De același autor
Cand d-l Leonard Orban, deja comisar european, a evocat necesitatea adoptarii urgente a unei strategii postaderare, aducand in atentie propriul proiect existent in acest sens, pe care il elaborase pe vremea cat era secretar de stat in Ministerul Integrarii, d-l Sebastian Vladescu, ministrul de Finante, a parut ca nici nu cunoaste acest proiect, ba, mai mult, a pasat parlamentului discutarea unei eventuale asemenea strategii. Ulterior, guvernul - ce parea sa fie scos de d-l Vladescu din aceasta sarcina - a incropit rapid o strategie postaderare, mai ales ca si Partidul Democrat s-a grabit sa prezinte una. PSD anunta, de asemenea, ca are o strategie alternativa.
Departe de a constitui o strategie, cu precizarea mijloacelor de atingere a tintelor propuse si a alocarilor de resurse necesare, nedepasind de fapt caracterul unei simple liste de obiective, documentul guvernamental a fost pana la urma lansat ca un proiect in atentia partidelor si societatii civile pentru o dezbatere care ramane in principiu sa se deruleze in nu se stie cate etape.
Indiferent insa de soarta strategiei, episodul Orban-Vladescu ramane unul deosebit de semnificativ pentru aspectul poate cel mai important al acesteia: insusi rostul ei! D-l Orban, atasat convins normelor europene - devenit intre timp, prin insasi functia ocupata, obligat sa le promoveze - a propus o abordare corecta: apartenenta la UE ofera noi oportunitati pentru care Romania, ca sa le valorifice, ar avea nevoie de o strategie, care sa devina un fel de proiect national in noua etapa din istoria tarii. D-l Vladescu, un om de afaceri foarte "terre à terre", a gandit pragmatic: ce sa-si piarda timpul guvernul, poate doar parlamentul, cu asemenea treburi, caci, dupa cum a dovedit experienta, orice fel de strategie, chiar mai mult decat minunata, tot n-o va aplica nimeni!
Sa zicem insa ca, in sfarsit, intr-un apogeu de istorie, acum la intrarea in UE, responsabilii de mersul Romaniei prin Europa si prin lume vor abandona neajunsurile de pana acum, vor trage toate invatamintele din nereusitele in domeniu si, ca urmare, se vor pune sa elaboreze o strategie solida de dezvoltare in noua situatie, vor stabili precis mijloacele de a o transpune in fapt si vor aloca toate resursele necesare pentru a-i asigura realizarea obiectivelor. Adica, vor proceda exact invers decat pana acum.
Sa admitem, deci, ca totul s-ar schimba ca prin minune. Ar fi insa cam tardiv, totusi. Acum, in 2007, cand, intrand in UE, Romania a acceptat practic un transfer de decizie economica in importante domenii catre structurile supranationale de la Bruxelles si cand au fost instrainate cele mai importante si profitabile sectoare economice, cand intreaga axa majora a economiei nu mai este sub control romanesc, cand capitalul autohton nu mai are decizia (in unele cazuri nici macar reprezentare) in productia petrolului, in distributia de gaze si electricitate, in productia de otel si ciment, in telefonia fixa si mobila, in sistemul bancar, a te apuca sa faci strategii guvernamentale este poate chiar o pierdere de timp. O strategie este o alegere intre variante. Iar pentru realizarea a ceea ce a fost ales dintre variante este nevoie de imputernicire (pentru a lua decizii si pentru a folosi mijloace) si de resurse de implementare. "Partea romana" (stat sau capital autohton) nu mai dispune de asa ceva acum, nici de decizie, nici de mijloace, cel putin intr-o zona majora a economiei. "Partea romana" n-a reusit nici atunci cand dispunea de toate acestea. Acum insa, ii cam lipsesc chiar parghiile de atingere a obiectivelor pe care eventual si le-ar propune.
Nu este aici vreo lamentatie, este vorba doar de faptul ca elaborarea de strategii la nivel guvernamental nu prea mai are, in Romania, destinatar. Esentiale sunt acum strategiile punctuale ale firmelor implicate pe diferite piete. Va urma cumva OMV strategii petroliere intocmite pe la Palatul Cotroceni? Sau regele indiano-britanic al otelului mondial strategiile industriale desenate pe la Palatul Victoria? Ori bancile comerciale, care sunt practic aproape toate sucursale sau filiale ale unor banci straine cu retele internationale, se vor conforma strategiilor concepute pe la Banca Nationala? Sa fim seriosi! Toate aceste societati straine vor urma strategiile formulate de centralele lor pe o baza globala, mai mult sau mai putin fara vreo legatura cu ceea ce s-ar dori ori s-ar viza pe la Bucuresti!
Implementarea unei strategii este in ultima analiza o chestiune de capacitate de decizie. Odata cu aderarea la UE, probabil ceva in jurul unei patrimi din decizia economica majora pleaca oficial - dupa cum este si firesc - la Bruxelles. Pe fond insa, decizia economica majora apartine deja in proportie de jumatate capitalului strain. Unii spun ca-i de rau! Altii spun, dimpotriva, ca-i de bine, cel putin in masura in care decizia de pana mai ieri, pur romaneasca, nu prea s-a dovedit deloc fericita! Dar, din punctul de vedere al implementarii unei strategii, cert este ca, in noua situatie, decizia guvernamentala ajunge sa cantareasca slab, ceea ce pune in discutie rostul unei strategii.
Economia din Romania va arata nu dupa cum ii vor harazi guvernele Romaniei prin strategii, ci dupa cum se va decide la Bruxelles si dupa cum ii va fi rolul rezervat in strategiile multinationalelor occidentale.
