De același autor
Date combinate - cu o neasteptata congruenta intre ele, desi de tipologii diferite - permit sa se intrezareasca spre ce se cam indreapta societatea romaneasca pe baza tendintelor si politicilor din economie. Primul set de date este de tip strict probabilistic, rezultand dintr-un sondaj Metro Media Transilvania efectuat pe un esantion, considerat reprezentativ, de 3.000 de subiecti. Cel de-al doilea set de date este de tip statistic, constituind raportari ale Biroului de Credit privind imprumuturile bancare contractate de persoane fizice si restantele aferente.
Potrivit sondajului, doar 20% dintre romani reusesc sa faca economii. Dintre acestia, doar o treime (deci numai 6% dintre romani) pot pune deoparte peste 200 RON (adica echivalentul a putin peste 50 de euro) lunar. Peste 40% dintre acestia reusesc, de altfel, sa economiseasca doar sub 100 RON. Restul constatarilor deriva direct din aceasta situatie. Fiind vorba de sume foarte mici, nu este de mirare ca jumatate din cei care ajung sa economiseasca nu se mai incurca cu plasarea banilor in instrumente de economisire, doar 20% depunandu-i in banci si 20% in alte forme de economisire. Si numai 11% (adica 2% dintre romani) pot sa-si permita sa investeasca ceva bani in diferite forme de investitii. Pentru majoritatea celor ce reusesc sa economiseasca, intentia este, de altminteri, de cheltuire a sumelor economisite. Economisirea este, pentru acestia, un fel de pasaj spre un consum viitor si in general apropiat.
Intr-o perfecta corespondenta cu aceste cifre, cam un sfert dintre romani declara ca veniturile nu le ajung pentru strictul necesar, iar 40% ca abia le ajung pentru strictul necesar. Numai un sfert dintre romani considera ca au un trai decent si doar 8% declara ca isi pot permite bunuri mai scumpe.
Foarte interesant, cei ce declara ca au apelat macar la un credit de la o banca reprezinta cam tot atat (22%) cat cei care declara ca economisesc, imprumutatorul tip fiind o peresoana matura, cu un venit peste medie si care traieste mai ales in orase cu peste 200.000 de locuitori. In medie, creditul la care s-a recurs a fost in proportie de o treime pentru constructia unei locuinte, in proportia unei alte treimi pentru nevoi personale si in proportia unei cincimi pentru cumpararea unui autoturism.
Potrivit datelor Biroului de Credit, la sfarsitul anului 2005, valoarea totala a imprumuturilor contractate de persoane fizice, in lei si in valuta, nu depasea 22 miliarde RON, cu alte cuvinte, abia putin peste 6 miliarde euro la cursurile actuale. Ceea ce evidentiaza pregnant capacitatea precara de contractare de credite a populatiei din Romania, ca expresie a gradului inalt de saracie si a standardului scazut de trai.
Cateva concluzii pot fi desprinse.
1) Societatea romaneasca este deja extrem de polarizata si polarizarea pare sa se adanceasca. Dincolo de consumul de subzistenta, totul (consum de bunastare, economisire, credite) pare sa se invarteasca in jurul a numai 20% din populatia tarii, si aceasta cu mare bunavointa, pentru ca cei mai multi dintre cei 20% se afla la limita in privinta includerii in patura instarita a societatii. Oricum, numai acesti 20% pot sa economiseasca, numai acestia sunt eligibili pentru creditari, numai acestia pot aspira, prin creditare, la o locuinta si la bunuri mai acatarii. 80% din populatie pare a nu face parte din joc.
2) Rata saraciei este severa. Nu doar ca cei sub pragul strictului necesar reprezinta un sfert din populatie, dar inca doua cincimi din populatie se afla la limita in acest sens. Nu intamplator, situatia este sub nivelul de satisfactie pentru cea mai mare parte din populatie, in timp ce doar un sfert din populatie considera ca duce un trai decent. La celalalt pol, o patura subtire traieste intr-o opulenta sfidatoare pentru rest, mai ales ca, din observatie empirica, se dovedeste ca opulenta se datoreaza indeosebi folosirii unor mijloace extraeconomice de imbogatire (evaziune fiscala, furt, devalizarea banului public).
3) Politicile economice derulate nu numai ca nu vizeaza corectarea situatiei, dar mai degraba imping catre accentuarea caracterului dezechilibrat al acesteia. Economisirea nu doar ca nu este incurajata, ci, in mod incredibil, este descurajata, eventualele disponibilitati banesti, din cauza remunerarilor sub rata inflatiei, fiind impinse catre un consum efemer si condamnate astfel sa se autodesfiinteze. Iresponsabila politica in domeniul economisirii risca sa anuleze treptat participarea interna la investitii, creand o dependenta caraghioasa si jenanta a dezvoltarii tarii de investitiile externe. Inca se traieste sub impresia ca investitiile straine vor rezolva orice problema, in timp ce acestea pot fi cel mult un util adjuvant, dar oricum nu un factotum.
4) O problema extrem de importanta si interesanta este daca dezvoltarea impetuoasa a creditului pentru persoane fizice in ultimii ani contribuie la promovarea sau nu a clasei mijlocii si, pe un plan mai larg, la atenuarea sau, dimpotriva, la adancirea polarizarii sociale. Fara indoiala, creditul contractat de persoane fizice (imobiliar, ipotecar, de consum) ajuta ca lucrurile sa apara mai bine decat sunt in fapt, dand posibilitate celor eligibili pentru imprumuturi sa aiba acces la un grad de bunastare pe care nu l-ar putea dobandi decat peste ani, si nu acum. Tot evident, insa, la baza procesului se afla nu creditul in sine, ci cresterea castigurilor pentru o anumita parte a populatiei, precum si o anume incredere in castigurile viitoare ale acesteia, care permit amanetarea viitorului prin creditare.
Deocamdata, se poate spune ca procesul are loc, oarecum, in cerc inchis. Este cercul reprezentat de circa o cincime din populatia tarii, indeosebi din orasele mari, in timp ce granitele acestui cerc nu ajung practic in mediul rural. Suprapunerea cifrica intre ponderile celor ce reusesc sa economiseasca ceva si, respectiv, celor ce apeleaza la credite vorbeste intr-un fel despre acest cerc inchis. Este de aceea dubitativ, in actuala faza a lucrurilor, daca extinderea creditului insoteste si, cu atat mai putin, daca este de natura sa contribuie la extinderea clasei mijlocii, fiind probabil vorba mai degraba de un impact structural in directia unei stratificari mereu mai pronuntate in randurile celor, nu prea multi, ale caror venituri le permit un trai decent.
Macroeconomic vorbind, din cauza faptului ca expansiunea consumului pe care o determina se realizeaza pe seama importului si nu a productiei interne, extinderea creditului pentru populatie are o baza subreda, cu extrem de multe vulnerabilitati pentru straturile inferioare ale contractantilor de credite. Riscul unei corectii - prin curs sau prin inflatie si, deci, prin costul creditului - in conturile externe este foarte mare si paturile inferioare ale contractantilor de credite pot plati scump aspiratia catre un statut superior castigurilor lor curente.
Deocamdata, situatia pare linistitoare, caci sumele implicate in restante reprezinta niveluri derizorii: sub 1%. Numarul total de restante era, la sfarsitul anului trecut, de 250.000, iar cel al restantierilor si mai mic, ambele cifre fiind putin importante fata de numarul de 4,5 milioane de contractanti de credite. Marea majoritate a restantelor (peste 200.000) se refera la credite sub 1.000 RON, ceea ce evidentiaza cel mai probabil faptul ca exista o incercare din partea celor cu posibilitati financiare precare de a dobandi prin credite un alt statut, in timp ce confruntarea cu constrangerile vietii ii forteaza sa devina rau-platnici. De aceea, o corectie in economie din cauza deficitului extern i-ar afecta profund si cu prioritate pe acestia, pentru ca, spre deosebire de paturile superioare de contractanti de credite, nu au nici un cheag din care sa suporte consecintele.
