De același autor
Pana prin 2003, data pana la care investitiile straine erau mai mult o nazuinta decat o realitate, deficitul contului curent extern nu depasea anual 5-6% echivalent PIB. Acest deficit a ajuns in 2007 probabil la 14% echivalent PIB, o cota imensa, nici mai mult, nici mai putin decat incendiara. Ce a putut produce o deteriorare a contului curent de o asemenea anvergura intr-o perioada atat de scurta de timp, care are ca origine sporirea debordanta a importurilor prin comparatie cu cea a exporturilor?
Doua procese cu adevarat noi si cu impact major au intervenit in perioada ultimilor 4-5 ani care puteau avea legatura cu triplarea aproape incredibila a deficitului extern din aceasta perioada: avantul creditarii, care a stimulat consumul, extinzandu-l mult peste productia interna, si expansiunea semnificativa a investitiilor directe straine.
Avantul creditarii a contribuit fara indoiala la sporirea importurilor, pentru ca s-a produs pe fondul unei incapacitati de extindere pe termen scurt a productiei interne. Dar nu putea duce singur la fabuloasa crestere a importurilor care s-a produs in acest timp. Nu aceasta este principala explicatie, cu atat mai mult cu cat extinderea creditarii nu putea contribui cu nimic la cresterea exporturilor, ce a intervenit, de asemenea, in perioada in discutie.
Contributia principala apartine impactului investitiilor directe straine. Pe de o parte, acestea s-au concentrat in sectoarele financiar, imobiliar si de retail, in care nu se creeaza exporturi si care, in schimb, sunt asezate in Romania pe import. Pe de alta parte, implicarea in Romania a majoritatii companiilor straine a insemnat aducerea din strainatate nu numai de echipamente, ci si a intregului complex de relatii de aprovizionare pentru desfasurarea activitatii.
Deci, asa cum s-au facut in Romania, investitiile directe straine au generat mult mai multe importuri decat exporturile pe care eventual le-au realizat. Aprecierea este valabila chiar si pentru cazurile in care investitii directe straine au fost facute in scopul folosirii Romaniei ca baza de productie pentru livrari catre alte piete, din zona sau chiar din vestul Europei. Aceasta pentru ca, si in cazul unei productii pentru export de pe piata romaneasca, gradul de integrare cu aprovizionari de pe aceasta piata este slab sau nu exista deloc.
In orice caz, investitiile straine directe constituie singurul element care poate explica, in acelasi timp, trei fenomene intervenite concomitent: cresterea economica, sporirea exporturilor si expansiunea importurilor. Din partea capitalului autohton nu putea veni un impact combinat de asemenea dimensiuni pe o perioada atat de scurta. Atata doar ca impactul nu a fost liniar in cele trei directii, cu aceleasi intensitati si ritmuri. Oricum, pe relatia de import impactul a fost cu mult mai important decat cel pe relatia de export, ceea ce explica aiuritoarea deteriorare a deficitului de cont curent extern.
Din pacate, institutiile guvernamentale implicate in domeniu raman la suprafata lucrurilor, multumindu-se cu detalieri pe categorii de produse si activitati, fara a aprofunda cercetarea pentru a evidentia dinamica exporturilor si importurilor firmelor multinationale si gradul de dependenta a exporturilor si, respectiv, importurilor de realizarile multinationalelor si ale capitalului strain in general. Aceasta, macar si pentru a cunoaste pe ce se poate conta din partea capitalului autohton!
Ce se grabesc institutiile guvernamentale sa faca este de a calcula gradul de acoperire a deficitului de cont curent extern cu investitii directe straine, mai ales dupa ce in 2006, gratie unei conjuncturi unice si nerepetabile (prin contabilizarea incasarilor din privatizarea BCR), investitiile directe straine ajunsesera sa compenseze 90% din deficitul de cont curent extern. Acest calcul este prin sine inselator pentru a evidentia ceea ce ar trebui de fapt stiut: impactul investitiilor straine asupra balantei de plati. Pentru ca, si daca investitiile directe straine acopera mult din deficit, dar in acelasi timp tot ele sistematic casca si deficitul, atunci se obtine o imagine eronata. 2007 a "rezolvat" intr-un fel dramatic aceasta inconsistenta. Intrucat noile intrari sub forma de investitii au scazut, in timp ce in continuare deficitul a depasit limite dupa limite, gradul de acoperire a coborat dramatic la numai 40%.
Erori in interpretarea impactului investitiilor straine asupra balantei de plati creeaza trecerea in contul acestora a imprumuturilor intracompanie. Includerea este prevazuta in normele stabilite de FMI, probabil in ideea ca filialele multinationalelor isi pot finanta expansiunea in tara de implantare apeland la fonduri preluate de la societatile-mama. Numai ca, in cazul investitiilor straine in Romania, nu doar ca o prea mare parte a ajuns sa fie reprezentata de imprumuturile intracompanie (peste jumatate), dar si ca sume relativ similare se regasesc ca imprumuturi pe termen scurt, exacerband in mod periculos datoria pe termen scurt a tarii, ceea ce sugereaza ca aceste capitaluri sunt folosite de fapt nu pentru finantarea unor activitati ale filialelor, ci pentru speculatii pe curs sau pe dobanzi. Numai reale investitii directe nu sunt acestea!
Si, evident, la doar cativa ani de investitii straine directe in cuantumuri mai serioase fata de dimensiunile economiei, Romania se afla inca in prima faza, in care iesirile sub forma de repatrieri de profituri inca nu depasesc intrarile sub forma de investitii noi. Situatia se poate insa inversa rapid, mai ales la ratele fabuloase de profit realizate deocamdata de capitalul strain si indeosebi de catre multinationale in Romania.
De pilda, cele 49 de multinationale semnificative (cu cifra de afaceri de peste 1 miliard de euro si cu o activitate de cel putin 20% din total in afara tarii de origine), care figureaza intre companiile din Top 100 Romania, au obtinut, in 2006, o rata generala de profitabilitate de circa 11%, fata de una de numai 1,3% realizata de restul de 51 de companii. Transferurile de profit catre strainatate pe care le permit asemenea rate pot fi cu greu compensate de intrarile de noi investitii pentru ca investitiile straine sa mentina, in perioada urmatoare, chiar si numai aparent, o contributie pozitiva la balanta de plati.
