista se poate vedea imediat.
Ce este cercul ideal, al geometrului, in raport cu cercurile reale, desenate? Regula, desigur, de la care cazurile reale, nenumarate, se abat mai mult ori mai putin.
Ce este boala, aceea descrisa in tratatele medicale, in raport cu bolnavii? Regula, de la care toti acestia sunt in exceptie.
Ce este norma morala in raport cu toate situatiile concrete care o aproximeaza? Evident, regula, unic intruchipata, ce contrabalanseaza infinitul exceptiilor. Exceptiile sunt acum majoritare in raport cu norma sau cu regula pe care o imita deformat sau o aproximeaza mai mult sau mai putin. Or, daca suntem intr-un astfel de caz, noi, majoritarii, vom forma abaterile si exceptiile, iar normalitatea care ne lipseste va fi minoritara. Spre deosebire, insa, de cazul anterior, acum avem intotdeauna putinta de a realiza norma - numai de-am vrea cu adevarat! Ne lipseste pentru aceasta insa nu abilitatea, si nu absenteaza dexteritatile intelectuale ori fizice de care eram deficienti in cazul celalalt. Ce ne lipseste sunt vointa sau bunavointa. Or, pe acestea eram datori sa le avem.
Monica Macovei este o astfel de intruchipare a unei reguli minoritare, cel putin in societatea noastra. Un om care s-a angajat sa-si faca datoria si - iata, uimitor - chiar si-o face. Pune, desigur, in joc o multime de insusiri, dar nici una nu este precum cele care permit mersul pe sarma, saritura de la trambulina ori inventarea antibioticelor. Sa fii profund onest, ce rara regula morala azi! Dar exceptia nu e ea, Monica Macovei, care este astfel, ci ceilalti, majoritarii, care sunt prea putin. Sa te dedici cu tenacitate binelui public intr-o inalta demnitate de stat - ce singularitate, ce roman, ce aventura in zilele acestea! Dar abaterea, exceptia de la regula nu este ea, Monica Macovei, care s-a consacrat cu trup si suflet slujirii zeitei legate la ochi si repunerii in miscare a unui sistem ruginit, ci abaterea e de partea sistemului, a celorlalti. Noi, cei care oscilam, cadem, suntem repede intorsi din drum indata ce ne lovim de adversitati si carora nu ne prea pasa de ceilalti decat in vorbe, noi formam exceptia, noi - abaterea. Ea, Monica Macovei, merge drept, jalonand regula pe care am fi datori s-o urmam cu totii - numai de-am vrea! Fiindca nimeni nu ne poate cere sa scriem romane valoroase, sa cantam maiestru la opera; n-avem nici o datorie sa intram in Cartea recordurilor. Dar putem sa fim oameni constiinciosi la locul unde suntem pusi sa fim - numai de-am vrea! Datoria sa nu confundam interesele private cu cele publice o avem, ca si datoria sa ne straduim din toate puterile sa facem ceea ce am promis, cum o avem si pe aceea de a indrazni, de a ne asuma riscuri. Dar nici pe ele nu prea le vrem. Renuntam cu usurinta la aceste datorii, consolandu-ne cu ideea falsa ca ele sunt peste putinta pentru noi, atunci cand in realitate noi suntem fara vointa pentru ele.
Ce premiem, asadar? Exceptia, recordul? Nu. Ci o regula aproape uitata: vointa dreapta, fireasca, purtarea cuvenita, rigoarea, demnitatea, curajul - toate virtuti simple pe care cu totii s-ar cadea sa le posedam. Ce este atunci Monica Macovei? Un exemplar minoritar, singular, azi, ba chiar aberant, straniu, o anomalie, un fel de monstru dintr-o specie pe cale de disparitie: e pur si simplu un om normal! Adica tot ce-am putea deveni oricand fiecare dintre noi; numai de-am vrea!
