Propovaduitorii globalizarii au cazut la examen

Am asistat in saptamanile din urma cum, intr-o adevarata sarabanda, corifei ai economiei de piata de pe ambele ma­luri ale Atlanticului au dat cu bata-n balta, sis­tematic si fara ezitari, daca asa le-au dic­tat interesele.

Guvernele francez si luxemburghez s-au opus direct ofertei de preluare a gi­gantului Acelor (numarul 2 mondial pe piata otelului) de catre grupul indian Mittal Steel (numarul 1 pe aceeasi piata), cu toate ca oferta era foarte tentanta fi­nan­ciar pentru actionari. De asemenea, la in­terventia deschisa a Executivului de la Paris, compania de stat Gaz de France a lansat rapid fuziunea cu grupul Suez pen­tru a bloca o preluare a acestuia din urma de catre compania italiana ENEL, si aceasta tot de stat. Si nu era vorba decat de prietenii si vecinii italieni. La Madrid, gu­vernul spaniol pregateste o initiativa le­gis­lativa care sa impiedice preluarea de catre colosul energetic german EON a gru­pului spaniol Endessa. Inutil aproape de mentionat ca ambele preluari de catre gru­puri straine ar fi avut loc in domeniul sen­sibil al energiei si au fost blocate, desi stra­inii erau nimeni altii decat parteneri din UE. E groasa de tot!

Peste Ocean, Senatul american s-a opus, intr-o declaratie publica, preluarii ad­ministratiei din sase porturi americane de catre o companie multinationala pu­ter­nica, avand capital arab din Dubai, pe motiv de siguranta nationala. A iesit un balci de zile mari, Administratia de la Washington fiind pusa intr-o situatie pe­nibila in raport cu criticile pe care le adreseaza altora pentru ca nu-si deschid pie­tele. Este lesne de presupus ce ar fi fost la gura acelorasi senatori daca lu­crurile ar fi fost inverse si companii ame­ri­cane ar fi fost refuzate sa preia, de pil­da, niste terenuri petroliere arabe in pros­pec­ta­re!

Sa observam ca tocmai cei care nu mai au loc de propriile cantari despre li­bertatea de circulatie a capitalului si con­curenta globala, cei care dau pe de laturi de atata economie de piata li­be­ra pe care o tot sustin s-au dovedit cei mai ingusti "nationalisti" cand a fost vor­ba ca minunatele conceptii pe care le propovaduiesc sa se aplice chiar pe pie­lea lor.

Nu este vorba aici nicidecum de a-i cri­ti­ca pe americani ca nu au lasat niste arabi sa le preia administrarea unor porturi, con­siderand ca, din motive de securitate na­tionala, aceasta administrare ar trebui sa fie in continuare americana, ori sa-i incriminam pe francezi ca doresc sa pas­tre­ze caracterul national al controlului in domenii cruciale precum otelul sau ener­getica. Nu este vorba de asa ceva, pen­tru ca, dupa parerea noastra, aceste ati­tudini sunt normale, chiar si in epoca glo­balizarii. Sunt lucruri cu care nu te joci si asupra carora este bine sa-ti prezervi pro­priul control.

Este vorba insa de a taxa fara echivoc ipo­crizia fara margini a acelor exponenti ai capitalului carora le place sa-l prezinte "transnational", dar numai din punctul de ve­dere al expansiunii proprii, si nu si atunci cand transnationalitatea i-ar matura si pe ei insisi. Nu putem sa nu observam ca ma­rele capital vest-european si ce sa mai vor­bim de cel american proslavesc mereu si mereu liberalismul tout azimut, cerand tu­turor pricajitilor din lume sa-si deschida pie­tele in numele libertatilor economice si glo­balizarii, in timp ce se dovedeste ca, in mod jenant, toate acestea sunt povesti pen­tru altii, si nu pentru propovaduitori. Si in­ca daca ar fi vorba doar de niste cantari, ar mai fi cum ar mai fi! Dar este vorba de presiuni economice sordide asupra pri­cajitilor spre a le confisca deciziile si con­tro­lul.

Cel mai de incriminat din acest punct de vedere este capitalul american, care are in spate si forta politico-militara a su­per­puterii pe care o reprezinta Statele Uni­te, pentru ca este de departe cel mai ipo­crit. Capitalul francez, de pilda, este mult mai decent, practicand pastrarea iden­titatii nationale fara a bate tobele glo­balizarii, dar, legat de capitalului ame­rican, discrepanta intre standardele apli­cate in cazul propriu si standardele pre­tin­se altora este absolut imensa.

In mod evident, doar in situatii limita se da arama pe fata. Capitalul international a facut-o in ultimele saptamani poate mai preg­nant decat oricand. Si de penalizat, sa fie clar, nu este cum s-a comportat - fie­care avand interesele sale pe care are drep­tul si datoria sa si le apere! -, ci doar ipo­crizia de care da dovada, intrucat, in situatia concreta din teren, a ales sa ac­tio­neze altfel decat propovaduieste prin carti despre economia de piata.